O farmacistă din cartierul Km 5, stropită cu benzină de un militar. Azi, primul termen în apel

Azi, Curtea de Apel Constanţa va avea loc primul termen în apelul dosarului în care un fost militar de la UM 01463 rachete Floreşti - Cluj, detaşat la Constanţa, este suspectat că, în octombrie 2016, ar fi stropit cu benzină o farmacistă din cartierul Km 5.
 
În primă instanţă, Judecătoria Constanţa a decis condamnarea bărbatului la un an de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie. De asemenea, fostul militar a mai fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Tribunalului Cluj sau al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. Nu este de omis faptul că instanţa a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă şi a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 2.000 de lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
 
Decizia Judecătoriei Constanţa a fost atacată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa la Curtea de Apel Constanţa. Primul termen a fost stabilit pentru azi.
 
Oricare va fi decizia instanţei, aceasta va fi definitivă.
 
Amintim că fostul militar a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa pentru că, în octombrie 2016, ar fi stropit cu benzină o farmacistă din cartierul Kilometrul 5.
 
„A intrat pur şi simplu în farmacie, eu nu eram atentă, şi, dintr-o dată, a aruncat cu benzină pe mine. Am început să ţip, am intrat în panică. Băieţii de afară au auzit, au alergat după el, l-au imobilizat, a venit între timp şi firma de pază... A spus că vrea bani. Că are un credit în franci elveţieni pe care nu mai are cu ce să-l plătească şi că vrea bani“, a mărturisit farmacista.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.