O tânără mămică din Constanţa, condamnată definitiv pentru uciderea propriului copil. Un an de închisoare cu suspendare

Un an de închisoare cu suspendare! Atât trebuie să „execute“ o tânără din Constanţa, ea fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de uciderea nou-născutului săvârşită de către mamă.
 
Prin rechizitoriul nr. 145/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, procurorul de caz a reţinut în sarcina inculpatei că la data de 4 februarie 2012, în calitate de mamă, a născut neasistată un făt de sex masculin, la domiciliul bunicilor săi, pe care l-a lăsat fără supraveghere şi, ulterior, ascuns sub un fotoliu într-o cameră neîncălzită, împrejurare ce a condus la decesul acestuia, prin expunere la frig, imediat după naştere, prin pneumonie, conform rolii.ro.
 
La termenul de judecată din 17octombrie 2018, inculpata a recunoscut săvârşirea faptei şi a formulat cerere de judecare a cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
 
În primă instanţă, magistraţii au dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea nou-născutului săvârşită de către mamă (faptă din 04.02.2012). Magistraţii au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi au stabilit un termen de supraveghere de doi ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal.
 
Inculpata a fost obligată ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 
„Impune condamnatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Constanţa. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, la Primăria/Consiliul Local sau Serviciul Monitorizare Servicii Publice şi Direcţia de Gestionare a Domeniului Public şi Privat, judeţul Constanţa, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Nemulţumită de decizia judecătorilor, tânăra mămică a contestat hotărârea primei instanţe la Curtea de Apel Constanţa, instanţă care a respins acţiunea inculpatei.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.