Oficial Acțiune fulger a procurorilor militari de la DNA!



Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2021-2022.

În cursul zilei de 31 octombrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, s-au efectuat percheziții în șase locații din care una reprezintă sediul unei instituții publice din municipiul Cluj, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale de pe raza județului Cluj.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Este vorba despre Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.




 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 379

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 651

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 573

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 599

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 672

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1267

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 784

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 704

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1383

Decizia prin care Mihai Stanciu a fost delegat șeful DNA Constanța a fost contestată la Curtea Supremă! (DOCUMENT)

15 Apr 2024 905

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 832

Tribunalul Tulcea, achitare într-un dosar al DNA Constanța. Procesul a ajuns la Curtea de Apel

14 Apr 2024 419

Oficial! Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin pleacă de la DNA Constanța

12 Apr 2024 5473

Tribunalul Constanța îl reabilitează pe Senol Zevri, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa! (MINUTĂ)

11 Apr 2024 613

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 533