Oficial! Cunoscutul medic Mircea Beuran, achitat! DNA contestă decizia



Acuzat de luare de mită, Mircea Beuran, fostul președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv șef al Disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, a fost achitat!
 
Medicul a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției.

Judecătorii au ajuns la concluzia că fapta nu există!

Oficial!

Solutia pe scurt: În baza art. 395 alin. 5 C.p.p., rap. la art. 16 lit. a C.p.p., achită pe inculpatul BEURAN MIRCEA, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 din C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Constată că inculpatul Beuran Mircea a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, începând de la data de 13.02.2020, ora 20:00, până la data de 14.02.2020, ora 20:00 şi arestat la domiciliu de la data de 14.02.2020 până la data de 12.03.2020. Dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit prin Ordonanţa nr. 82/P/2020 din 27.04.2020 prin care s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 10.007,5 euro, asupra contului bancar cu nr. de identificare ..., deschis la BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. – Sucursala Dorobanţi pe numele inculpatului Beuran Mircea. În baza art. 27 alin. 3 C.p.p, cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina acestuia. Constată că inculpatul a fost asistat de apărători aleşi. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.


Decizia de achitare a fost contestată de DNA la instanța superioară.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), bani și bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.
Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul U.M.F. „Carol Davila” București), îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competența sa, în oricare din calitățile sale menționate anterior.
În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurența sumei de 10.007,5 euro, asupra unui cont bancar aparținând inculpatului.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Motivare! Chirurgul Mircea Beuran, achitat definitiv pentru luare de mită – „fapta nu există“

12 Jul 2023 1183

Medicul chirurg Mircea Beuran, achitat definitiv pentru luare de mită!

05 Jul 2023 1275

Amânare de pronunțare în cazul chirurgului Mircea Beuran, acuzat de luare de mită

28 Jun 2023 1199

Chirurgul Mircea Beuran, achitat pentru luare de mită – „fapta nu există“! Când va fi luată decizia finală

29 May 2023 1847

Medicul Mircea Beuran, achitat pentru luare de mită! Apelul, amânat pentru luna mai

20 Apr 2023 1675

Medicul chirurg Mircea Beuran, achitat pentru luare de mită! Decizia Curții de Apel

15 Mar 2023 1165

Curtea de Apel București ridică sechestrul DNA în cazul medicului Mircea Beuran

24 Feb 2023 1569

Dosar DNA Unul dintre cei mai cunoscuți medici chirurgi din România, achitat pentru luare de mită! Procurorii contestă. Primul termen în apel, în februarie

24 Jan 2023 5318

Medicul Mircea Beuran, achitat pentru luare de mită! Motivarea judecătorilor

05 Dec 2022 1714

Oficial Începe judecata medicului Mircea Beuran!

03 Jul 2020 1638

Medicul Mircea Beuran, trimis în judecată de DNA. Tribunalul București a stabilit primul termen

20 Jun 2020 2359

Medicul Mircea Beuran rămâne sub control judiciar!

04 May 2020 2058

DNA Doctorul Mircea Beuran, trimis în judecată pentru luare de mită

29 Apr 2020 1966

Medicul Mircea Beuran va fi cercetat sub control judiciar!

13 Mar 2020 1828

Protest în fața Guvernului, pentru susținerea medicului Mircea Beuran

16 Feb 2020 1930