Oficial, de la Consiliul Superior al Magistraturii Ce posturi de conducere sunt libere, în instanțele constănțene

  • Sunt vacante ambele funcții de vicepreședinte din cadrul Curții de Apel Constanța.
  • La nivelul județului Constanța, sunt disponibile funcții de președinte al Secției penale a Judecătoriei Constanța, vicepreședinte al Judecătoriei Medgidia și președinte al Judecătoriei Mangalia.
Consiliul Superior al Magistraturii a făcut publică lista posturilor de conducere vacante ori care urmează a fi eliberate în curând, în instanțele din raza Curții de Apel Constanța.
Potrivit datelor oficiale puse la dispoziție de Consiliul Superior al Magistraturii, la nivelul Curții de Apel Constanța sunt vacante ambele funcții de vicepreședinte din cadrul instanței.
Totodată, pentru Judecătoria Constanța este disponibilă funcția de președinte al Secției pentru cauze penale, în timp ce la Judecătoria Medgidia, este liberă funcția de vicepreședinte.
De asemenea, vacntă este și funcția de președinte al Judecătoriei Mangalia.
Pentru instanțele din județul Tulcea, aflate tot pe raza Curții de Apel Constanța, sunt vacante funcțiile de președinte al Tribunalului Tulcea și, respectiv, de președinți pentru Secția penală, dar și cea civilă și de contencios administrativ și fiscal ale instanței.
Pe lista posturilor de conducere vacante în instanțele dobrogene mai figurează funcțiile de președinte al Judecătoriilor Tulcea, Măcin și Babadag, dar și postul de vicepreședinte al Judecătoriei Tulcea.
 

Concursul, în desfășurare

În paralel, judecătorii dobrogeni sunt deja înscriși și parcurg probele concursului organizat pentru funcțiile de conducere.
În prezent, concursul a ajuns în etapa formulării contestațiilor la baremul de soluționare pentru testarea scrisă ce a avut loc în week-end-ul trecut.
Reamintim, în concurs s-au înscris magistrații Ecaterina Grigore, Gabriel Sandu Lefter, Mihaela Cristina Mocanu și Claudiu Iulian Răpeanu, toți din cadrul Curții de Apel Constanța, ce candidează pentru cele două funcții de vicepreședinte de la Curtea de Apel.
De asemenea, magistratul Luminița Niculache, de la Tribunalul Tulcea, s-a înscris în concurs pentru funcția de președinte al Tribunalului tulcean, iar magistrații Ciprian Gabriel Butaru, de la Judecătoria Constanța, și, respectiv, Monica Florentina Ghiol, de la Judecătoria Măcin, candidează pentru funcția de președinte al Judecătoriei Măcin.


Citește și:

Judecătorii constănțeni, la examen pentru funcțiile de conducere. Când își vor susține proiectele
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Termen nou, 21 mai 2024 Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen azi la Curtea de Apel Constanța

24 Apr 2024 711

Au început să dispară stâlpișorii din Peninsula Constanța! Procesul cu Poliția pe aviz, ajuns la Curtea de Apel (FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 728

Constanța. Daune morale definitive pentru un sandvici cu piept de pui și sârmă, la un peco din oraș (MINUTA)

23 Apr 2024 541

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 436

Patru judecători de la Curtea de Apel Constanța ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă! Începe judecata (RECHIZITORIU+MINUTĂ)

22 Apr 2024 451

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 711

Proiectul de HCL a fost inițiat de grupul consilierilor locali PSD Prefectul județului Constanța a declarat recurs în dosarul denumit generic „Stop depresia"!

19 Apr 2024 452

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 754

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4288

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 509

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 829

Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Dosarul, la Curtea de Apel Constanța

16 Apr 2024 638

Preotul Petrică Leașcu a intrat „în post și rugăciune la Curtea de Apel Constanța“! (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 795

Amânare de pronunțare în dosarul unui fost angajat al ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale!

15 Apr 2024 353

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2322