Oficial Două minore obligate să se prostitueze într-un apartament din Năvodari


În urma activităților desfășurate, la data de 22 martie 2023, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, a fost continuată documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism.

Astfel, la data de 27 martie 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada iunie – iulie 2022, bănuitul ar fi adăpostit, transportat și obligat două persoane vătămate minore, de 16 și 17 ani, să practice prostituția, într-un apartament din orașul Năvodari, sau în alte locații din județul Constanța, în vederea obținerii de foloase patrimoniale.

Persoanele vătămate ar fi fost recrutate în luna iunie 2022, de către un alt bănuit, care este cercetat  în stare de arestare preventivă, profitând de starea de vulnerabilitate a acestora, provocată inclusiv de consumul de droguri, cu scopul de a le exploata sexual, prin obligarea acestora la practicarea prostituției.

În cursul acestei zile, 28 martie, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă a bănuitului, pentru 30 de zile.                            

În aceeași cauză, alți patru bănuiți sunt cercetați în stare de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


UPDATE

Cel în cauză a fost arestat preventiv.

Solutia pe scurt: În baza art. 226 C.p.p. admite propunerea P.I.C.C.J. – D.I.I.C.O.T, S.T. Constanţa, formulată în dosarul nr. 190/D/P/2023 din data de 28.03.2023. În baza art. 224 C.p.p. şi art. 223 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 202 alin. 1 şi 3 C.p.p., dispune arestarea preventivă a inculpatului  (...), cercetat sub aspectul săvâr?irii infracțiunilor de: -trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. 1 și alin. 2 lit. a C.pen. rap. la art. 210 alin. 1 lit. b C.pen. rap. la art. 182 lit. c C. pen. - proxenetism prev. de art. 213 alin. 1,3,4 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. -trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. 1 ?i alin. 2 lit. a C.pen. rap. la art. 210 alin. 1 lit. b C.pen. rap. la art. 182 lit. c C. pen. - proxenetism prev. de art. 213 alin. 1,3,4 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen. pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 22.03.2022 şi până la data de 26.04.2023, inclusiv. In baza art. 230 C.p.p., dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Respinge cererea inculpatului de luare a unei măsuri preventive mai blânde, ca nefondată. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28.03.2023, ora 14:50.



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 290

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 634

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 586

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 636

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 627

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 835

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 985

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 539

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 1390

DIICOT acuză – trafic de droguri la Constanța! Iată cine sunt cei 10 cercetați de procurori

26 Mar 2024 1425

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1886

DIICOT acuzații oficiale Trafic de droguri de mare risc la Constanța

19 Mar 2024 659

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 5489

Milioane de dolari în criptomonede Mascații din Constanța au participat la un mega dosar DIICOT! Oficial (VIDEO)

10 Mar 2024 3036

Aproape 95.000 de euro K1 Tot SRL, din București, va face curățenie în sediile CERONAV din Constanța și Galați! (DOCUMENT)

09 Mar 2024 747