Oficial de la DNA! Ce spun procurorii despre Costel Alexe, fostul ministru al Mediului



În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 4/VIII/3 din 4 ianuarie 2021, ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale necesare pentru efectuarea urmăririi penale față de o persoană care, la data faptelor, deținea funcția de ministru, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

- ALEXE COSTEL, la data faptelor exercitând funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și instigare la delapidare,
- Persoană fizică având funcție de conducere în cadrul unei societăți comerciale cu activitate în siderurgie, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și delapidare.
În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada martie-aprilie 2020, suspectul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, suspect în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme (haldă de zgură). Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligației asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situația depozitelor menționate în cuprinsul hotărârii CJUE.

Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă a ministrului.
Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de aproximativ 103.000 lei și reprezintă contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei și a transportului.
Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziția persoanei din conducerea fabricii, suspect în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă.

Suspecților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

BPN al PNL a validat candidatura președintelui PNL Iași, Alexandru Muraru, la alegerile europarlamentare

21 Mar 2024 488

Curtea Supremă a validat dosarul Începe procesul în cazul lui Costel Alexe, fost ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor! (DOCUMENT)

04 Feb 2024 640

Conducerea Academiei Române reacționează printr-o scrisoare deschisă la renovarea Bojdeucăi lui Creangă, în „stil modernizat excesiv”

23 Nov 2023 964

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul în cazul fostului ministru al Mediului, Costel Alexe

17 Nov 2023 648

Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul lui Costel Alexe, fost ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor

18 Jan 2023 1144

Amânare de pronunțare în dosarul lui Costel Alexe, fost ministru al Mediului, trimis în judecată de DNA

12 Jan 2023 1395

DNA. Costel Alexe, președinte CJ Iași, trimis în judecată. Ce acuzații i se aduc

12 Jul 2022 1147

Date din anchetă! Costel Alexe, fost ministru al Mediului, trimis în judecată de DNA, în dosarul celor 22 de tone de tablă! (DOCUMENT)

01 Jul 2022 1555

Oficial de la DNA! Fostul ministru, Costel Alexe trimis în judecată

20 Jun 2022 1453

Costel Alexe s-a autosuspendat din funcția de președinte al PNL Iași

28 Apr 2021 1855

Declarația lui Stelian Ion despre cazul lui Costel Alexe, cercetat de DNA

05 Jan 2021 2091

Klaus Iohannis i-a transmis ministrului justiției, Stelian Ion, cererea de urmărire penală a lui Costel Alexe, fostul ministru al Mediului

05 Jan 2021 2090

Costel Alexe „Nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii“

04 Jan 2021 2321

DNA cere urmărire penală a lui Costel Alexe, fostul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor

04 Jan 2021 2163

Costel Alexe a demisonat din funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. Cine îi va lua locul

05 Nov 2020 2346