Oficial! DNA Constanța renunță la urmărirea penală într-un dosar desprins dintr-o anchetă celebră. Cine sunt cei vizați

  • DNA Constanța renunță la urmărirea penală în cazul studentului Chihi Mohamed Walid cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă și a medicului Kabtour Basem, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la influențarea declarațiilor, instigare la favorizarea făptuitorului.
 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța renunță la urmărea penală într-un dosar legat de cauza în care colonelul în rezervă Gheorghe Ţarălungă, profesor universitar doctor, fost decan al Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii „Ovidius”, a fost condamnat definitiv la opt ani de închisoare cu executare. Tot în prezenta cauză, studentul Evangelos Faloutsos a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. 
 
Decizia privind condamnarea celor doi – care a zguduit mediul universitar din Constanța -, a fost luată în luna ianuarie 2020 de judecătorii Andreea Ianca și Virgil Marius Ungureanu, de la Curtea de Apel Constanța.    
 

Chichi Mohamed Walid, intimat – inculpat. Kabtour Basem - intimat – suspect  

 
Revenind la decizia procurorilor DNA Constanța, conform portalului instanâelor de judecată, aproape de începutul lunii noiembrie 2020 a fost înregistrat dosarul 7136/118/2020, cu obiect „confirmare renunţare urmărire penală (art. 318 alin. 12 NCPP)“, cauză în care DNA Constanţa a avut calitatea de petent, Chichi Mohamed Walid          a avut calitatea de intimat – inculpat, iar Kabtour Basem a avut calitatea de intimat – suspect.
 

Mărturie mincinoasă, complicitate la influențarea declarațiilor și instigare la favorizarea făptuitorului

 
Pe data de 08 decembrie 2020, Tribunalul Constanța a admis cererea formulată de Serviciul Teritorial Constanța privind confirmarea ordonanței 305/P/2016 din 2 noiembrie 2020 de renunțare la urmărirea penală privind pe inculpatul Chihi Mohamed Walid cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă; privind pe suspectul Kabtour Basem pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la influențarea declarațiilor, instigare la favorizarea făptuitorului.
 
Decizia Tribunalului Constanța este definitivă și poate fi citită accesând următorul link: http://portal.just.ro/118/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11800000000195942&id_inst=118  
 
Așa cum arătam și mai sus, Chichi Mohamed Walid apare în dosarul în care colonelul în rezervă Gheorghe Ţarălungă, profesor universitar doctor, fost decan al Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii „Ovidius”, a fost condamnat definitiv la opt ani de închisoare cu executare.
 

„Luare de mită – fapta din ianuarie 2015, Chichi Mohamed Walid“

 
Potrivit DNA, în cursul lunii ianuarie 2015, „inculpatul Țarălungă Gheorghe, în calitate de profesor universitar doctor la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, a primit de la zece studenți sume cuprinse între 200 și 600 euro, pentru a-i promova, în condiţii nelegale, la diferite examene“.
 
Printre studenți s-a aflat și Chichi Mohamed Walid.

 
În decizia Tribunalului Constanța privind condamnarea, nr. 78/2017 din 21.02.2017, se arată că Gheorghe Ţarălungă a fost condamnat, la o pedeapsă de doi ani de închisoare, „pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită – fapta din ianuarie 2015, Chichi Mohamed Walid“.
 

Potrivit unor surse judiciare, studentul Chichi Mohamed Walid ar fi făcut declarații mincinoase în fața instanței de judecată cu ocazia audierii sale în calitate de martor în ședința publică din data de 17.08.2016, contrare declarațiilor consemnate pe parcursul urmăririi penale în dosarul Tribunalului Constanța privindu-l pe inculpatul Gheorghe Ţarălungă.
 
Studentul ar fi fost determinat să facă aceste declarații mincinoase de Gabriela Lilios, cadru universitar în cadrul facultății de Farmacie din cadrul Universității Ovidius Constanța, prin corupere, atât direct, cât și prin intermediul lui Kabtour Basem.
 
Citește și
 
Exclusiv!
Profesor de la Universitatea „Ovidius“ Constanţa, condamnat definitiv


„Premieră” în învăţământul constănţean!
Intercepătări declarate nule. Opt ani de închisoare pentru un colonel în rezervă


 
 
 
 
 
 
 
  
 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă, achitat în primă instanță! Când se va pronunța Curtea de Apel

08 Mar 2024 809

Robert Șerban, primarul din Eforie, achitat în primă instanță! Apelul, amânat pentru luna mai 2024

08 Mar 2024 532

Primarii Robert Șerban, de la Eforie, și Vasile Delicoti, de la Poarta Albă, termene azi la Curtea de Apel Constanța

07 Mar 2024 676

Curtea de Apel Constanța, amânare de pronunțare în dosarul lui Geronimo Brănescu, fostul șef al ANSVSA și DSV Constanța! (DOCUMENT)

11 Feb 2024 707

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare în dosarul lui Valentin Vrabie! Fostul primar din Medgidia cere rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv!

08 Feb 2024 3733

Valentin Vrabie, fostul primar din Medgidia, termen azi la Curtea de Apel Constanța! Solicită rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv pentru fals intelectual

07 Feb 2024 1143

Decizie definitivă în cazul lui Nicolae Popescu, fost auditor public extern în Camera de Conturi Constanța, trimis în judecată de DNA (DOCUMENT+MINUTĂ)

23 Jan 2024 897

Curtea de Apel Constanța, termen nou în dosarul lui Cristian Radu, primarul din Mangalia! (DOCUMENT)

17 Jan 2024 1079

Robert Șerban, primarul din Eforie, achitat în primă instanță! Dosarul, în apel, amânat pentru luna martie 2024 (DOCUMENTE)

15 Jan 2024 852

Robert Șerban, primarul din Eforie, achitat, în primă instanță! Azi, primul termen în apel (DOCUMENTE)

11 Jan 2024 985

Directorul unui liceu din județul Constanța, în așteptarea sentinței definitive! A luat cu suspendare, la prima instanță

05 Oct 2023 2810

Robert Șerban, primarul din Eforie, achitat la prima instanță! S-a fixat primul termen în apel (DOCUMENTE)

03 Oct 2023 949

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă (în cameră preliminară) în cazul unui fost deputat PSD!

01 Oct 2023 1081

Fiul fostului ministru de Externe Ramona Mănescu, agresat la Constanța. Condamnare definitivă!

22 Sep 2023 2131

Dosarul în care omul de afaceri Sorin Strutinsky a fost condamnat definitiv nu se va rejudeca!

20 Sep 2023 2037