Oficial Inculpații din celebrul dosar „Vectra“, puși în libertate. Decizia este definitivă

 
  • Magistrații au dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză. 

Înalta Curte de Casație și Justiție a României a decis punerea în libertate a celor inculpați din dosarul denumit generic „Vectra“, una dintre cele mai mari cauze instrumentate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție Constanța din punctul de vedere al părților civile (aproximativ 200 de persoane). Totodată, Înalta Curte a decis rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Constanţa, numai cu privire la inculpaţii Gabriel Moise, Cosmin Moldoveanu şi Adrian Roşu.
 
În luna martie 2019, Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea definitivă a inculpaților la câte 7,8 ani de închisoare cu executare. De asemenea, Curtea de Apel Constanța a dispus obligarea inculpaților să achite sute de mii de euro cu titlul de despăgubiri, precum și rejudecarea unor acțiuni civile formulate în prezenta cauză, la Tribunalul Constanța.
 
Revenind la decizia Înaltei Curți, magistrații au dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.
 
Iată decizia Înaltei Curți
 
„ Admite recursurile în casaţie declarate de inculpaţii Moise Gabriel, Moldoveanu Cosmin şi Roşu Adrian împotriva deciziei penale nr.285/P din 26 martie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, pronunțată în dosarul nr.15074/118/2012*. Casează, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce priveşte latura penală şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa, numai cu privire la inculpaţii Moise Gabriel, Moldoveanu Cosmin şi Roşu Adrian. Anulează mandatele de executare a pedepselor cu închisoarea aplicate inculpaţilor Moise Gabriel, Moldoveanu Cosmin şi Roşu Adrian prin sentinţa penală nr.531 din 05 noiembrie 2018 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în dosarul nr.15074/118/2012*, după cum urmează: mandatul de executare a pedepsei nr.931/2018 din 26 martie 2019, emis de Tribunalul Constanţa, Secţia penală, pentru inculpatul Moise Gabriel (...); mandatul de executare a pedepsei nr.932/2018 din 26 martie 2019, emis de Tribunalul Constanţa, Secţia penală, pentru inculpatul Moldoveanu Cosmin (...) şi mandatul de executare a pedepsei nr.930/2018 din 26 martie 2019, emis de Tribunalul Constanţa, Secţia penală, pentru inculpatul Roşu Adrian (...) şi dispune punerea de îndată în libertate a acestora, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 200 lei, rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit mandatarului intimatelor inculpate persoane juridice persoane juridice VECTRA IMOBILIARE SRL și VECTRA CONSTRUCT SRL, în sumă de 2.000 lei, se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iulie 2020“.
 
Conform DNA, „în perioada 13 februarie 2007 - 28 martie 2009, inculpații (…), în calitate de persoane fizice ori de reprezentanți ai SC Vectra Imobiliare SRL, SC Vectra Construct SRL și SC City Invest SRL, au indus în eroare 189 de persoane (părți vătămate, în cauză), angajându-se ca, în calitate de dezvoltatori imobiliari, să construiască apartamente într-un număr de 16 vile situate în municipiul Constanța“.
 
„Părțile vătămate au achitat prețul integral al apartamentelor în avans (spre exemplu, sume între 20.000 și 46.000 de euro pentru un apartament) și au fost menținute în eroare și după încheierea contractelor de execuție - construire, întrucât imobilele nu au fost edificate deloc sau au fost construite doar parțial“, se mai arată în documentele celor de la DNA.
 
„La momentul încheierii contractelor, părțile vătămate nu au cunoscut împrejurarea că o parte dintre terenurile pe care urmau să se construiască imobilele erau ipotecate în favoarea unor unități bancare pentru garantarea unor credite obținute sau că nu aparțineau firmelor din Grupul Vectra ori dezvoltatorilor persoane fizice, ci unor terți. De asemenea, banii încasați ca urmare a încheierii acestor contracte nu au fost folosiți pentru edificarea imobilelor, ci în scop personal sau folosiți la alte proiecte imobiliare.

 
În plus, inculpații s-au implicat și în intrarea în insolvență a firmelor din grupul Vectra și au continuat să facă promisiuni nefondate părților vătămate, astfel că acestea au renunțat să uzeze de mijloacele prevăzute în legea civilă pentru recuperarea pagubelor create. În această modalitate, părțile vătămate au fost prejudiciate cu sumele totale de 5.586.828 de euro și 282.500 de lei. Părțile vătămate s-au constituit părți civile în procesul penal cu suma totală de 5.435.328 de euro și 254.000 de lei“, potrivit DNA
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Latura civilă a dosarului Vectra, rejudecată la Tribunalul Constanța. Cauza, repusă pe rol

05 Oct 2023 1058

Falimentul Vectra Imobiliare SRL, amânat pentru decembrie 2023

25 Sep 2023 1354

Rejudecarea laturii civile a unuia dintre cele mai mari dosare din DNA Constanța, amânată pentru septembrie

02 Jul 2023 3736

Dosarul Vectra! Latura civilă a uneia dintre cele mai mari cauze a DNA Constanța se va rejudeca!

20 May 2023 3119

Vectra Imobiliare, în faliment! Azi, un nou termen la Tribunalul Constanța

24 Apr 2023 1811

Tribunalul Constanța, decizie în cazul falimentului Vectra Imobiliare SRL

21 Mar 2023 2825

Judecător nou pentru falimentul Vectra Imobiliare SRL

04 Apr 2022 1524

Afaceriști din Constanța, acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA. Condamnări

25 Mar 2022 2845

Acord DNA Constanța admis la Tribunal! Cine este afaceristul condamnat

22 Feb 2022 2631

Vila Florența, din Constanța, aparținând Vectra Imobiliare SRL, va fi scoasă din nou la licitație (DOCUMENTE)

18 Feb 2022 2250

Surse - cine sunt afaceriștii din Constanța care au făcut acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA

08 Jan 2022 4299

Resuscitarea proiectului Saraesa Firma nou înființată de Stelian Bucovală și Liviu Denisov va ridica blocul de 9 etaje, de lângă Teatrul de Vară din Mamaia

09 Nov 2021 8654

Se cere rejudecarea dosarului Vectra, una dintre cele mai mari cauze ale DNA Constanța! S-a stabilit ziua pronunțării

27 Sep 2021 2669

Oficial! Condamnare definitivă în dosarul Vectra, una dintre cele mai mari cauze ale DNA Constanța

22 Jan 2021 3565

Rejudecare! Primul termen într-unul dintre cele mai mari dosare instrumentate de DNA Constanța

08 Jan 2021 2521