Oficial! Prima condamnare în dosarul lui Gabriel Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie!

  • Tribunalul Constanța a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între procurorul DNA- Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpat și a decis condamnarea acestuia la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare.


Unul dintre cei trei inculpați cercetați în dosarul lui Gabriel Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie, și care și-au recunoscut faptele în fața procurorilor Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța, a fost condamnat!

Ieri, Tribunalul Constanța a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între procurorul DNA- Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpat și a decis condamnarea acestuia la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare executării sub supraveghere, pentru cumpărare de influenţă în formă continuată, trafic de influenţă și evaziune fiscală.


Muncă în folosul comunităţii

Inculpatul a mai fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile.

Totodată, Tribunalul a menţinut măsura sechestrului asigurator asupra sumei de 25.000 lei aplicată prin ordonanţa nr 48/P/2019 din 10 septembrie 2020 a DNA -Serviciul Teritorial Constanţa, modificată prin ordonanţa nr 133/P/2020 din 20 octombrie 2020 a DNA -Serviciul Teritorial Constanţa.


Despăgubiri civile

De asemenea, judecătorii au admis acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF împotriva inculpatului, acesta fiind obligat să plătească părţii civile suma de 11.745 lei reprezentând despăgubiri civile, la care se adaugă cuantumul obligaţiilor fiscale accesorii calculate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală, începând cu 1 septembrie 2020 şi până la data achitării integrale a prejudiciului.

Decizia Tribunalului Constanța (ce poate fi citită integral accesând secțiunea Documente) nu este definitivă, aceasta putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.



Luare de mită și instigare la abuz în serviciu

Cornel Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie, județul Constanța, este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu.

La data mediatizării cauzei, în ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada iulie-august 2019 și iulie-august 2020, în calitate de comandant al Poliției orașului Eforie, cu gradul de comisar șef, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel ar fi primit în mod repetat și periodic, de la o persoană fără calitate specială, coinculpat, sume de bani, pentru ca în schimb să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul de a permite și de a proteja desfășurarea unor activități de comerț clandestin în Stațiunea Eforie din județul Constanța. Ar fi vorba de tolerarea unor activități de comerț clandestin/neautorizat care să se poată desfășura fără aplicarea de sancțiuni contravenționale și fără confiscări de mărfuri, cu precădere pe plajele stațiunii Eforie.


Comerț clandestin

Din probele administrate rezultă că suma primită cu titlul de mită ar fi fost de 300 lei/zi, remiterea banilor fiind făcută o dată la câteva zile, preponderent în zilele de luni și joi ale fiecărei săptămâni, în imediata apropiere a sediului Poliției orașului Eforie.


La rândul său, coinculpatul care ar fi remis în mod periodic banii comandantului Poliției orașului Eforie, i-ar fi colectat, în mod repetat de la persoanele interesate de obținerea protecției pentru activitățile de comerț clandestin. De asemenea, persoana respectivă pretindea și primea bani și pentru presupuse informații despre controalele efectuate de autorități.


În ziua de 10 august 2020, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel i-ar fi solicitat unui agent constatator să înlocuiască măsura amenzii în cuantum de 1.000 lei aplicată unei persoane, pentru contravenții la regimul rutier, cu sancțiunea avertismentului, măsură pe care numai instanța de judecată o putea dispune.


Citește și

Toți inculpații din dosarul lui Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie, au făcut înțelegeri cu DNA Constanța
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A treia condamnare în dosarul lui Gabriel Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie!

18 Dec 2020 1226

Dare de mită în formă continuată (17 acte materiale) Acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu DNA Constanţa, admis

24 Nov 2020 1191

Gabriel Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie, menținut sub control judiciar

14 Nov 2020 979

Doi dintre cei trei inculpați din dosarul lui Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie, au scăpat de orice interdicție

02 Nov 2020 1592

Toți inculpații din dosarul lui Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie, au făcut înțelegeri cu DNA Constanța

28 Oct 2020 2771

DNA Constanța, mutare surpriză în dosarul lui Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie!

03 Oct 2020 3037

Scandalurile care au cutremurat Poliția Constanța. De la comisar șef Ioan Bucur la comisar șef Cornel Gabriel Coteanu

04 Sep 2020 2444

Unul dintre cei mai vechi șefi din Poliția Județului Constanța are dosar la DNA Cine i-a luat locul lui Cornel Coteanu la șefia Poliției Eforie. Anunțul inspectorului șef Constantin Adrian Glugă

02 Sep 2020 3001

Oficial de la Tribunalul Constanța Trei bărbați, arestați la domiciliu în dosarul lui Gabriel Coteanu, șeful Poliției Eforie

01 Sep 2020 1360

Oficial DNA Control judiciar pentrul șeful de la Poliția Eforie, pentru luare de mită

01 Sep 2020 1357

Rezultate deosebite ale elevilor secției de coregrafie a Colegiului Național de Arte „Regina Maria”

29 Nov 2016 2151

Numãr unic dosar 6302/212/2013

05 Mar 2013 1219

Comisarul Radu, azi la Parchetul Curţii Cum a fost cu accidentul şefului de la Investigaţii Criminale Eforie

02 Apr 2012 3662

Comandantul Poliţiei din Eforie a dat IPJ în judecată

16 Jul 2011 1117

Fostul şef al Poliţiei Eforie şi-a pierdut legitimaţia IPA

01 Apr 2011 10264