Un tânăr din Constanța, arestat preventiv pentru trafic de droguri. Iată decizia Tribunalului

  • Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. 

Un tânăr, de 26 de ani, cercetat de procurorii DIICOT Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, a fost arestat preventiv. Decizia a fost luată de Tribunalul Constanța și poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Oficial de la Tribunal
 
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DIICOT Serviciul Teritorial Constanţa. În baza art. 223 alin. 2 teza a -II- a C. proc. pen. rap. la art. 202 din C. proc. pen., Dispune arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu cu data de 31.07.2020 şi până la data de 29.08.2020, inclusiv, a inculpatului. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpat şi punerea acestuia în imediată executare. În baza art. 227 alin. 2 c.p.p. Respinge ca nefondată cererea formulată de apărătorul inculpatului de luare faţă de acesta a unei măsuri mai puţin restrictive . În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu“.
 
Amintim că polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T.- S.T. Constanța, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat bănuit de operațiuni, fără drept, cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.
 
Ieri, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanța, au prins în flagrant delict, în municipiului Constanța, un bărbat, de 26 de ani, în timp ce ar fi încercat să vândă unei persoane produse susceptibile a avea efecte psihoactive.
 
În urma acțiunii, polițiștii au indisponibilizat 448 de pliculețe care conțineau aproximativ 112 grame de substanță vegetală uscată, 3 pungi din plastic cu peste 156 de grame de substanță pulverulentă de culoare galbenă, un cântar electronic, 700 de lei, precum și peste 1.000 de pliculețe autosigilante neutilizate.
 
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trafic de droguri în parcarea subterană unui centru comercial, din municipiul Constanța

27 Mar 2024 700

Oficial de la IJJ Constanța despre suspectul de trafic de droguri depistat la Medgidia

26 Mar 2024 527

Județul Constanța Bărbat bănuit de trafic de droguri, cercetat de polițiști și procurori! Ce au găsit oamenii legii asupra suspectului

26 Mar 2024 516

DIICOT acuză – trafic de droguri la Constanța! Iată cine sunt cei 10 cercetați de procurori

26 Mar 2024 1019

Razie de amploare a polițiștilor în județul Constanța! Zeci de șoferi au rămas fără permis de conducere (GALERIE FOTO)

24 Mar 2024 451

În ultimele 48 de ore Intervenții ale poliției în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

23 Mar 2024 613

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1313

Procurorul general, Alex Florența, avertizează „Portul Constanța este vulnerabil în fața rețelelor de trafic de droguri”

20 Mar 2024 705

DIICOT acuzații oficiale Trafic de droguri de mare risc la Constanța

19 Mar 2024 536

Misiunile polițiștilor la finalul săptămânii, în județul Constanța. Constatări

17 Mar 2024 553

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 3937

Contravenții surprinse de polițiști în județul Constanța. S-a lăsat cu avalanșă de amenzi în week-end (FOTO)

10 Mar 2024 405

Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

09 Mar 2024 597

Acțiuni de amploare ale polițiștilor în județul Constanța! (FOTO+VIDEO)

03 Mar 2024 637

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța. S-a lăsat cu sancțiuni de peste 100.000 de lei

02 Mar 2024 853