Ofițer de penitenciare, trimis în judecată de DNA Constanța, condamnat!



 
  • Curtea de Apel Constanța a menținut decizia Tribunalului Constanța.
 
Decizia în dosarul lui Ciprian Irinel Cătănoiu, fost ofițer în cadrul Penitenciarului Tulcea, acuzat de DNA Constanța de luare de mită în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
„În perioada 2018 – 16 februarie 2021, inculpatul Cătănoiu Ciprian Irinel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit de la două persoane (martori în cauză) sumele de 5.000 euro și 2.500 lei în schimbul efectuării unor acte contrare îndatoririlor de serviciu.
 
Concret, pentru banii primiți, inculpatul ar fi trebuit să asigure protecția și condiții favorabile de executare a pedepselor pentru cei doi martori și pentru alte două persoane, toți deținuți în Penitenciarul Tulcea.
 
La data de 16 februarie 2021, inculpatul Cătănoiu Ciprian Irinel ar fi fost surprins în flagrant după ce ar fi primit de la unul dintre martori suma de 1.500 euro, context în care ar mai fi pretins, în scopul menționat mai sus, și suma de 2.000 euro care urma să fie plătită în luna martie a anului 2021.
 
În cauză procurorii au dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, prin indisponibilizare, până la concurența sumei de 3500 euro și 2500 lei, asupra bunurilor deținute de inculpat.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.

 
Prin Hotarârea nr. 1/2022, din 05.01.2022, Tribunalul Constanța a decis condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de doi ani şi la pedeapsa complementară a exerciţiul dreptului de a exercita profesia de poliţist şi exerciţiul drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, k C.p., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
 

 „Interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul dreptului de a exercita profesia de poliţist şi exerciţiul drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, k C.p. cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art.72 C.p.: Deduce din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului timpul reţinerii de 24 de ore ( dispuse prin ordonanţa nr.15/P/2021 din 16.02.2021 emisă de către DE.N.A. – Serviciul Teritorial Constanţa ) precum şi timpul arestului la domiciliu ( dispus prin încheierea nr.23/17.02.2021 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa ) cu începere de la 17.02.2021 până la 12.03.2021. (...) Menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat prin încheierea din data de 10.03.2021 a judecătorului de cameră preliminară, rămasă definitivă la data de 12.03.2021. (...) Menţine sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa nr. 15/P/2021 din data de 26.02.2021 a DNA - Serviciul Teritorial Constanţa până la concurenţa sumei de 3500 euro şi 2500 lei, asupra oricăror bunuri prezente sau viitoare ale inculpatului Cătănoiu Ciprian Irinel, care vor exista în patrimoniul acestuia la momentul aducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii. (...) Confiscă, de la inculpatul Cătănoiu Ciprian Irinel, în folosul statului sumele de 3500 euro şi 2500 lei. Constă că, 1500 euro ridicată de la inculpat la data de 16.02.2021, a fost restituită denunţătorului, conform procesului-verbal din 19.02.2021“, a mai decis tribunalul.

 

Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care, ieri, 23 iunie 2022, respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul Cătănoiu Ciprian Irinel împotriva sentinței penale nr. 1/05.01.2022 a Tribunalului Constanța pronunţată în dosarul nr. 1715/118/2021. Totodată, Curtea a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar pe data pronunţării prezentei decizii penale.
 
Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă! 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Un fost preşedinte, cu rang de secretar de stat, trimis în judecată de DNA Constanţa. Începe procesul (DOCUMENT)
https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/justitie/un-fost-presedinte-cu-rang-de-secretar-de-stat-trimis-in-judecata-de-dna-constanta-incepe-procesul-document-787310.html
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 412

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 821

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 687

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 470

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 723

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 545

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1499

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 684

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 770

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 760

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1352

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 826

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 779

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1494

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 946