Oil Terminal SA, parte civilă Ani grei de închisoare pentru opt inculpaţi judecaţi din 2012

Mai multe persoane trimise în judecată în 2012 au fost condamnate, ieri, de Tribunalul Constanţa, la ani grei de închisoare. Pedepsele aplicate ieri sunt în primă instanţă, astfel că pot fi atacate la Curtea de Apel Constanţa.
 
Inculpaţii, opt la număr, au fost trimişi în judecată prin intermediul rechizitoriului nr. 57/P/2011, actul de sesizare a instanţei fiind întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Lista inculpaţilor este deschisă, conform portalului instanţelor de judecată, de „Poenaru Ion Gabriel“ şi continuată de „Grigore Marian Teodor, Petre Sorin, Lupu Marian Verone, Ţiţimeaua Stelian, Bărbulescu Marian, Doga Hristu şi Ionescu Mădălin Corneliu“.
 
Ion Gabriel Poenaru a fost condamnat pentru furt calificat în formă continuată la pedeapsa de patru ani de închisoare, la alţi doi ani de detenţie pentru constituire grup infracţional organizat. În final, instanţa a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa finală de patru ani şi opt luni de închisoare.
 
Mai departe, Mădălin Corneliu Ionescu a luat, pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat, doi ani şi nouă luni de închisoare şi pentru constituire grup infracţional a mai primit un an de închisoare. „Inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, la care se va adăuga sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă, iar în final va executa pedeapsa de trei ani şi o lună de închisoare“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Marian Teodor Grigore a primit, pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat, pedeapsa de trei ani de închisoare, iar pentru constituire de grup infracţional a primit un an de închisoare. „Inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de trei ani de închisoare, la care se va adăuga sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă, în final va executa pedeapsa de trei ani şi patru luni de închisoare“, a mai decis instanţa.
 
În continuare, Sorin Petre a fost condamnat la patru ani şi opt luni de închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat şi pentru constituire grup infracţional.
 
Marian Verone Lupu a primit trei ani şi patru luni de închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat şi pentru constituire de grup infracţional.
 
Hristu Doga a luat 1,6 ani pentru tentativă la furt şi trei luni pentru uz de fals. „Inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 1,6 ani de închisoare, la care se va adăuga sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă, în final va executa pedeapsa de 1,7 ani închisoare. Dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului“, potrivit minutei judecătoreşti.
 

Stelian Ţiţimeaua a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru furt calificat şi la un an de închisoare pentru punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare. În final, instanţa a decis ca inculpatul să execute 4,4 ani de închisoare.
 
Marian Bărbulescu a fost condamnat, pentru furt calificat, la pedeapsa de patru ani de închisoare.

 
În continuare, Tribunalul Constanţa a luat act că „prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate“. „Constată că partea civilă SC Oil Terminal SA a recuperat preţul produsului petrolier (380.114 lei) şi s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 4.810,44 de lei, plus dobânzile legale calculate de la data săvârşirii faptei, până la achitarea debitului. Admite acţiunea civilă formulată. Obligă pe inculpaţii Poenaru şi Ionescu către partea civilă SC Oil Terminal SA, în solidar la plata sumei de 4.810,44 de lei, plus dobânzile legale calculate de la data săvârşirii faptei, până la achitarea debitului“, se mai arată în decizia judecătorilor.
 
Hotărârea Tribunalului Constanţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024 al Oil Terminal SA a fost aprobat

04 Apr 2024 671

OIL Terminal SA investește în Portul Constanța. Compania va construi un rezervor în vecinătatea Danei 67

29 Mar 2024 512

Acţionarii Oil Terminal SA vor stabili valoarea dividendului brut. Adunarea Generală Ordinară, convocată în luna aprilie

28 Mar 2024 537

OIL Terminal SA desființează mai multe imobile de pe strada Caraiman din Constanța

07 Mar 2024 835

OIL Terminal SA Constanța va moderniza un rezervor și instalația de încărcare păcură în cisterne

01 Mar 2024 551

Acționarii OIL Terminal SA decid demararea negocierilor cu Euronova Energies pentru construcţia unui terminal de bitum

28 Feb 2024 692

Compania va dezmembra un teren de pe strada Caraiman Primăria Constanța, certificat de urbanism pentru OIL Terminal SA

25 Feb 2024 813

Oil Terminal SA Constanța caută firmă pentru demolarea rezervoarelor din parc Medeea

13 Feb 2024 749

OIL Terminal SA va desființa două rezervoare de pe strada Caraiman din Constanța

11 Feb 2024 891

Acționarii Oil Terminal SA Constanța, convocați în adunare generală. Ce se află pe ordinea de zi?

27 Jan 2024 886

Acționarii Oil Terminal, convocați în AGOA și AGEA. Despre ce se va discuta

29 Dec 2023 1116

Primăria Constanța, autorizație de desființare pentru Oil Terminal SA

27 Nov 2023 1321

#Dobrogea145 Viorel Sorin Ciutureanu, directorul general al Oil Terminal SA, mesaj de Ziua Dobrogei

21 Nov 2023 1599

Firme Constanța Acționarii Oil Terminal SA, în AGOA. Decizii importante

29 Oct 2023 973

Oil Terminal Constanța Șase companii din țară și străinătate sunt interesate de construirea unui terminal de bitum

24 Oct 2023 1379