Omul de afaceri Georgică Giurgiucanu, singurul inculpat Rejudecarea unei mici părţi din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, amânată


Ieri, la Curtea de Apel Bucureşti ar fi trebuit să se desfăşoare cel de-al treilea termen în cauza privind rejudecarea unei mici părţi din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa! Procesul a fost amânat pentru data de 26 martie, având în vedere lipsa apărării a singurului inculpat din prezenta cauză - omul de afaceri Georgică Giurgiucanu.


Dosarul va fi judecat de Bogdan Florin Voinescu, judecător al Curţii de Apel Bucureşti.

Aşa cum arătam şi în ediţiile anterioare, Georgică Giurgiucanu a fost condamnat, de altfel, prin decizia din februarie 2019, de Înalta Curte, în dosarul „mamă“ al retrocedărilor din Constanţa, la cinci ani şi şase luni de detenţie, pentru instigare la complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, abuz în serviciu, în formă continuată şi, respectiv, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.


Cum a început totul? În 2005, procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au deschis dosarul penal cu numărul 29/P/2005, în care primarul Constanţei de la vremea respectivă, Radu Ştefan Mazăre, era cercetat pentru modul în care fuseseră restituite terenurile deţinute de foştii boieri ai oraşului şi preluate în timpul regimului comunist.
 

Ancheta, finalizată în trei ani



După trei ani de anchetă, în luna octombrie 2008, DNA a trimis dosarul spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti. Potrivit rechizitoriului, prejudiciul a fost estimat la 114 milioane de euro. Acuzaţi: Radu Mazăre, pe atunci primar al Constanţei, Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, şi alţi angajaţi ai Primăriei Constanţa, oameni de afaceri, societăţi, evaluatori şi notari publici. În total, 37 de inculpaţi.


Prin decizia din februarie 2019, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dictat aproape 120 de ani de închisoare.

 

Pedepsele finale



Radu Ştefan Mazăre: nouă ani de închisoare

Nicuşor Daniel Constantinescu: cinci ani de închisoare.
Constantin Racu: şase ani şi zece luni de închisoare.
Daniela Ramona Dospinescu: şapte ani şi şase luni de închisoare.
Ion Marica: cinci ani de închisoare.
Cristian Talpău: patru ani de închisoare.
Nora Alina Chircă: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Dan Miron: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
Bogdan Ghiţulescu: patru ani de închisoare.
Răsvan Mircea Tudorache: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Paraschiva Barbu: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
Niculae Nejloveanu: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Mihai Sergiu Ceacîreanu: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de şapte ani.
Bogdan Gabriel Sandu: patru ani de închisoare.
Daniel Ene: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de şapte ani.
Georgică Giurgiucanu: cinci ani şi şase luni de închisoare. Foarte important, Înalta Curte a trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti cu privire la infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), reţinută în sarcina inculpatului Giurgiucanu Georgică.
Emil Dragoş Săvulescu: cinci ani şi şase luni de închisoare.
Aurel Jean Andrei: doi ani se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Cristina Budei: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Viorel Pană: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Mihai Camboianu: cinci ani de închisoare.
Valentin Gheorghe Ionescu: cinci ani de închisoare.
Cristian Borcea: cinci ani de închisoare.
Ruxandra Luminiţa Darie: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Marius Puşcaşi: trei ani de închisoare.
Puşcaşi Carmen: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.

Înalta Curte a încetat procesul penal faţă de inculpatul Andrei Sozanski pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (pct. F - Rechizitoriu).

Graţiela Rusu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Sanda Gabriela Radu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Claudia Cealera: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Luminiţa Călătoru: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Silvia Stanciu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Dima Alin Horaţiu: şase ani de închisoare.


Citeşte şi:

Mîndrilă s-a abţinut! I-a dat cu suspendare lui Mazăre
Cine este magistratul care va rejudeca Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (document)


117 ani de închisoare pentru un prejudiciu de 114 milioane de euro
Este oficial! O mică parte din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa se va rejudeca!

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Două procese pentru un teren în Faleză Nord deținut de Total Financial Consulting. Ce au decis judecătorii

02 Mar 2021 1211

Investiție turistică din Mamaia, în centrul unui proces civil, la Tribunalul Constanța. S-au cerut daune de aproape 200.000 de euro

15 Feb 2021 1146

Municipiul Constanța prin Primar a scăpat de un proces deschis de un dezvoltator imobiliar. Legături cu celebrul dosar al Retrocedărilor

18 Dec 2020 1403

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 07 decembrie 2020

08 Dec 2020 1110

Ce s-a întâmplat cu procesul deschis de BNR împotriva beneficiarilor de top ai retrocedărilor din Portul Tomis

05 Dec 2020 1470

O mică parte din dosarul Retrocedărilor din Constanţa, azi în atenția Curții Supreme

01 Oct 2020 1310

Au fost stabiliți judecătorii care vor închide odată și pentru totdeauna circuitul penal al Retrocedărilor din Constanţa!

15 Sep 2020 1881

Dosarul „mamă“, trimis în instanță din 2008 O parte din dosarul Retrocedărilor din Constanţa se întoarce la Înalta Curte!

17 Aug 2020 1575

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa Judecătorii au încetat procesul față de omul de afaceri Georgică Giurgiucanu (minută)

29 Jul 2020 1012

Cererea de rejudecare a Dosarului Retrocedărilor, amânată pentru luna viitoare

19 Jun 2020 891

Revendicări imobiliare în instanță Beneficiar de top al retrocedărilor lui Mazăre, dat în judecată de un afacerist italian

15 Jun 2020 2466

O mică parte din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa se va rejudeca! Azi, un nou termen

21 May 2020 1482

Georgică Giurgiucanu și Habitat și Ambient, cot la cot cu municipalitatea, dați în judecată de un dezvoltator imobiliar. Despre cine este vorba

07 May 2020 2383

Borcea şi Giurgiucanu, „pârâţi“ Banca Naţională a României i-a dat în judecată pe o parte din beneficiarii retrocedărilor din peninsulă

28 Feb 2020 5102

Mîndrilă s-a abţinut! I-a dat cu suspendare lui Mazăre Cine este magistratul care va rejudeca Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (document)

29 Jan 2020 3122