Operațiunea „Omaha“ Zeci de constănțeni menținuți în arest preventiv. Decizia este definitivă

  • Potrivit datelor oficiale, numele de cod al operațiunii a fost „Omaha”.
  • Gruparea ar fi acționat în municipiul Constanța, dar și în zona sudică a litoralului, respectiv localitățile Eforie, Techirghiol, Tuzla și municipiul Mangalia.
  • Dosarul este în lucru.

Două persoane, din cele 44 arestate preventiv Tribunalul Constanța, în cadrul operațiunii „Omaha“, au fost eliberate efectiv din spatele gratiilor! Restul inculpaților rămân în spatele gratiilor. Decizia este definitivă și a fost luată de judecătorii Curții de Apel Constanța, instanță ce a decis plasarea celor doi sub control judiciar. O a treia persoană a beneficiat, de asemenea, de clemența magistraților, care au decis și plasarea sa sub control judiciar, în loc de arest preventiv, însă această persoană este arestată în altă cauză penală.
 

Oficial de la instanță

„Dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând cu data de 24.11.2020 şi până la data de 22.01.2021 inclusiv. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii vor respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminată sau instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b) să informeze de îndată organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminată sau instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia Municipiului Constanţa şi Poliţia Municipiului Mangalia, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi.


Obligații

Pe timpul controlului judiciar, inculpaţii vor respecta următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a Municipiului Constanţa şi limita teritorială a Municipiului Mangalia, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar pe rolul căruia se află cauza; b) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice; c) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; d )să nu se apropie de martorii din lucrări şi inculpaţii din prezenta cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect“.

Atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Tot în acest dosar, zilele trecute, Tribunalul Constanța a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de un alt inculpat.
 

800 de grame de cannabis

Amintim că în urma perchezițiilor au fost ridicate, în vederea indisponibilizării, 800 de grame de cannabis, 1 kilogram de substanță pulverulentă (substanță cu efect psihoactiv), 14 bucăți de melatonină, 51 de comprimate de ecstasy, 15 grindere, 10 cântare, 955 de pliculețe autosigilante goale și 4.000 de țigarete susceptibile a proveni din activități de contrabandă.


Zona sudică a litoralului

Gruparea ar fi acționat în municipiul Constanța, dar și în zona sudică a litoralului, respectiv localitățile Eforie, Techirghiol, Tuzla și municipiul Mangalia.

De asemenea, polițiștii au ridicat 93 de telefoane mobile, 5 cartele SIM, 7 laptopuri, 3 tablete, 3 harduri externe, 5 stick-uri de memorie, 12 carduri de tip micro-SD, materiale pirotehnice, precum și o bijuterie din aur, 1 pistol airsoft, 46.520 de lei, 6.420 de euro și 100 de lire sterline.

Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din Poliție Română.

La activități, au participat polițiștii Inspectoratului de Polițe Județean Constanța, brigăzilor de combatere a criminalității organizate București și Galați și din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime.


La acțiune au participat și jandarmii Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.


Citește și

Virginia Uzun, fosta șefă a SPIT Constanţa, condamnată definitiv (Oficial)

Lista persoanelor cercetate de DIICOT Constanța în dosarul celor 69 de percheziții

Un constănțean, arestat la domiciliu, la finele operațiunii „Omaha“! Alte 44 de persoane au ajuns în arest preventiv
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 254

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 868

DIICOT acuză – trafic de droguri la Constanța! Iată cine sunt cei 10 cercetați de procurori

26 Mar 2024 1067

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1354

DIICOT acuzații oficiale Trafic de droguri de mare risc la Constanța

19 Mar 2024 544

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 4028

Milioane de dolari în criptomonede Mascații din Constanța au participat la un mega dosar DIICOT! Oficial (VIDEO)

10 Mar 2024 2854

Aproape 95.000 de euro K1 Tot SRL, din București, va face curățenie în sediile CERONAV din Constanța și Galați! (DOCUMENT)

09 Mar 2024 630

Acțiune de amploare a Poliției Române în toată țara pentru combaterea infracționalității! (VIDEO)

05 Mar 2024 501

Averea și interesele Procurorul Mihai Alexandru Stanciu preia, de azi, șefia DNA Constanța! (DOCUMENTE)

22 Feb 2024 2115

Oficial! DIICOT Constanța anunță reținerea a două persoane pentru trafic de droguri

22 Feb 2024 824

Tânăr din Constanța, arestat la cererea DIICOT, cere să fie pus în libertate!

18 Feb 2024 695

Încă două persoane, reținute pentru constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc, în Constanța

16 Feb 2024 687

Surpriza din lenjeria intimă Pedepse grele, la Constanța, pentru trafic internațional de droguri!

14 Feb 2024 958

Oficial de la DIICOT despre atacul cibernetic de la mai multe spitale din țară, inclusiv din județul Constanța

13 Feb 2024 652