Opt ani de la tragedia din Mălâncrav (Sibiu)! 9 militari au decedat! Judecătorii au respins procesul rudelor îndoliate



Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea formulată de rudele militarilor implicaţi în accidentul aviatic de pe raza localităţii Mălâncrav, judeţul Sibiu, eveniment în urma căruia nouă militari au murit, iar altul a fost grav rănit.

Tragedia a avut loc în urmă cu opt ani, la data de 21 noiembrie 2014.

Decizia Curții de Apel a fost contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.

Familiile îndoliate cer Ministerului Apărării Naţionale 12.000.000 de euro cu titlul de despăgubiri pentru repararea unor prejudicii fără caracter patrimonial şi 25.000 de lei cu titlul de despăgubiri reprezentând pagube materiale.

Dosarul a mai fost soluționat de Tribunalul Cluj, prin respingerea acțiunii.  

Potrivit datelor oficiale, Ministerul Apărării Naţionale a precizat că, în data de 21.11.2014, elicopterul IAR - 330 Puma M nr. 49 a executat o misiune de transport aerian în vederea asigurării serviciului MEDEVAC (evacuare medicală) în Poligonul (…), în cadrul exerciţiului de luptă NATO „RUBICON 2014“, pe traiectul Câmpia Turzii (…). Precizează că exerciţiul „RUBIOCON 2014“ are toate elementele componente unei
misiuni de luptă.
 
„Elicopterul Puma M 49, la data producerii catastrofei, corespundea din punct de vedere tehnic pentru executarea misiunii, iar motoarele şi instalaţiile acestuia aveau resursele necesare, cu toate lucrările executate la zi, conform instrucţiunilor de exploatare ale elicopterului IAR-330 (a se vedea Constatarea tehnico-ştiinţifică nr. CS 767/10.06.2015 şi carnetul de lucru, fişele de lucrări şi livretul elicopterului anexate acesteia). Cabina cargo a elicopterului era configurată pentru transportul echipei tehnice, cu două scaune duble cu centuri în poziţiile 1 şi 2 şi o banchetă cu 4 locuri şi centuri în poziţia faţă. În cabina cargo se aflau în total 7 persoane şi bagajele acestora pentru şi suportul pentru aparatură medicala, având greutatea la decolare de cca 6.900 kg, sub limita maximă admisă de 7.400 kg. Această configuraţie nu poate fi luată în calcul ca factor determinant sau favorizant în producerea catastrofei, având în vedere şi faptul că până în momentul prăbuşirii, din rezervoare a fost consumată o cantitate de cel puţin 600 litri“, se mai arată în acţiunea Ministerului Apărării Naţionale.

 
„Elicopterul a decolat de pe aerodromul Câmpia Turzii la orele 09.45. La orele 10.07 se afla la aproximativ 9 mile de (...), iar la orele 10,14 a ajuns deasupra localităţii Mălăncrav şi a continuat zborul până la aproximativ 1.7 mile Sud de această localitate. În continuare a executat o întoarcere de 360°, spre localitatea Mălăncrav, iar de acolo executat mai multe manevre, cu o nouă întoarcere de 180°, survolând localitate a Criş în jurul orelor 10.24., moment în care raportează şi poziţia la 8 mile de (...). Apoi execută din nou o întoarcere de 360°, spre localitate (...) şi având o traiectorie asemănătoare, a trecut din nou pe deasupra localităţilor (...) şi Mălăncrav. Aceste manevre, cu mai multe întoarceri, au fost rezultatul încercărilor repetate a pilotului comandant de a găsi o cale de ieşi din acest raion pe una din văi, deoarece plafonul a scăzut sub 300 m faţa de sol, acoperind culmile dealurilor, care aveau o cotă de peste 600 m, iar vizibilitatea a scăzut treptat sub 1-2 km)“, potrivit Ministerul Apărării Naţionale, se mai arată pe rolii.ro.
 

„Anterior survolării dealului din zona Stejărişu a fost identificată o perioadă de timp în care echipajul a executa o manevră la punct fix, de aproximativ 2 min. 30 sec, cu orientare pe cap variabil(140-220°), la înălţimea de zbor înregistrată de 14-35 m, perioadă în care este cel mai probabil că echipajul a analizat variantele de continuare a misiunii, atât în varianta de executare a zborului pe direcţia Nord-Vest, în sensul întoarcerii către aliniamentul (...) - Dumbrăveni şi aerodromul de bază Câmpia-Turzii, cât şi pentru varianta de continuare a zborului pe direcţia Sud - Est, către aliniamentul (...). În continuare, elicopterul execută o ultimă manevră spre Sud, cu mărirea vitezei de la punct fix şi urcare, ceea ce indică faptul că echipajul a sesizat prezenţa dealului şi a încercat luarea de înălţime pentru asigurarea separării de sol, dar cu menţinerea vizibilităţii acestuia înainte de survolarea culmii. Prezenţa copacilor înalţi de pe culmea dealului, la o cotă de 643 m, a fost surprinzătoare iar impactul cu aceştia nu a putut fi evitat.
 
Consecinţa imediată a impactului cu copacii a fost avarierea rotorului portant şi pierderea iremediabilă a controlului traiectoriei elicopterului şi impactul cu solul, fără ca acţiunile echipajului să mai poată avea drept efect modificarea acesteia. Precizează că de la ultimul raport radio, la orele 10.24, până la ora impactului cu solul - 10.39, nu a mai existat legătură radio cu elicopterul, iar toate apelurile radio ale echipei de la sol au rămas fără răspuns“, se mai arată în motivarea judecătorilor, conform rolii.ro
 
În urma producerii acestei catastrofe au decedat 9 militari, singurul supravieţuitor fiind mecanicul de bord al elicopterului.

Magistraţii mai arată că familiile militarilor implicaţi în accident nu au făcut dovada faptului că evenimentul care a provocat accidentul aviatic putea fi prevăzut sau evitat, în condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut în încheierea nr. 80/10.11.2017 a Tribunalului Cluj, buletinul meteorologic informativ din data de 21.11.2014, care conţinea evoluţia condiţiilor meteorologice în ziua respectivă de la aerodromul Câmpia Turzii şi pe traiectul misiunii, Câmpia Turzii, permitea decolarea, continuarea zborului şi efectuarea misiunii în condiţii favorabile de siguranţă, până la poligon.

Decizia tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel Cluj, care a menținut decizia primei instanțe.

Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca dosarul să fie rejudecat de către Curtea de Apel Cluj, instanță care, recent, a respins din nou , acțiunea rudelor îndoliate.

Așa cum arătam și mai sus, decizia Curții de Apel Cluj a fost contestată la Înalta Curte.

Cauza se află în procedură de filtru. Primul termen de judecată urmează a fi alocat ulterior.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cinste și onoare memoriei lor! Se împlinesc 9 ani de la un tragic accident aviatic soldat cu moartea a nouă militari

21 Nov 2023 996

Rudele îndoliate cer 12 milioane de euro de la MApN! Dosarul celor nouă militari care au murit în judeţul Sibiu se va rejudeca

29 Nov 2021 9967

Se cer daune de 12 milioane de euro de la MApN Nouă militari au murit după ce un elicopter s-a prăbuşit în Sibiu. Ce s-a decis ieri (document)

20 Feb 2020 7625

Cine și când va lua decizia finală Nouă militari au murit în judeţul Sibiu. Rudele îndoliate cer 12 milioane de euro de la MApN

29 Jan 2020 2007

Misiune de zbor în colaborare cu Armata SUA Nouă militari au murit după ce un elicopter IAR-330 Puma SOCAT s-a prăbuşit în Sibiu. Cinci ani de la tragedie

21 Nov 2019 5841

Rudele militarilor morţi în accidentul aviatic de la Mălâncrav cer Ministerului Apărării Naţionale peste 12 milioane de euro

02 Aug 2019 2470

„Așteaptă-mă că vin! Mi-e prea dor de tine ca să mai rămân!”Sicriul cu trupul neînsuflețit al căpitanului Răzvan Moldovan, depus la Cercul Militar din Alba Iulia

23 Nov 2014 2711

Ceremonial religios şi militar pentru victimele tragicului accident aviatic de la Sibiu

22 Nov 2014 2316

Rudele militarilor morţi în accidentul de elicopter se întâlnesc cu ministrul Apărării naţionale, Mircea Duşa

22 Nov 2014 1555

UPDATE. Opt persoane au decedatElicopter militar cu zece oameni, prăbuşit la Sibiu

21 Nov 2014 3277