Patru condamnări în dosarul de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ Constanţa (rechizitoriu)

Judecătorii din cadrul Tribunalului Constanţa au dispus condamnarea, în primă instanţă, a patru persoane în dosarul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ Constanţa.
 
Radu Emanuel Acsinciuc, cercetat pentru dare de mită, a fost condamnat la pedeapsa de un an şi şase luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pe un termen doi ani. Totodată, inculpatului i-a fost impusă obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară sau de calificare profesională. „Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Constanţa - Direcţia gospodărire comunală sau în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.“
 
Vasile Irimia, plutonier adjutant principal (r), bănuit de dare de mită sub forma complicităţii şi luare de mită sub forma complicităţii, a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere. Şi acesta a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Constanţa - Direcţia de Gospodărire Comunală - sau la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa.
 
Ana Ion, suspectată de dare de mită sub forma complicităţii şi luare de mită sub forma complicităţii, a luat tot trei ani de detenţie, cu suspendare sub supraveghere.
 
Alexandru Georgian Ghirase, bănuit de complicitate la dare de mită şi de complicitate la luare de mită, a fost condamnat la trei ani de închisoare. Tribunalul Constanţa a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de trei ani de închisoare, stabilind termen de supraveghere de trei ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. Bărbatul a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Constanţa - Direcţia de Gospodărire Comunală - sau la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa.
 
De menţionat că cele patru persoane au încheiat acorduri de recunoaştere cu procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari. Condamnările anterioare nu sunt definitive, ele putând fi atacate la Curtea de Apel Constanţa.
 
În cauză, profesorul Iulian Antonescu, fost angajat al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ Constanţa, Facultatea de Navigaţie şi management naval, Departamentul de Inginerie şi management naval, şi Camelia Ciobanu, fostă angajată a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ Constanţa, Facultatea de Navigaţie şi Management Naval - Departamentul de Navigaţie şi transport naval, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA.
 
În rechizitoriul cauzei, DNA arată că, „în perioada august - septembrie 2016, inculpaţii Antonescu Iulian (n.r. suspectat de luare de mită - nouă fapte şi trafic de influenţă) şi Ciobanu Camelia (n.r. bănuită de patru infracţiuni de luare de mită), în calitate de cadre didactice ale Academiei Navale «Mircea cel Bătrân» Constanţa, au primit de la mai mulţi studenţi, direct sau prin intermediari, sume de bani cuprinse între 200 de lei şi 200 de euro sau alte foloase necuvenite, în total, 1.546 de lei şi 600 de euro - Antonescu Iulian, respectiv 200 de lei, 300 de euro şi 50 de dolari - Ciobanu Camelia“.
 

Citeşte şi:
 
Citiţi şi vă cruciţi!
DNA a făcut public totul! Cum se dădea mită la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ Constanţa (rechizitoriu+galerie foto)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Te pregătești pentru facultate? Hai la o academie militară! Iată câte locuri sunt la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța

04 Mar 2024 795

Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ cumpără simulatoare de realitate virtuală (VR) și realitate mixtă (MR)!

23 Dec 2023 930

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța, la ceas aniversar! Se împlinesc 151 de ani de învățământ superior de marină

17 Nov 2023 812

LIVE TEXT Zi emoționantă la Academia Navală „Mircea cel Bătrân" Constanța. Studenții din anul I depun Jurământul Militar (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Oct 2023 1872

Cei 40 de comandanți care au condus instituția de învățământ superior Aniversare. 146 de ani de la înființarea Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ (galerie foto)

17 Nov 2018 3234

Presupusă corupţie la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa Procurorii DNA, nemulţumiţi de primele pedepse

13 Jul 2018 2312

Exclusiv! Doi foşti profesori din Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, condamnaţi (video)

06 Jul 2018 9693

Vizată - una dintre cele mai apreciate instituţii de învăţământ din regiune Procurorii militari din DNA, dosar „bombă“ la Constanţa. Ce au decis judecătorii

23 Jun 2018 2976

Doliu în Forţele Navale! A murit un cunoscut ofiţer de marină. Cu cine a fost coleg la Academie

05 Jun 2018 6559

Suspectat de luare de mită şi trafic de influenţă Un fost profesor din Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, aproape scăpat de controlul judiciar

29 Sep 2017 2219

Cinci condamnări în dosarul de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ Constanţa (rechizitoriu)

05 Jul 2017 7569

Presupusă corupţie la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa. Ce se va întâmpla azi (rechizitoriu)

20 Jun 2017 6670

Doi foşti profesori ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ Constanţa, sub control judiciar (rechizitoriu)

15 Apr 2017 4073

„Cutremur anticorupţie“ la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”! Cătuşele sunt pregătite! Eventualele reţineri, anunţate azi (Galerie foto+Video)

11 Nov 2016 10887

Cine conduce Academia Navală după Chițac. Lista celor ce au fost comandanți. Cine a fost cel mai longeviv

11 Feb 2016 6481