Justitie

Patru judecători au decis achitarea lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului


După aproximativ trei ani de la trimiterea în judecată, Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, a fost achitat definitiv! Decizia a fost luată ieri de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României.


Pe data de 3 februarie 2017, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au anunţat trimiterea în judecată a lui Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. De asemenea, în cauză au mai fost trimişi în judecată: Cojocaru Ciprian-Ioan, Malaxa Bogdan-Petrişor, Nadoleanu Gheorghe şi Beca Stere, la data presupuselor fapte mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,


Tot în acest dosar a mai fost trimis în judecată Ștefan Aurelian, la data presupusei fapte mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.


În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reţinut următoarea stare de fapt:



„În perioada 2010 - 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene. În documentele prezentate la A.P.I.A., inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită „Ferma 3” - Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanţa), având categoriile de folosinţă „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi“, potrivit DNA.


„De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declaraţiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care respectivele parcele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie pe toată durata formulării cererii şi obţinerii fondurilor. Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei, după cum urmează: în anul 2010 - 142.988,37 lei, în 2011 - 184.610,27 lei, în 2012 - 239.732,26 lei, în 2013 - 262.267,07 lei, în 2014 - 281.733,52 lei, în 2015 - 281.633,28 lei. În anul 2016 plăţile nu au fost autorizate, prin urmare, raportat la acel an, fapta a rămas în faza tentativei. Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei“, se mai arată în rechizitoriu.


„În cauză s-a dispus instituirea unor măsuri asigurătoare constând în poprirea conturilor deţinute de inculpatul Petrescu Teodosie şi de persoanele responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului şi Aşezământul Monahal Sf. Apostol „Andrei”. Faţă de fapta de luare de mită reţinută anterior în sarcina inculpatului Petrescu Teodosie s-a dispus clasarea cauzei“, au mai menţionat cei de la DNA.


Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa. Pe data de 6 iunie 2019, Cristian Deliorga, fost judecător al Curţii de Apel Constanţa, în prezent judecător al Curţii Constituţionale, a decis achitarea tuturor inculpaţilor în baza art. 16 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală - fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.


Decizia Curţii de Apel Constanţa a fost contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, cauza fiind trimisă spre soluţionare Completului nr. 5 format din judecătorii Macavei Săndel Lucian, Maricela Cobzariu şi Andrei Claudiu Rus.


Ieri, cei trei judecători de la Înalta Curte au stabilit ca temei al achitării pentru inculpaţii Ştefan Aurelian, Beca Stere, Malaxa Bogdan Petrişor, Nadoleanu Gheorghe şi Cojocaru Ciprian-Ioan dispoziţiile art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedură penală, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.


Mai departe, în cazul arhiepiscopului Tomisului, completul de judecată a stabilit ca temei al achitării „art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege) în art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, întrucât fapta nu există“.


Decizia Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie a României este definitivă.


Citeşte şi

Au fost aleşi cei trei judecători care vor analiza dosarul lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului

Înalta Curte a finalizat judecata în dosarul lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului „Avem încredere în actul de Justiţie. Nu mă simt afectat “

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE IPS Teodosie a fost achitat definitiv (minută)

14 Feb 2020 3604

Înalta Curte se pronunţă azi în dosarul lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului

14 Feb 2020 819

Înalta Curte a finalizat judecata în dosarul lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului „Avem încredere în actul de Justiție. Nu mă simt afectat “

31 Jan 2020 1282

Au fost aleşi cei trei judecători care vor analiza dosarul lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului

16 Oct 2019 1319

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, achitat. Primul termen în apel, 18 octombrie

31 Jul 2019 1004

Dosarul „Nazarcea“, în care este implicat ÎPS Teodosie, pe masa judecătorilor de la ÎCCJ

08 Jul 2019 1629

Decizie de ultimă oră! IPS Teodosie, achitat în dosarul unde este acuzat că ar fi obţinut fonduri europene ilegal

06 Jun 2019 3255