Patru poliţişti din Constanţa, achitaţi

Patru poliţişti de frontieră suspectaţi că ar fi protejat diverşi indivizi care ar fi fost implicaţi în activităţi de contrabandă cu combustibil preluat de la navele care tranzitează Dunărea, în scopul valorificării, au fost achitaţi.
 
Azi, judecătorul Leonard Iustin Bourceanu, din Tribunalul Constanţa, decis achitarea lui Silviu Frăţilă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită(42 de acte materiale) şi a infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii (opt acte materiale). De asemenea, poliţistul Ramazan Erhan a fost achitat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită (opt de acte materiale), şi a infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii (un act material). Mai mult decât atât, şi poliţistul Gheorghe-Dorian Sandu a fost achitat, acesta fiind suspectat de luare de mită (două de acte materiale). În final, Nicoleta Daniela Mitache, tot poliţist de frontieră, a fost achitată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii (trei acte materiale).

Judecătorul Leonard Iustin Bourceanu, din Tribunalul Constanţa, a mai decis:

Achită pe inculpatul ŢIRIPAN ADRIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, (un act material).
 
Achită pe inculpatul SASU MARIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prev de art.270 alin.3 din Codul Vamal(19 acte materiale) şi a infracţiunii de dare de mită(3 acte materiale),
 
Achită pe inculpatul CARA-ION NICOLAE sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prev de art.270 alin.3 din Codul Vamal(17 acte materiale şi a infracţiunii de dare de mită,
 
Achită pe inculpatul SASU ION sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, (2 acte materiale), şi a infracţiunii de dare de mită,
 
Achită pe inculpatul MOCANU VIOREL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, (3 acte materiale)
 

Achită pe inculpatul HORŢEA BOGDAN ALEXANDRU sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă şi a infracţiunii de dare de mită,
 
Achită pe inculpatul NEAMŢU GEORGE sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, (3 acte materiale).

 
Achită pe inculpatul POPESCU CONSTANTIN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, (6 acte materiale) şi a infracţiunii de mărturie mincinoasă, (3 acte materiale). Achită pe inculpatul DRINCĂ NICU sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, (2 acte materiale).
 
Achită pe inculpatul GEONETE MARIUS sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, (pentru cele 33 acte materiale), cu excepţia actului material din data de 27.01.2013. 15.
 
Achită pe inculpatul GEONETE MARINELA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, (pentru cele 3 acte materiale).
 
Pentru infracţiunea de evaziune fiscală, condamnă persoana juridică S.C. Agro Gedy Cobadin SRL la pedeapsa de 15.000 lei amendă penală şi pedeapsa complementară (…) (dizolvarea persoanei juridice).
 
Pentru infracţiunea de spălare de bani, condamnă persoana juridică S.C. Agro Gedy Cobadin SRL la pedeapsa de 20.000 lei amendă penală.
 
Contopeşte cele două pedepse aplicate persoanei juridice, în final va condamna persoana juridică S.C. Agro Gedy Cobadin SRL, la pedeapsa de 20.000 lei amendă penală
 
GEONETE MARIUS a fost condamnat la trei ani cu suspendare pentru evaziune fiscală sub forma neînregistrării în contabilitate a cantităţii de 2320 litri motorină, contrabandă şi spălare de bani.
 
GEONETE MARILENA a fost condamnată la trei ani cu suspendare pentru evaziune fiscală sub forma neînregistrării în contabilitate a cantităţii de 2320 litri motorină, spălare de bani,
 
Instanţa a constatat că inculpaţii Frăţilă Silviu, Ramazan Erhan, Sandu Gheorghe-Dorian, Mitache Nicoleta Daniela, Ţiripan Adrian, Sasu Marian, Sasu Ion, Cara-Ion Nicolae, Geonete Marius, Mocanu Viorel, Horţea Bogdan Alexandru şi Popescu Constanţin au fost reţinuţi 24 de ore le la data de 21 la 22 martie 2014, conf. ordonanţei nr.202/P/2013 din 21.03.2014.

Instanţa a admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF şi a dispus obligarea în solidar a „inculpaţilor Geonete Mariu, Geonete Marinela şi SC Agro Gedy Cobadin SRL la plata către partea civilă ANAF-AJFP Constanţa a sumelor de: 1121 lei-acciză, 856 lei-TVA, 571-impozit pe profit, aferent cantităţii de 750 litri motorină, care face obiectul infracţiunii de contrabandă-actul material din data de 27.01.2013 şi la plata sumelor de de: 3466 lei-acciză, 2649-TVA şi 1766 lei-impozit pe profit, aferente cantităţii de 2320 litri motorină depistati la sediul SC Agro Gedy Cobadin SRL, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului consolidate al statului. Respinge, ca nefondate, restul pretenţiilor civile formulate de ANAF-AJFP Constanţa în ceea ce priveşte valoarea produsului petrolier estimat, cu execpţia actului material de contrabandă reţinut faţă de inc Geonete Marius din data de 27.01.2013 şi celelalte pretenţii civile precizate în rechizitoriu“.

Tribunalul a decis confiscarea în folosul statului în vederea valorificării(dacă această valorificare nu a avut loc) a cantităţilor de produs petrolier depistate la punctul de lucru al societăţii comerciale inculpate, în următoare ordine: respectiv a 5 bidoane a câte 20 litri fiecare, 12 butoaie a 220 litri umplute cu motorină, 5 bidoane a 60 litri goale, 14 bidoane a câte 20 litri cu urme de petrol, un rezervor de 280 litri gol şi 7 butoaie a câte 220 litri cu motorină ca şi 9 butoaie a 220 litri fiecare, urmând a fi restituite recipientele goale inculpaţilor Geonete Marius şi Geonete Marinela.
 
Dispune confiscarea în folosul statului a sumelor de 4000 lei şi 150 euro-găsite la domiciliul inculpaţilor Geonete Marius şi Geonete Marinela.
 
Judecătorul Leonard Iustin Bourceanu, din Tribunalul Constanţa, a respins cererea de confiscare specială în folosul statului a bunurilor şi sumelor de bani depistate la ceilalţi inculpaţi, aceste bunuri, dacă au fost indisponibilizate urmând a fi restituite inculpaţilor, dispoziţie ce devine executorie la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, după cum urmează:

a) La domiciliul inculpaţilor Sasu Ion şi Marian, au fost gasite: suma de 5780 euro, 126 pachete ţigari netimbrate marca FAST de provenienţă sârbească, precum şi 3 butoaie goale plus alte recipiente specifice transportului şi depozitarii de motorina, care miroseau în mod specific, în apropierea locuinţei acestora s-au mai identificat doua barci, câte una de fiecare, cu motoare puternice, neînmatriculate, precum şi trei butoaie goale care aveau miros specific de motorină.

b) La domiciliul inculpatului Ţiripan Adrian, au fost gasite 18 bidoane de diferite capacitaţi, dintre care 4 pline cu motorina, altele parţial pline iar altele goale, mirosind a motorina.

c) La domiciliul inculpatului Sandu Dorian, s-au gasit documente legate de activitaţi poliţieneşti.

d) La domiciliul inculpatului Ramazan Erhan au fost depistate: suma de 3000 lei, total şi într-una din camerele locuinţei sale au fost identificate acte procedurale, înscrisuri cu date şi informaţii despre nave şi barje.

e) La domiciliul inculpatului Mocanu Viorel - în apropiere, prin percheziţie extinsa - au fost depistate 3 bidoane din plastic a câte 20 litri pline cu motorina, 12 butoaie a câte 220 litri ce prezentau urme de motorina în conţinut, 10 bidoane de plastic goale a câte 20 litri, cu urme de petrol, 2 bidoane a câte 25 de litri goale, un alt bidon de 30 litri, de asemenea cu miros de combustibil.

f) La domiciliul inculpatului Popescu Constantin s-au gasit 3 butoaie de tabla a câte 220 litri, cu urme de petrol în interior, plus suma de 6700 lei.

g)La domiciliul inculpatului Cara-ion Nicolae s-au identificat 8 butoaie de tabla a câte 220 litri fiecare, un butoi de 220 litri încarcat cu 200 litri produs petrolier, un bidon din tabla de 60 litri, 10 bidoane plastic a câte 20 litri, 1 bidon de 30 litri, un bazin plastic/cub de 1000 litri, 4 bucaţi de furtun a câte 2 metri, toate cu urme vizibile şi olfactive de de petrol şi au mai fost gasite în curte şi 6 butoaie a 60 litri, un bidon din tabla 6 butoaie a 220 litri toate cu urme vizibile şi olfactive de de petrol, acesta mai avea o barca cu motor neînmatriculata, plus suma de 6200 lei.

h) La domiciliul inculpatului Horţea Bogdan Alexandru s-au identificat 4 canistre a câte 20 litri pline cu produs petrolier/motorina, 3 canistre goale cu urme de produs petrolier, o pompa de transvazare combustibil, un furtun de 40 metri, alte 6 canistre a câte 20 litri, alte 2 a câte 10 litri, una de 30 de litri şi una de 60 litri - goale, dar cu urme specifice de motorina.

i) La domiciliul inculpaţilor Fraţila Silviu şi Mitache Nicoleta, au fost gasita suma de 500 lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sentință șoc la Constanța! Polițiști condamnați

09 Apr 2020 7342

Poliţişti ai Gărzii de Coastă, menţinuţi sub control judiciar

26 Oct 2015 2042

Cinci polițiști trimiși în judecatã. Tribunalul a luat o decizie definitivã

17 Jun 2014 2177

Patru poliţişti ai Gărzii de Coastă, judecaţi sub control judiciar

05 Jun 2014 1972

Cinci poliţişti din Garda de Coastă, sub control judiciar

07 Apr 2014 2726

Alături de 11 civili Cinci poliţişti din Garda de Coastă, trimişi în judecată

04 Apr 2014 2066

Propunere de arestare respinsă Cinci poliţişti din Garda de Coastă, cercetaţi în stare de libertate

29 Mar 2014 1664