Patru salvatori SMURD au murit Cazul elicopterului prăbuşit în Siutghiol, în atenţia judecătorilor de la Înalta Curte


Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, nu mai vrea ca dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol, în decembrie 2014, să fie judecat în continuare la Curtea de Apel Constanţa. În acest sens, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa a formulat o cerere de strămutarea a procesului, solicitarea fiind trimisă spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, primul termen fiind stabilit pentru 12 decembrie.


În prezentul dosar, Nicuşor Daniel Constantinescu a fost condamnat în primă instanţă, la Tribunalul Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă continuată. Cauza se află acum pe rolul Curţii de Apel Constanţa, următorul termen fiind stabilit pentru data de 5 decembrie.


Amintim că elicopterul s-a prăbuşit în lacul Siutghiol, în decembrie 2014. În urma tragicului eveniment au murit medicul Laura Vizireanu, asistenta Gabriela Harton, pilotul, comandor Petre Corneliu Cătuneanu, şi copilotul, căpitan-comandor Ginel Claudiu Crăcănel. De menţionat că dosarul fostului şef al CJC nu are legătură cu această tragedie.


Revenind la proces, dosarul a fost instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

„În cursul anului 2011, în cadrul unui proiect finanţat de Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România, Consiliul Judeţean Constanţa, prin inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, a achiziţionat un elicopter în scopul eficientizării activităţii de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă din zona de graniţă (judeţul Constanţa, România şi Districtul Dobrich, Bulgaria). La data de 29 martie 2013, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a atribuit unei societăţi comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de operare elicopter multifuncţional, medicalizat”, „Servicii de transport ocazional” şi „Servicii de reparare şi întreţinere a elicopterelor”, prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acţiunilor de intervenţie în caz de urgenţă, în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită, conform scopurilor programului (salvare de vieţi şi intervenţii de urgenţă), a elicopterului respectiv“, potrivit DNA.

„La data de 01 iulie 2013, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a pus la dispoziţia persoanei juridice elicopterul achiziţionat din fonduri publice, deşi firma respectivă nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obţinută finanţarea nerambursabilă şi a fost achiziţionat elicopterul. Prin această acţiune, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a schimbat astfel beneficiarii direcţi ai investiţiei, precum şi destinaţia aparatului de zbor respectiv.

Pe această cale, inculpatul a angajat, lichidat, ordonanţat şi plătit, în mod nelegal, în perioada 05.07.2013 – 30.10.2014, din fondurile publice ale Judeţului Constanţa, suma de 1.082.031,62 lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreţinere şi operare a elicopterului“, se mai arată în actul de sesizare a instanţei.


Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa, instanţă care, pe data de 7 mai, a decis condamnarea lui Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, la pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare. Totodată, instanţa a admis acţiunea civilă formulată de Judeţul Constanţa şi Consiliului Judeţean Constanţa, în contradictoriu cu Nicuşor Daniel Constantinescu. Pe cale de consecinţă, Tribunalul a decis obligarea fostului şef al CJC la plata către părţile civile Judeţul Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanta a sumei de 1.082.031,62 de lei, despăgubiri civile.


Citeşte şi:

Motivarea instanţei
De ce a fost condamnat Nicuşor Constantinescu la patru ani de închisoare în dosarul elicopterului prăbuşit în Siutghiol


Nicuşor Constantinescu, veşti importante de la Curtea de Apel Galaţi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident naval, pe brațul Chilia, județul Tulcea. Patru victime, din care un minor (FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 988

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 7

08 Apr 2024 384

Operațiune de salvare în Delta Dunării Doi adulți și un copil, surprinși de un incendiu de vegetație uscată

10 Mar 2024 723

UPDATE. Accident grav la Cluj. Intervine elicopterul SMURD și descarcerarea! Printre victime, și copii (FOTO)

21 Jan 2024 809

Accident rutier pe Șoseaua de Centură. O femeie transportată la spital cu elicopterul SMURD!

19 Jan 2024 822

Un copac a căzut peste un bărbat! Intervine elicopterul SMURD

09 Jan 2024 1238

Centrul Infotrafic Circulație oprită pe DN 13, județul Mureș, din cauza unui accident rutier. Un elicopter SMURD a fost solicitat

05 Jan 2024 846

Un băiat de 10 ani a căzut de la etajul I al unei clădiri dezafectate din Botoșani!

29 Dec 2023 688

IGPR InfotraficCirculație oprită pe DN 13E

15 Dec 2023 437

Accident rutier grav, cu victime, pe DN 13E!

15 Dec 2023 1429

15 decembrie 2014, accident aviatic în zona lacului Siutghiol Patru salvatori SMURD au murit. Cum s-a produs tragedia

15 Dec 2023 1606

Accident rutier pe autostrada A3! Intervine elicopterul SMURD

08 Dec 2023 871

Tragedie în județul Dâmbovița! Un bărbat și fetița sa de 10 ani au murit într-un cumplit accident rutier

02 Dec 2023 1026

Accident rutier grav în județul Cluj! O victimă, inconștientă! Traficul, blocat în zonă

22 Nov 2023 774

DSU Primul elicopter BlackHawk livrat pentru gestionarea situațiilor de urgență, în cadrul proiectului european Viziune 2020

12 Nov 2023 1280