Percheziții Doi copii din Gârliciu au violat o femeie după care i-au furat o sticlă de bere și o pungă de chipsuri

 
  • Unul dintre inculpați era, la momentul arestării, elev în clasa a VIII – a și avea, potrivit magistraților, un comportament civilizat față de colegi și cadre didactice.
  • Judecătorii mai spun că în urma suspendării cursurilor școlare din cauza situației epidemiologice, minorul a fost afectat din punct de vedere al derulării cursurilor, fără acces la mijloace de comunicare la distanță, fiindu-i imposibil să participe la ore.
 
Doi minori din localitatea Gârliciu, județul Constanța, au fost condamnați de Judecătoria Hârșova pentru tâlhărie calificată și viol în formă continuată. Cei doi sunt acuzați că, în funa februarie 2021, au pătruns prin efracție în locuința unei femei, de 70 de ani, din Gârliciu,
 
Victima a fost deposedată, prin violență, de un telefon mobil și, ulterior, în baza aceleiași rezoluții infracționale, de mai multe bunuri alimentare și nealimentare (două pachete cu țigări, o sticlă de apă minerală, o sticlă de doi litri cu bere, o sticlă cu țuică și o pungă de chipsuri).
 
Mai mult, cei doi minori au violat-o pe femeie, prin exercitarea de violențe.
 
Pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi viol în formă continuată, primul inculpat a luat trei ani de detenție într-un centru specializat.
 
Cel de al doilea inculpat a primit, tot pentru tâlhărie calificată şi viol în formă continuată, un an și șase luni de detenție într-un centru specializat
 
Inculpații minori au fost obligați către partea civilă la plata sumei de 5.800 lei cu titlul de despăgubiri civile (800 lei daune materiale şi 5.000 lei daune morale).
 
În privința inculpatului care a primit pedeapsa de 1,6 ani, la momentul arestării, era elev în clasa a VIII – a și avea, potrivit magistraților, un comportament civilizat față de colegi și cadre didactice, în urma suspendării cursurilor școlare din cauza situației epidemiologice, minorul a fost afectat din punct de vedere al derulării cursurilor, fără acces la mijloace de comunicare la distanță, fiindu-i imposibil să participe la ore.
 
Părinții nu au avut posibilitatea asigurării mijloacelor tehnice de comunicare al distanță, iar pentru gestionarea eficientă a timpului, l-a implicat pe minor în activitățile gospodărești, alături de familie.    

 
Referitor la fapta din prezentul dosar, inculpatul recunoaște participarea, susținând că i-a fost teamă de celălalt inculpat.
 

Din afirmațiile organelor de poliție, rezultă că minorul se află la prima abatere de natură penală, atât el, cât și membrii familiei sunt persoane cu comportament pozitiv, respectă regulile sociale și sunt implicați în activități constructive.
 
Analizând informațiile obținute, instanța apreciază că factorii care au favorizat comportamentul infracțional au fost: consumul de alcool înaintea săvârșirii faptei, cedarea la presiunea coinculpatului, credibilitatea propunerii coinculpatului.
 
„Minorul a fost sincer pe parcursul interviului, a manifestat empatie față de persoana vătămată, regretă implicarea în faptă și asocierea cu coinculpatul, fiind foarte afectat emoțional de lipsa susținerii din partea familiei pe perioada detenției“, se mai arată în motivarea judecătorilor, conform rolii.ro
 
Decizia Judecătoriei Hârșova a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Procurorul Viorel Teliceanu, detalii despre crima și violul de la Corbu, județul Constanța (video)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 493

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 535

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 703

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 495

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 500

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 484

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1264

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 609

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 601

Investigația Parchetului European pentru remorchere! Cristian Antohi, directorul Tehnorex International, care a livrat vasele – „Toate probele au fost superioare Caietului de sarcini“ (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 954

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 1062

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 682

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 660

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1741

Procurorii DNA la sediul CJ Averea și interesele lui Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași! (DOCUMENT)

21 Mar 2024 7228