Percheziții la domiciliu DIICOT Constanța a trimis în judecată doi suspecți de trafic de droguri!



Procurorii Serviciului Teritorial Constanța al DIICOT au dispus trimiterea în judecată a doi suspecți din Constanța, bărbații fiind acuzați de trafic de narcotice!

Cei doi bărbați au fost închiși preventiv în luna octombrie 2021, fiind încătușați în urma a trei percheziții domiciliare care au scos la iveală aproape patru kilograme de cannabis și alte stupefiante ascunse în casele suspecților.

Dosarul a fost recent înregistrat pe rolul Secției penale a Tribunalului Constanța, instanța penală urmând să se pronunțe asupra oportunității menținerii măsurii arestării preventive.
 
Amintim că, pe 16 octombrie 2021, polițiștii BCCO Constanța, coordonați de procurorii DIICOT Constanța, au efectuat trei percheziții domiciliare și au descoperit în locuințele celor doi constănțeni aproape patru kg de cannabis, două comprimate de ecstasy și alte stupefiante, sume importante de bani și alte bunuri cu valoare probatorie.
 
De asemenea, în ziua de 17 octombrie 2021, au avut loc alte 4 percheziții domiciliare, iar polițiștii au reușit să ridice alte bunuri.

Sursa foto: Facebook.com - Poliția Română

PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 400

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 354

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 709

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 659

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 478

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 516

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 411

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 590

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 915

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 540

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 485

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 522

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 646

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 627

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 524