Percheziții și la Constanța Profesori condamnaţi în dosarul concursului „Arhimede“, achitați

 
  • Petruş Alexandrescu, profesor și membru în conducerea Asociaţia Arhimede, fusese condamnat în primă instanță, de Tribunalul București, la 7 ani de închisoare.  
  • Curtea de Apel București a decis achitarea lui Petruş Alexandrescu, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, deoarece faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
  • Acesta a mai fost achitat pentru comiterea infracţiunii de delapidare, deoarece fapta imputată nu există. Curtea de Apel București a constatat, că Petruş Alexandrescu a fost reţinut în data de 11.06.2015.
 
Curtea de Apel București a decis achitarea tuturor profesorilor inculpaților din celebrul dosar „Arhimede“! Cadrele didactice au fost cercetate și ulterior trimise în judecată, în decembrie 2016, de procurori pentru presupuse fapte în legătură cu organizarea concursului de matematică „Arhimede“, ce se adresa elevilor din clasele II – XII.   
 
Acţiune fără precedent pentru Constanţa
 
Amintim că în luna mai 2015, peste 200 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, au descins la mai multe unităţi şcolare din ţară, inclusiv din Constanţa.
 
Așa cum arătam și la vremea respectivă, la malul mării, în atenţia oamenilor legii s-au aflat două unităţi private de învăţământ: Şcoala Gimnazială Spectrum şi Centrul Educaţional Rainbow Kinder Campus.
 
Mai multe despre acest subiect pot fi citite accesând link-urile de mai jos
 
Acţiune fără precedent pentru Constanţa
Percheziţii la Rainbow Kinder Campus şi la Şcoala Spectrum (galerie foto + document)

 
UPDATE 5. Centrul Rainbow Kinder Campus şi Şcoala Spectrum, vizate
Percheziţii de amploare în şcoli şi licee din Constanţa, Bucureşti şi alte şase judeţe

 
„Taxe concurs“
 

În fapt s-a reținut că Petruş Alexandrescu, în calitate de reprezentant al Asociației Arhimede, nu au înregistrat integral în evidențele contabile veniturile provenite din „taxe concurs“ și „taxe curs“ pentru care nu s-ar fi întocmit documente fiscale, în perioada noiembrie 2006 – aprilie 2015.
 
În cauză s-ar fi creat un presupus prejudiciu bugetului de stat, mai spun procurorii, în cuantum total de 3.056.114 lei, la care se adaugă obligații fiscale accesorii de la data scadenței până la data plății efective.
 
Achitări definitive
 
Prin Hotarârea nr. 498/2022, din 02.05.2022, Curtea de Apel București a decis achitarea lui Petruş Alexandrescu, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, deoarece faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Acesta a mai fost achitat pentru comiterea infracţiunii de delapidare, deoarece fapta imputată nu există.
 
Curtea de Apel București a constatat, că Petruş Alexandrescu a fost reţinut în data de 11.06.2015.
 
În continuare, judecătorii au decis achitarea Georgetei Alexandrescu, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, deoarece fapta imputată nu exisă. Georgeta Alexandrescu a mai fost achitată pentru comiterea infracţiunii de delapidare, deoarece fapta imputată nu exisă.
 
Curtea a constatat că Georgeta Alexandrescu a fost reţinută în data de 11.06.2015.  
 
Cristina Grezi a fost achitată pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, deoarece faptele imputate nu există. Curtea a constatat că Cristina Grezi a fost reţinută în data de 11.06.2015.
 
În final, Curtea de Apel București a lasat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin ANAF, împotriva lui Alexandrescu Petruş şi a menţinut măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor, acestea urmând să înceteze de drept, dacă partea civilă nu formulează acţiune civilă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a cauzei.
 
Mai mult Curtea a respins, ca nefondate, acţiunile civile formulate de partea civilă Statul Român prin ANAF, împotriva inculpatelor Georgeta Alexandrescu şi Cristina Grezi, și a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra sumelor de bani, bunuri mobile, imobile, conturi bancare aparţinând inculpatelor.
 
Decizia Curții de Apel București este definitivă.
 
Amintim că dosarul a fost solutionat în prima instanță, de Tribunalul București, prin Hotarârea nr. 2380/2018, din 20.11.2018.
 
Atunci, Petruş Alexandrescu fusese condamnat la pedeapsa de 7 ani de închisoare.
 
Georgeta Alexandrescu luase 5 ani de închisoare.
 
Asta în timp ce Cristina Grezi primise 6 ani şi 7 luni de închisoare
 
Tot în acest dosar, Tribunalul București a decis, în primă instanță, achitarea lui Valentin Radu pentru infracţiunea de evaziune, a lui Victor Anton, pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală și a lui Ion Georgescu pentru infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prev. de art.301 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal şi art.5 Cod penal.
 
Tot în primă instanță, Tribunalul a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF și l-a obligat pe Petruş Alexandrescu, în solidar cu partea responsabilă civilmente Asociaţia Arhimede, către partea civilă Statul Român prin ANAF, la plata sumei de 2.983.388 lei (...) cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii calculate de la data scadenţei la data plăţii efective.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Un primar și un fost primar din Constanța, trimiși în judecată de DNA! Dosarul se va rejudeca
 
Printre inculpați, un medic din Tulcea
Stomatologi trimiși în judecată de DNA! Tribunalul le-a modificat controlul judiciar

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 559

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 623

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 600

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 834

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 537

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 516

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 497

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1291

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 646

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 627

Investigația Parchetului European pentru remorchere! Cristian Antohi, directorul Tehnorex International, care a livrat vasele – „Toate probele au fost superioare Caietului de sarcini“ (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 980

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 1087

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 702

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 683

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1904