Petrică Tomescu și Gheorghe Moraru cer să fie eliberați! Totul s-ar putea decide azi

 
 
  • În 2015, România a fost condamnată de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în dosarul cunoscut generic „Oprea şi alţii vs. România“, având în vedere condiţiile din penitenciare.
  • Printre cele 20 de persoane care au intentat României se află şi Petrică Tomescu, zis Frumuşelul, din Constanţa.
  • Bărbatul a stat un an şi trei luni în Penitenciarul Slobozia şi şase luni în Penitenciarul Tulcea.
  • În acest context, Petrică Tomescu ar trebui să încaseze suma de 4400 de euro.
 
 
Petrică Tomescu și Gheorghe Moraru, arestați zilele trecute de Judecătoria Constanța, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, șantaj și tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată, cer să fie puși în libertate!
 
Cei doi au fost arestați preventiv zilele trecute, de Judecătoria Constanța, la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
 
Nemulțumiți, atât Petrică Tomescu, cât și Gheorghe Moraru au contestat mandatele de arestare emise pe numele lor.
 
Contestațiile vor fi analizate azi, 5 octombrie 2022, de Tribunalul Constanța.
 
Oficial de la IPJ
 

„Reținuți pentru tâlhărie, tentativă la tâlhărie și șantaj - Urmare a cercetărilor într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, care vizează săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, șantaj și tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată, polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale au identificat 2 bărbați, de 48, respectiv 50 de ani, bănuiți de comiterea faptelor.
 
Astfel, la data de 20 septembrie a.c., polițiștii au fost sesizați, prin plângere, de către 2 bărbați, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în timp ce se aflau într-o zonă din orașul Ovidiu, ar fi fost agresați fizic de alți 2 bărbați, unuia fiindu-i sustrasă o sumă de bani dintr-o borsetă, iar celuilalt încercând să îi sustragă o altă borsetă, fără a reuși.
 


La data de 30 septembrie a.c, polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară. În urma administrării probatoriului în cauză, cei 2 au fost reținuți, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. La data de 1 octombrie a.c., aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive, propunere ce a fost admisă. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. La activități au participat și polițiști ai I.P.J. Neamț“.

 
Decizia Judecătoriei
 

 „În baza art. 226 Cod procedură penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa formulată în dosarul nr. 8095/P/2022 din data de 01.10.2022. Dispune arestarea preventivă a inculpatului T P cetăţean român, recidivist, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie calificată și complicitate la tâlhărie, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 01.10.2022 și până la data de 30.10.2022 inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatului MGH, cetăţean român, recidivist, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, complicitate la tentativă la tâlhărie calificată și şantaj, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 01.10.2022 și până la data de 30.10.2022 inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului MGH. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare“.

 

În 2015, România a fost condamnată de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în dosarul cunoscut generic „Oprea şi alţii vs. România“, având în vedere condiţiile din penitenciare.
 
Printre cele 20 de persoane care au intentat României se află şi Petrică Tomescu, zis Frumuşelul, din Constanţa.
 
Bărbatul a stat un an şi trei luni în Penitenciarul Slobozia şi şase luni în Penitenciarul Tulcea.
 
În acest context, Petrică Tomescu ar trebui să încaseze suma de 4400 de euro.
 
În 2011, Tomescu, Doru Aita şi Stila Sarafu au fost achitaţi definitiv după ce au fost acuzaţi că l-ar fi bătut pe Usein Sali, zis Ussi, în fostul bar al lui Doru Aita.
 
Tomescu a fost condamnat și în urma scandalului din februarie 2007 de pe strada Atelierelor, când victima a fost Cristian Marian Gheorghiu, zis şi Cristel.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Exclusiv
România, condamnată la CEDO în cazul lui Petrică Tomescu, zis Frumuşelul (DOCUMENT)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Petrică Tomescu și Gheorghe Moraru rămân sub control judiciar! Tribunalul Constanța a anulat decizia judecătoriei

19 Dec 2023 1235

Petrică Tomescu și Gheorghe Moraru, trimiși în judecată!

09 Feb 2023 3929

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 iulie 2019

12 Jul 2019 3353

„Frumuşelul“ a câştigat la CEDO!

25 Jun 2015 3311

Exclusiv România, condamnată la CEDO în cazul lui Petrică Tomescu, zis Frumuşelul (DOCUMENT)

24 Jun 2015 8348