Piața Chiliei, cutremurată de un dosar DIICOT. Ultima decizie a judecătorilor



         * Membrii grupării ar fi procurat substanțele susceptibile a avea efecte psihoactive din China.

Curtea de Apel Constanța a decis menținerea în stare de arest preventiv a nouă dintre cele 15 persoane cercetate în dosarul drogurilor din Piața Chiliei. Tot în acest caz, alte șase persoane vor rămâne sub control judiciar.
 
Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă.
 
Cei 15 inculpați sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc, efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive și deținere de bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă.
 
Conform DIICOT Constanța, în perioada ianuarie 2018 – martie 2020, pe raza județului Constanța, s-a constituit un grup infracțional organizat specializat în procurarea și punerea în vânzare, pe raza municipiului Constanța, de canabis și substanțe psihoactive noi.
 
În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că membrii grupării ar fi procurat substanțele susceptibile a avea efecte psihoactive din China, utilizând aplicații criptate, iar pentru a împiedica identificarea acestora, au efectuat comenzile pe numele unor persoane care nu aveau legătura cu gruparea infracțională.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

15 persoane trimise în judecată în dosarul drogurilor din Piața Chiliei! Ce s-a decis azi la tribunal

18 Oct 2022 1413

Zeci de percheziții în Constanța! 15 persoane din Piața Chiliei trimise în judecată. Procesul continuă

22 Sep 2022 4927

Zeci de percheziții în Constanța! 15 persoane din Piața Chiliei acuzate de trafic de droguri! Mai mulți inculpați, sub control judiciar

15 Jun 2022 2244

Constanța. Alte trei străzi au sens unic începând de astăzi

16 May 2022 1951

Noi străzi cu sensuri unice în municipiul Constanța. Ce cartiere sunt vizate

02 May 2022 1915

Zeci de percheziții domiciliare în Constanța! Dosarul drogurilor din Piața Chiliei, termen azi la Curtea de Apel

13 Jul 2021 1957

RADET Avarie pe strada Chiliei din Constanța. În ce zonă se oprește apa caldă

15 Jun 2021 1671

Avarie RADET Se oprește apa caldă în zona Piața Chiliei din Constanța

09 Jun 2021 1636

Oficial de la DIICOT! 15 persoane din Piața Chiliei, acuzate de trafic de droguri. Ultimul anunț al judecătorilor

27 Apr 2021 2496

Tribunalul Constanța, șapte ani de închisoare pentru evaziune fiscală

12 Feb 2021 2476

15 persoane din Piața Chiliei trimise în judecată de procurorii DIICOT Constanța. Ultima decizie a magistraților

26 Jan 2021 1943

Constanța. A fost jale mare în Piața Chiliei. Azi a fost înmormântarea

19 Dec 2020 8400

Dosarul drogurilor din Piața Chiliei a primit un nou termen

24 Nov 2020 1834

Dosarul drogurilor din Piața Chiliei a primit un nou termen. Când va avea loc următoarea înfățișare

09 Nov 2020 2136

Droguri în Piața Chiliei! Procurorii vor ca mai multe persoane să rămână în spatele gratiilor

02 Oct 2020 2147