PÎCCJ Dosar penal pentru Minimalizarea Holocaustului, după un comunicat al AUR

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au deschis un dosar penal pentru Minimalizarea Holocaustului după emiterea unui comunicat de presă al AUR intitulat „Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze!”. 

Potrivit Biroului de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 6 ianuarie 2022, urmare a sesizării din oficiu în conformitate cu art. 292 din Codul de procedură penală, la nivelul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrat un dosar penal privind comunicatul de presă emis pe 3 ianuarie 2022 de partidul AUR, intitulat „Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze!”.

Conform sursei citate în acest dosar se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31/2002, respectiv în varianta „minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia”.

PRECIZĂRI

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CEDO a condamant România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust

23 Apr 2024 410

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului „Am fost și rămânem alături de poporul evreu și de statul Israel”

29 Jan 2024 537

Președintele Iohannis „Aducem astăzi un pios omagiu memoriei tuturor celor care au pierit și au suferit în timpul Holocaustului“

29 Jan 2024 599

Ciolacu Rana lăsată de Holocaust în mentalul colectiv românesc poate fi tratată doar prin asumare onestă și promovarea adevărului istoric

27 Jan 2024 669

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului – „Victimele uitate”

24 Jan 2024 5741

Mai sunt în viaţă aproximativ 245.000 de supravieţuitori ai Holocaustului

23 Jan 2024 824

Premieră pentru România în Congresul american Participare record pentru onorarea Comisiei Wiesel la 20 de ani de la înființare. Eforturile României în combaterea antisemitismului și promovarea memoriei Holocaustului, lăudate în Congres

02 Dec 2023 652

Decret semnat de Iohannis Ordinul Naţional ''Steaua României'' conferit lui Menachem Hacohen, Marele Rabin al României

13 Oct 2023 810

MAE va continua să susțină toate acțiunile ce vizează educația privind Holocaustul

09 Oct 2023 909

Președintele României, Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului

09 Oct 2023 769

Expoziția de bandă desenată „Imagini din trecut. Holocaustul în Constanța” va avea loc în Piața Ovidiu. Tragedia evreilor și a romilor, punctele de interes

28 Sep 2023 914

#citeșteDobrogea Vasul „Struma“ și destinul tragic al pasagerilor săi

12 Sep 2023 3490

Anunț de ultim moment de la Ministerul Educației despre disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul”

09 Aug 2023 1726

Mărturii cutremurătoare ale urmașilor victimelor Holocaustului impotriva romilor. Petru Anghel - „Cineva trebuie să răspundă pentru genocidul împotriva țiganilor” (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Aug 2023 1658

Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva romilor, marcată la Constanța

01 Aug 2023 755