Plata prin SMS, taxată de judecători! Regulamentul parcărilor din Constanţa a fost anulat definitiv!

Hotărârea nr. 235/28.06.2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța a fost anulată definitiv. Decizia a fost luată azi de judecătorii Curții de Apel Constanța.
 
Regulamentul stabileşte cadrul general de reglementare pentru desfăşurarea activităţilor de amenajare, întreţinere, plată, rezervare a locurilor de parcare, ridicare a vehiculelor, precum şi drepturile şi obligaţiile persoanelor fizice sau juridice care utilizează locurile de parcare.

Citește și 

Primăria Constanța, prima reacție după anularea regulamentului parcărilor din Constanţa

Hotărârea privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanţa a fost votată în şedinţa din data de 28 iunie 2018, de 15 consilieri locali, şapte consilieri au fost împotriva acestui măsuri, iar alţi trei consilieri s-au abţinut.

Regulamentul a fost anulat de Tribunalul Constanța la data de 4 iunie 2019.

„Admite cererea formulata de catre reclamantii (...) in contradictoriu cu paratul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CONSTANŢA, in consecinta, Dispune anularea HCLM Constanta nr. 235/28.06.2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a parcarilor publice de pe raza municipiului Constanta. Ia act ca s-au solicitat cheltuieli de judecata pe cale separata. Cu recurs in 15 zile de la comunicare. Pronuntata in data de 04.06.2019, prin punerea solutiei la dispozitia partilor, prin mijlocirea grefei instantei“, potrivit minutei. .

Pe data de 30 octombrie 2019, Consilul Local al Municipiului Constanța a contestat decizia Tribunalului Constanța la Curtea de Apel Constanța. Azi, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat recursul declarat de Consilul Local al Municipiului Constanța și a menținut decizia primei instanțe prin care a anulat HCLM Constanta nr. 235/28.06.2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a parcarilor publice de pe raza municipiului Constanta. „Respinge recursul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată azi, 25 martie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei“, potrivit deciziei Curți de Apel Constanța. 

Din motivarea Tribunalului Constanța 

În motivarea deciziei privind anularea regulamentului, Tribunalul Constanţa arată, printre altele, că proiectul nu a fost publicat integral şi într-un ziar de circulaţie locală şi că actul, în ansamblul său, nu este coerent, regăsindu-se în conţinutul acestuia definiţii redundante, clasificări inutile, necuprinzând toate aspectele ce ţin de organizarea şi funcţionarea parcărilor publice din municipiul Constanţa. Mai mult, instanţa a consemnat că regulamentul nu conţine reguli clare privind modul de exploatare a parcărilor situate lângă instituţii/autorităţi publice al căror personal utilizează zilnic, cel puţin 8 ore, parcările situate lângă instituţia în care îşi desfăşoară activitatea.


Judecătorii arată că „plata prin SMS presupune în mod obligatoriu deţinerea unui telefon mobil, fapt de natură a limita accesul unora dintre posesorii de autovehicule în parcările în care nu există automate de parcare, nici casierii, iar plata taxei se face exclusiv prin SMS“.

„Din această perspectivă, dispoziţiile art. 10 alin.2 lit. b) din Regulament încalcă prevederile art. 3 alin. 2 din OG nr.72/2002 potrivit cu care «Persoanele fizice şi/sau juridice, denumite în continuare utilizatori, au acces liber şi nediscriminatoriu, în condiţiile legii, la serviciile de administrare a domeniului public şi privat organizate pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşi au reşedinţa sau îşi desfăşoară activitatea», precum şi ale art. 36 alin. 1 din acelaşi act normativ, care stabileşte că «Dreptul de acces şi utilizare a serviciilor de administrare a domeniului public şi privat este garantat, în condiţiile legii, tuturor utilizatorilor»“, se mai arată în motivarea Tribunalului Constanţa.
 
Instanţa a mai reţinut că persoanele care doresc să utilizeze un loc de parcare pentru care se percepe un tarif orar beneficiază de mai multe metode alternative de plată a acestui tarif orar – SMS la număr scurt, plata direct în aplicaţie, din cont bancar, cu ajutorul telefonului mobil - unul dintre acestea – respectiv plata la ghişeele SPIT din municipiu -  necesitând deplasarea persoanei pentru a achita tariful de parcare, la ghişeele SPIT, care sunt câteva la nivelul municipiului şi la distanţe apreciabile de amplasarea locurilor de parcare special amenajate, solicitându-se plata anticipată a tarifului – sau accesul la un smartphone care să permită descărcarea unei aplicaţii prin intermediul căreia se poate face plata, sau existenţa unui cont bancar din care să se efectueze plata prin SMS, procedându-se la achitarea tarifului stabilit prin mijlocul de plată cel mai adecvat propriei persoane, în contextul posibilităţii acesteia.
 
„În acest sens, este de observat că problema plăţii prin SMS, cu telefonul mobil, a fost adusă în atenţia autorităţilor locale, existând situaţii în care noua aplicaţie prin care se face parcarea a funcţionat cu mare întârziere sau neprimindu-se confirmarea plăţii, ceea ce echivalează cu neplata. Reprezentanţii firmei care administrează aplicaţia „Constanta Parking” recomandă folosirea cardului, pe motiv că SMS-urile sunt o tehnologie învechită: „Modalitatea de plată prin SMS se bazează pe o tehnologie de peste 20 de ani, relativ lentă, iar din cauza acestor limitări pot apărea întârzieri în procesarea SMS-urilor, în perioadele aglomerate” - au precizat aceştia, cu o probabilitate crescută ca în perioada sezonului estival, întârzierile în procesarea SMS-urilor să fie mai dese, ceea ce face persoana pasibilă de amendă, deşi, în realitate, tariful de parcare, s-a achitat“, conform motivării.

Tribunalul mai arată în motivare că maniera de exploatare a locurilor de parcare de reşedinţă este discriminatorie, contrar prevederilor art.8 lit. a) din Regulament, în ce priveşte posesorii de abonament, dat fiind că aceştia plătesc pentru intervalul orar 17.00 - 08.00, interval în care restul locurilor de parcare publice sunt utilizate gratuit, dar şi în raport cu beneficiarii parcărilor comerciale, care dispun de locurile de parcare închiriate fără limită de timp.

În opinia instanţei, este de neconceput ca beneficiarul locului de parcare, care achită un abonament anual, să nu poată beneficia de serviciul a cărui contravaloare a achitat-o (întrucât nu îşi poate bloca locul de parcare şi, implicit, prin ocuparea acestuia de către o altă persoană, în intervalul 08,00 – 17,00, nu poate folosi locul de parcare cu privire la care posedă abonament), în timp ce persoana care a parcat pe locul respectiv în intervalul 08,00 – 17,00 beneficiază în mod gratuit de locul respectiv de parcare. Practic, se ajunge la situaţia discriminatorie, nelegală şi halucinantă în care, cu alte cuvinte, persoana care a achitat un tarif anual nu are acces la loc, în detrimentul persoanei care nu a achitat niciun tarif, ceea ce contravine oricărui sistem de taxe legale, în care, odată achitată o taxă aferentă unui serviciu public, se beneficiază de acel serviciu“, potrivit motivării.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

un revoltat

26 Mar, 2020 10:30

Halal justificare, plata cu SMS e depasita tehnologic dar se reclama lipsa posibilitatii de a plati la ghiseu. Sunt definitii redundante si clarificari iunutile. Tocmai pentru acei judecatori care nu inteleg nimic. Se judeca in litera sau spiritul legii? De ce regulamnetul trebuie sa mentioneze ca angajatii din insotitutiile publice au dreptul sa beneficieze de parcare gratuita in parcarile de langa locul de munca? Ei nu au aceleasi obligatii? Acesti judecatori stau pe banda de plata cu bani cand trec pe la Fetesti sau folosesc platile alternative?

Articole asemanatoare

Recurs pentru anularea sancțiunilor rutiere din Regulamentul de gospodărire a Constanței! Când începe procesul

26 Nov 2023 704

Judecătorii din Neamț au anulat definitiv o amendă dată de Poliția Locală Constanța, pentru parcare!

19 Nov 2023 1166

Judecătorii refuză cheltuielile de judecată pentru Primăria Constanța într-un proces pe parcări. „Demersul judiciar, generat de pasivitatea și lipsa de interes“ ale primăriei

25 Aug 2023 1463

„Locul de parcare trebuie să existe fizic“ Primăria Constanța scapă în instanță de obligația de a emite un abonament de parcare! Explicații oficiale (MOTIVARE)

24 Aug 2023 7340

Constanța Black Sea Air Show, Ediția a II-a Detalii despre parcarea autovehiculelor în ziua evenimentului și regulament de participare

28 Jul 2023 1157

Editorial Știți cum să beneficiați de jumătatea de oră de parcare gratuită în Constanța?

18 Jun 2023 4881

Concluzia unui deținător de mașină electrică „Plata parcării ne costă mai mult decât încărcarea"!

30 May 2023 3014

Regulamentul parcărilor publice din Constanța, contestat și la Piatra Neamț!

22 Apr 2023 6150

Definitiv Regulamentul parcărilor publice adoptat de administrația Chițac, „capabil să rezolve o serie de probleme legate de traficul din Constanța“

31 Dec 2022 6932

Editorial Constănțeni, voi cunoașteți Regulamentul parcărilor publice din oraș?!

03 Dec 2022 4007

Parcare gratuită. Confort Urban ridică parcometrele din stațiunea Mamaia!

15 Sep 2022 5917

În urmă cu scurt timp! Ce a decis Tribunalul Constanța în legătură cu Regulamentul parcărilor! S-a cerut anularea întregului regulament (MINUTA)

10 Aug 2022 4465

Editorial Regulamentul locurilor de parcare din Constanța. Lecția de masochism politic din cazarma lui Chițac!

23 Jul 2022 3282

UPDATE. ZIUA Z! E oficial, joi se decide dacă se renunță la plata parcărilor în Constanța și Mamaia!(DOCUMENTE)

20 Jul 2022 2973

Editorial! Șoferii descurcăreți găsesc soluții să scape de taxa de parcare. Autoritățile, se fac că nu văd neregulile

09 Jul 2022 2689