Poliția Locală a amendat Parchetul Curții de Apel Constanţa pentru parcare neregulamentară. Procesul va fi reluat

  • Cauza fusese suspendată până la soluţionarea definitivă a dosarului privind Regulamentul parcărilor din Constanța.
  • Procurorul general adjunct al Parchetului Curţii de Apel Constanţa, Mihaela-Elena Mergeane, a declarat că Poliţia Locală Constanţa ar fi emis o amendă după ce una dintre maşinile unităţii de parchet ar fi fost identificată ca fiind parcată neregulamentar. 
  • În prezent, dosarul se află la Judecătoria Constanța.
 
Magistraţii din cadrul Judecătoriei Constanţa reiau procesul în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa contestă o amendă aplicată de angajaţii Poliţiei Locale Constanţa! Cauza fusese suspendată până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 24/118/2019, aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, privind Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța.
 
Pe data de 25 martie, judecătorii Curții de Apel Constanța au decis anularea definitivă a Hotărârea nr. 235/28.06.2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța a fost anulată definitiv. Pe cale de consecință, Judecătoria Constanţa reia judecata în dosarul în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa contestă o amendă aplicată de angajaţii Poliţiei Locale Constanţa. Noul termen a fost stabilit pentru data de 29 octombrie.
 
Amintim că procurorul general adjunct al Parchetului Curţii de Apel Constanţa, Mihaela-Elena Mergeane, a declarat pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, la scurt timp după înregistrarea dosarului la judecătorie, că Poliţia Locală Constanţa ar fi emis o amendă după ce una dintre maşinile unităţii de parchet ar fi fost identificată ca fiind parcată neregulamentar.
 
Conform Codului Rutier, oprirea neregulamentară este sancţionată cu două sau trei puncte-amendă, adică 290 sau 435 de lei, plus două puncte de penalizare, în timp ce staţionarea neregulamentară este sancţionată cu patru/cinci puncte-amendă, adică 580 sau 725 de lei, plus trei puncte de penalizare.
 

Regulamentul parcărilor, votat de 15 consilieri locali

 
Hotărârea privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanţa a fost votată în şedinţa din data de 28 iunie 2018, de 15 consilieri locali, şapte consilieri au fost împotriva acestui măsuri, iar alţi trei consilieri s-au abţinut.
 
Revenind la dosarul privind anularea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța, în motivare, judecătorii Curții de Apel, arată, printre altele, că „art. 25 alin 3 din regulament instituie măsura complementară a ridicării vehiculului, care este o sancțiune nelegală, Curtea îmbrățișând poziția primei instanțe sub acest aspect, raportat la dispozițiile art. 5 alin. 4 din OG nr. 2/2001 care stabilește: „Prin legi speciale se pot stabili și alte sancțiuni principale sau complementare” , per a contrario, astfel de sancțiuni nu pot fi stabilite prin acte normative de rang inferior, în timp ce art. 4 alin.3 din Legea nr. 24/2000 prevede: „Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă“.
 
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța continuă arătând că sancțiunea complementară a ridicării autovehiculelor se poate dispune exclusiv de către Poliția Rutieră , în conformitate cu dispozițiile art. 64 din OUG nr. 1 95/2002: „ (1) Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz”.
 
„Conform art. 203 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 , aprobat prin HG nr.1391/2006 : „ (1) Ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care polițistul rutier o poate dispune în una dintre situațiile prevăzute la art. 143, când vehiculul staționează neregulamentar pe partea carosabilă. (2) Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public și se realizează, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe durata a 24 de ore, de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administrația publică locală”. Prin urmare, administratorul drumului public sau autoritatea publică locală doar pun în executare o astfel de sancțiune, existând o distincție clară între sancțiunea complementară a ridicării autovehiculului și măsura tehnico-administrativă p rin care sancțiunea este pusă în executare de către autoritatea publică locală“, se mai arată în motivare.

 

Confuzia

 
Confuzia dintre cele două tipuri de operațiuni, potriviti judecătorilor, se observă chiar din apărările municipalității, care susține că ridicare autoturismului este doar o măsură tehnico-administrativă, nu o sancțiune complementară.
 

Legea nr. 155/2010 a poliței locale, invocată în susținere de către municipalitate, dispune în cuprinsul art. 7 lit. h că poliția locală are și atribuția de a constata contravenții și aplica sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar, însă aceste atribuții se exercită raportat la prevederile OUG nr. 1 95/2002 și ale Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 , aprobat prin HG nr.1391/2006 , argumentul recurentului nefiind de natură a înlătura nelegalitatea sancțiunii .
 
În aceste condiții, menționarea sancțiunii complementare a ridicării autoturismului în cuprinsul regulamentului apare ca fiind nelegală, încălcând dispozițiile legale amintite anterior, conform motivării.
 
Curtea de Apel Constanța a mai consemnat că prima instanță, respectiv Tribunalul Constanța, a apreciat corespunzător și cu privire la nelegalitatea stabilirii unei singure sancțiuni contravenționale pentru toate faptele contravenționale reglementate de art. 24 din Regulament , fiind în mod evident încălcate dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, care dispune: „Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”.
 
Citește și
 
Primăria Constanța, prima reacție după anularea regulamentului parcărilor din Constanţa

Curtea de Apel, în motivarea deciziei privind anularea Regulamentului parcărilor din Constanța –„măsura ridicării vehiculului este o sancțiune nelegală“

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Amendat cu 40.000 de lei, pentru aruncarea gunoiului în loc nepermis

10 Nov 2020 910

Parchetul Curții de Apel Constanţa, amendă pentru parcare neregulamentară. Azi, primul termen

29 Oct 2020 635

Taximetriști din Constanța, amendați de Poliția Locală

20 Oct 2020 2181

Amendați pentru că au campat în spatele Teatrului de Vară, din Mamaia (galerie foto)

26 Jul 2020 964

Constănțeancă amendată de Poliția Locală din cauza aerului condiționat. S-a ajuns în instanță

26 Jun 2020 3645

Judecătorii din Constanța încep să anuleze amenzile primite de șoferi legat de parcarea prin SMS. Caz concret (document)

19 Jun 2020 6151

Dacă aţi fost amendaţi, consideraţi-vă intraţi în legalitate Făgădău - „Autorizaţia de construire pentru branşamente şi instalaţii pentru racordarea la reţeaua de gaz a fost eliminată“

02 Dec 2019 5087

Sancţiune fără martori! O tânără din Constanţa, amendată de Poliţia Locală pentru că ar fi aruncat pe jos coji de seminţe. Cum s-a terminat procesul

27 Nov 2019 3533

Mai multe construcții ridicate fără autorizație pe plajă, în zona Faleză Nord, vor fi desființate

12 Nov 2019 1315

Acţiune a Poliţiei Locale în mai multe zone şi pieţe din Constanţa. Ce amenzi au aplicat agenţii

18 Oct 2019 861

Constanţa A mutat un element de susţinere a unui ornament din dotarea urbană şi s-a ales cu amendă

12 Sep 2019 1012

Parcare neregulamentară! Poliţia Locală a amendat Parchetul Curţii de Apel Constanţa. Judecata, suspendată

06 Aug 2019 10694

Un poliţist local a amendat un constănţean cu articolul de lege greşit. Ce a decis instanţa în acest caz

15 Jul 2019 1806

De o amendă da, iar de alta ba. Cum a vrut o constănţeancă să scape de amenzile de la Poliţia Locală

27 Jun 2019 2673

Un constănţean, amendat pentru un picnic în loc nepermis. Totuşi, a câştigat în instanţă

14 Jun 2019 2892