Polițist condamnat pentru mită, dat în judecată de IPJ Constanța. Verdict final

  • Curtea de Apel a respins acțiunea formulată de IPJ Constanța.

Un fost poliţist rutier din Cernavodă, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru luare de mită, a fost chemat în judecată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa.
 
Prin cererea de chemare în judecată, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a solicitat în contradictoriu cu fostul polițist ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 3.538 lei reprezentând un presupus prejudiciu material adus IPJ Constanţa ca urmare a acordării fără drept a unor drepturi salariale necuvenite începând cu data de 04.04.2017 (data pronunţării definitive a deciziei penale nr. 358/P/2017 în dosarul penal nr. (...)) şi până la data de 23.05.2017.
 
Ieri, Curtea de Apel a respins acțiunea formulată de IPJ Constanța, hotărârea fiind una definitivă.
 
În motivarea acţiunii s-a arătat că fostul polițist a fost angajat al IPJ Constanţa din 2010, până în aprilie 2017, dată la care i-au încetat raporturile de serviciu ca urmare a condamnării definitive a acestuia la pedeapsa de trei ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
 

Drepturi salariale

 
Urmare a acestei condamnări, prin Dispoziţia inspectorului-şef al IPJ Constanţa, pârâtului i-au încetat raporturile de serviciu. Potrivit situaţiei întocmite de Serviciul Financiar, s-a stabilit că pârâtul ar fi încasat în perioada 04.04 – 23.05.2017, în mod necuvenit, drepturi salariale în cuantum de 3.538 lei.
 
În continuare se arată faptul că la data de 23.05.2017, dată la care a fost emisă Dispoziţia inspectorului-şef al IPJ Constanţa, pârâtului îi fuseseră acordate drepturile salariale aferente lunii aprilie 2017 (18 zile), norma de hrană aferentă lunilor aprilie şi mai 2017, cât şi drepturile băneşti pentru concediul de odihnă pentru anul 2017, deşi acesta nu mai avea dreptul la plata acestor drepturi salariale, nemaiavând calitatea de angajat al Ministerului Afacerilor Interne.
 
 
Amintim că, în iulie 2016, fostul polițist ar fi oprit pentru control un bărbat care circula cu maşina personală ce ar fi avut folii autocolante pe geamurile din faţă. Se pare că omul legii nu ar fi luat nicio măsură, ar fi pretins suma de 50 de euro şi i-ar fi cerut să îl caute într-o altă zi pentru a-i da banii. Şoferul ar fi reclamat fapta agentului de poliţie la Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) - Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa. Ofiţerii DGA l-ar fi prins în flagrant pe poliţist în timp ce ar fi primit suma de 50 de euro de la denunţător.
 

Citește și
 
Elan Schwartzenberg a scăpat de acuzațiile privind complicitatea la dare de mită. Motivarea judecătorilor


Polițist de la Valu lui Traian, acuzat de luare de mită, în arest preventiv

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Conducător auto beat depistat în trafic pe strada Revoluției din Hârșova. Ce alcoolemie avea acesta

18 Apr 2024 272

Percheziții în Constanța Peste 15 vehicule folosite în operațiuni ilegale cu deșeuri, sechestrate (FOTO)

18 Apr 2024 513

Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța

17 Apr 2024 404

Șofer băut, depistat de polițiști în Ovidiu, județul Constanța

17 Apr 2024 496

Minori nesupravegheați, depistați în Gara CFR din Constanța

17 Apr 2024 508

Un bărbat și o femeie, încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă. Ce fapte i-au adus după gratii?

17 Apr 2024 532

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 535

Activități ale polițiștilor în școli din județul Constanța

17 Apr 2024 375

Acțiune cu radare în județul Constanța. Iată ce au constatat polițiștii (FOTO)

17 Apr 2024 397

IPJ Constanța În nici 24 de ore, accidente cu șoferi băuți sau drogați

16 Apr 2024 449

Un șofer de 49 de ani, la un pas de coma alcoolică, depistat în Medgidia, județul Constanța

16 Apr 2024 349

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 495

IPJ Constanța Băuți și fără permis, prinși la volanul aceluiași tractor

15 Apr 2024 252

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 951

Adolescent de 15 ani dat în urmărire de IPJ Călărași, depistat în Gara CFR Constanța

15 Apr 2024 379