Poliţist constănţean ameninţat cu decapitarea! „Îți tai capul! De mâna mea o să mori, chiar dacă iau mandat de 15 de închisoare!“

Judecătoria Constanţa a dispus condamnarea în primă instanţă la doi ani şi trei luni de închisoare cu executare a unui bărbat acuzat de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi ultraj. Mai mult, instanţa a dispus obligarea inculpatului să-i achite poliţistului suma de 10.000 de lei cu titlu de daune morale.
 
Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, ea fiind contestată la Curtea de Apel.
 
În rechizitoriul cauzei, procurorii din Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa arată că inculpatul a fost depistat, aproape de finele lunii aprilie 2018, în timp ce conducea autoturismul marca Audi, în condițiile în care se afla sub influența băuturilor alcoolice și fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat că aceasta avea o îmbibație alcoolică de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în acelaşi context, inculpatul l-a amenințat cu moartea pe agentul șef (…), din cadrul Postului de Poliție Târgușor. 
 
Potrivit rechizitoriului, inculpatul i-a spus poliţistului: „Îți tai capul! De mâna mea o să mori, chiar dacă iau mandat de 15 de închisoare!“.
 
În continuare, având în vedere valoarea alcoolemiei rezultată în aerul expirat, respectiv 1,14 mg/l , inculpatul a fost condus la Serviciul de Medicină Legală Constanţa în vederea recoltării probelor de sânge. Astfel, conform buletinului de analiză toxicologică, inculpatul prezenta o alcoolemie de 2,60 g/l la prima probă și 2,40 g/l la cea de-a două probă.
 
 
În primă instanţă, Judecătoria Constanţa a dispus condamnarea inculpatului la doi ani şi trei luni de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă, ea fiind contestată la Curtea de Apel.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea. Polițist lovit cu piciorul în cap. Judecătorii au dictat aproape 7 ani de închisoare

14 Apr 2024 553

Oficial de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa despre femeia suspectată că a agresat un polițist la Medgidia

05 Apr 2024 514

„Alertă“ DNA! Bărbat încătușat pentru dare de mită, ultraj și amenințare. Oficial de la Anticorupție

07 Mar 2024 739

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 791

Tulcea. Polițist rutier, amenințat după ce a reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare. Condamnare definitivă la Constanța

12 Dec 2023 1031

Poliţist local din Piteşti, în stare foarte gravă, după ce a fost lovit de un tânăr!

05 Nov 2023 902

Constanța. Scandal monstru într-o mașină de Poliție! Șofer condamnat cu executare

30 Jul 2023 2252

Tulcea. „Uite aşa vă tai capurile!” Polițist amenințat cu moartea! Judecători – „Scopul pedepsei se poate realiza şi fără privare de libertate“

08 Jul 2023 1214

Constanța. Un șofer a mușcat de deget un polițist de la Rutieră! Anunțul procurorilor

17 May 2023 2316

Polițist lovit cu parul pe spinare, în misiune, la Medgidia! Condamnări cu executare

21 Apr 2023 2126

Polițist din Constanța, înjunghiat în misiune! Cum s-a soluționat dosarul

28 Mar 2023 9087

Sentință de ultim moment la Constanța! Judecătorii au dictat închisoare cu executare

09 Feb 2023 2044

Polițist local, amenințat în misiune! Judecătorii cred că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea în detenție

02 Feb 2023 2761

Polițist amenințat într-un bar din Hârşova!

16 Jan 2023 1519

Sentință definitivă în cazul polițistului din Constanța, înjurat și amenințat într-un live, pe Facebook!

16 Dec 2022 2329