Polițist constănțean, amenințat de un șofer. Condamnare definitivă


Curtea de Apel Constanța a decis ieri condamnarea definitivă la doi ani şi trei luni de închisoare cu executare a unui bărbat acuzat de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi ultraj. Inculpatul este acuzat că l-ar fi amenințat pe poliţist: „Îți tai capul! De mâna mea o să mori, chiar dacă iau mandat de 15 de închisoare“.
 
Mai mult, instanţa a dispus obligarea inculpatului să-i achite poliţistului suma de 10.000 de lei cu titlu de daune morale.
 
În rechizitoriul cauzei, procurorii din Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa arată că inculpatul a fost depistat, aproape de finele lunii aprilie 2018, în timp ce conducea autoturismul marca Audi, în condițiile în care se afla sub influența băuturilor alcoolice și fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat că aceasta avea o îmbibație alcoolică de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în acelaşi context, inculpatul l-a amenințat cu moartea pe agentul șef (…), din cadrul Postului de Poliție Târgușor.
 
Potrivit rechizitoriului, inculpatul i-a spus poliţistului: „Îți tai capul! De mâna mea o să mori, chiar dacă iau mandat de 15 de închisoare!“.
 
În continuare, având în vedere valoarea alcoolemiei rezultată în aerul expirat, respectiv 1,14 mg/l , inculpatul a fost condus la Serviciul de Medicină Legală Constanţa în vederea recoltării probelor de sânge. Astfel, conform buletinului de analiză toxicologică, inculpatul prezenta o alcoolemie de 2,60 g/l la prima probă și 2,40 g/l la cea de-a două probă.
 
Citește și:
 
Detalii în exclusivitate
Echipaj SMURD Constanţa, bătut şi ameninţat în misiune - „Vă omor, pe voi şi pe familiile voastre“


Poliţistă trasă de păr la Eforie Sud
Condamnări definitive după încătuşarea unui cetăţean recalcitrant


Un deținut din Penitenciarul Poarta Albă a amenințat cu moartea un gardian
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Alertă“ DNA! Bărbat încătușat pentru dare de mită, ultraj și amenințare. Oficial de la Anticorupție

07 Mar 2024 676

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 723

Tulcea. Polițist rutier, amenințat după ce a reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare. Condamnare definitivă la Constanța

12 Dec 2023 1006

Poliţist local din Piteşti, în stare foarte gravă, după ce a fost lovit de un tânăr!

05 Nov 2023 865

Constanța. Scandal monstru într-o mașină de Poliție! Șofer condamnat cu executare

30 Jul 2023 2219

Tulcea. „Uite aşa vă tai capurile!” Polițist amenințat cu moartea! Judecători – „Scopul pedepsei se poate realiza şi fără privare de libertate“

08 Jul 2023 1182

Constanța. Un șofer a mușcat de deget un polițist de la Rutieră! Anunțul procurorilor

17 May 2023 2281

Polițist lovit cu parul pe spinare, în misiune, la Medgidia! Condamnări cu executare

21 Apr 2023 2095

Polițist din Constanța, înjunghiat în misiune! Cum s-a soluționat dosarul

28 Mar 2023 9046

Sentință de ultim moment la Constanța! Judecătorii au dictat închisoare cu executare

09 Feb 2023 2019

Polițist local, amenințat în misiune! Judecătorii cred că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea în detenție

02 Feb 2023 2734

Polițist amenințat într-un bar din Hârşova!

16 Jan 2023 1483

Sentință definitivă în cazul polițistului din Constanța, înjurat și amenințat într-un live, pe Facebook!

16 Dec 2022 2291

Tânărul din Constanța acuzat că a înjurat și amenințat un polițist, într-un live, pe Facebook, arestat!

24 Jul 2022 1938

Fapta s-a prescris! Un inculpat care i-a spus „zdreanță“ unui procuror de şedinţă a scăpat de acuzații!

21 Jul 2022 1773