Poliţist constănţean, sub control judiciar

Curtea de Apel Constanţa a decis ca un poliţist de la Secţia 5 Poliţie Constanţa să rămână sub control judiciar. Hotărârea este definitivă.
 
Poliţistul a fost trimis în judecată, la finele lunii septembrie 2017, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Poliţistul este acuzat că, la data de 30 august 2017, în jurul orei 9.00, în calitate de agent de poliţie în cadrul Secţiei 5 Poliţie Constanţa, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit în trafic, în zona Gării din municipiul Constanţa, un autoturism marca Mercedes, condus de un cetăţean turc.
 
Procurorii mai arată că poliţistul i-ar fi adus la cunoştinţă conducătorului „comiterea unei presupuse contravenţii (fapt nereal) şi i-a solicitat acestuia remiterea unei sume de bani, pentru a nu-i aplica o amendă şi a nu-i ridica permisul de conducere, persoana vătămată remiţându-i suma de 400 de lei în scopul menţionat mai sus“.
 
Pe data de 7 decembrie, Judecătoria Constanţa a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de doi ani de închisoare, pentru abuz în serviciu, şi la alţi doi ani de detenţie pentru înşelăciune. Instanţa a contopit pedepsele şi a dispus aplicarea pedepsei celei mai grele, de doi ani de închisoare, pe care o sporeşte cu opt luni, iar în final inculpatul va executa pedeapsa de doi ani şi opt luni de închisoare, cu executare.
 
Poliţistul figurează şi în dosarul desprins din mega-ancheta presupusei corupţii din Serviciul Rutier Constanţa! În cauză, în primă instanţă, Tribunalul Constanţa a dispus condamnarea lui la cinci ani de închisoare cu executare.
  
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 978

Constanța! S-a urcat pe o mașină de Poliție și a lovit de mai multe ori parbrizul. VIDEO

08 Dec 2021 5701

Doi tineri au încercat să corupă un polițist din Valu lui Traian, cu 800 de euro. Decizie definitivă

10 Nov 2021 1607

Un polițist din Constanța, acuzat de moartea unui om! Zi decisivă

03 Aug 2021 2300

Scandalurile care au cutremurat Poliția Constanța. De la comisar șef Ioan Bucur la comisar șef Cornel Gabriel Coteanu

04 Sep 2020 4948

Fost poliţist acuzat de trafic de influenţă şi înşelăciune, menţinut sub control judiciar

19 Dec 2018 1650

Fost angajat al IPJ Constanţa, sub control judiciar

15 Sep 2018 2847

Un poliţist din Constanţa nu ar fi vrut să plătească preţul unei uşi. Ce ar fi făcut de la raft la casa de marcat

20 Jul 2018 2171

Un şef din Poliţia Constanţa, ultragiat în propriul birou. Atacatorul, sub control judiciar

03 Jul 2018 3491

Fost poliţist din Constanţa, sub control judiciar

05 Jun 2018 2391

Poliţist rutier din Cernavodă, menţinut sub control judiciar după ce ar fi luat mită 50 de euro

23 Sep 2016 2398

Un polițist a refuzat mita de la o șoferiță care avea permisul de conducere suspendat

17 May 2016 2300

Decizie definitivă pentru un poliţist de la Transporturi Maritime Constanţa

03 Oct 2015 1728

Suspectat că ar fi bătut un poliţist Adrian Cristian Hăloiu a fost trimis în judecată (video)

27 Jul 2015 2847

Radu Ionuţ Ciobanu, fost poliţist de frontieră la Iaşi, trimis în judecată sub control judiciar

28 Jan 2015 2335