Poliţist din IPJ Constanţa, lovit şi ameninţat. Un tânăr, condamnat


Un tânăr de 28 de ani, din judeţul Constanţa, cunoscut cu antecedente penale, a fost condamnat de Judecătoria Constanţa la un an şi două luni de închisoare pentru ultraj.


Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, potrivit cărora inculpatul, în iulie 2019, a lovit un lucrător de poliţie, în timpul şi în legătură cu exercitarea cu atribuţiilor de serviciu, respectiv în timpul unei proceduri de verificare şi stabilire a identităţii unei persoane suspecte de comiterea unei infracţiuni.


Poliţistului i-a fost provocată o leziune traumatică pentru a cărei vindecare s-a stabilit că este nevoie de o zi de îngrijiri medicale. În aceeaşi zi, inculpatul l-a ameninţat cu moartea pe lucrătorul de poliţie: „Îţi tai tendoanele, să nu mai pui mâna să legi pe cineva“, conform actului de sesizare a instanţei.


În final, inculpatul a fost obligat la plata către poliţist a sumei de 20.000 de lei, cu titlu de daune morale.


Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, ea fiind contestată la Curtea de Apel Constanţa, instanţă care va lua o decizie definitivă.


Citeşte şi:

Doi poliţişti din Murfatlar, scuipaţi, loviţi, îmbrânciţi şi ameninţaţi cu moartea în secţie de un minor


Un echipaj SMURD Constanţa, bătut şi ameninţat în misiune. Ce au decis ieri judecătorii Curţii de Apel

Avocatul Adrian Gheorghiţă, din Baroul Constanţa, agresat de un poliţist în sediul Poliţiei Mamaia. Omul legii, trimis în judecată
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea. Polițist lovit cu piciorul în cap. Judecătorii au dictat aproape 7 ani de închisoare

14 Apr 2024 572

Oficial de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa despre femeia suspectată că a agresat un polițist la Medgidia

05 Apr 2024 522

„Alertă“ DNA! Bărbat încătușat pentru dare de mită, ultraj și amenințare. Oficial de la Anticorupție

07 Mar 2024 753

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 805

Tulcea. Polițist rutier, amenințat după ce a reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare. Condamnare definitivă la Constanța

12 Dec 2023 1033

Poliţist local din Piteşti, în stare foarte gravă, după ce a fost lovit de un tânăr!

05 Nov 2023 905

Constanța. Scandal monstru într-o mașină de Poliție! Șofer condamnat cu executare

30 Jul 2023 2259

Tulcea. „Uite aşa vă tai capurile!” Polițist amenințat cu moartea! Judecători – „Scopul pedepsei se poate realiza şi fără privare de libertate“

08 Jul 2023 1220

Constanța. Un șofer a mușcat de deget un polițist de la Rutieră! Anunțul procurorilor

17 May 2023 2322

Polițist lovit cu parul pe spinare, în misiune, la Medgidia! Condamnări cu executare

21 Apr 2023 2137

Polițist din Constanța, înjunghiat în misiune! Cum s-a soluționat dosarul

28 Mar 2023 9098

Sentință de ultim moment la Constanța! Judecătorii au dictat închisoare cu executare

09 Feb 2023 2050

Polițist local, amenințat în misiune! Judecătorii cred că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea în detenție

02 Feb 2023 2768

Polițist amenințat într-un bar din Hârşova!

16 Jan 2023 1525

Sentință definitivă în cazul polițistului din Constanța, înjurat și amenințat într-un live, pe Facebook!

16 Dec 2022 2338