Polițist din Mangalia, în proces cu ANI. Inspectorii de integritate au spus că a fost în incompatibilitate

  • În cazul polițistului Adrian Buzică, din cadrul Poliției Municipiului Mangalia, ANI a anunțat că acesta s-ar fi aflat în incompatibilitate.
Judecătorii Curții de Apel Constanța vor deschide luni, 29 mai 2023, procesul în care polițistul Adrian Buzică, din Mangalia, a solicitat anularea raportului de evaluare întocmit de inspectorii Agenției Naționale de Integritate.
 
Inițial, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, dar judecătorii din Capitală l-au declinat la Constanța, după ce au admis excepția necompetenței teritoriale a instanței.
 
În luna aprilie, Curtea de Apel Constanța a decis amânarea cauzei pentru ca reclamantul să timbreze cererea de repunere pe rol a cauzei.
 
Amintim, pe data de 23 iulie 2021, Agenția Națională de Integritate a anunțat constatarea averii nejustificate, a stării de incompatibilitate sau a conflictului de interese de natură administrativă în cazul mai multor funcționari publici.
 
În cazul polițistului Adrian Buzică, din cadrul Poliției Municipiului Mangalia, ANI a anunțat că acesta s-ar fi aflat în incompatibilitate întrucât „î perioada 22 decembrie 2017 – 06 mai 2020, (...) a deținut și exercitat simultan cu funcția publică cu statut special de agent de poliție rutieră și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul unei societăţi comerciale, activitățile desfășurate de către acesta în sectorul privat fiind în legătură directă cu atribuțiile exercitate în calitate de funcționar public cu statut special“.
 
„Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003“, au spus atunci inspectorii de integritate.
 
„Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris“, au mai spus la momentul respectiv reprezentanții ANI.
 
Acum, decizia pe care o va lua în cauză Curtea de Apel Constanța va putea fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Fostul arhitect șef al Primăriei Tulcea, la judecată cu Agenția Națională de Integritate, la Curtea de Apel Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Poliția Română Polițist de la Crimă Organizată, din București, dar și alți polițiști, în atenția Agenției Naționale de Integritate!

26 Jul 2023 665

Polițist de frontieră din Constanța, cu averea la verificat, în instanță. Curtea Supremă a stabilit primul termen în recurs

18 Jul 2023 991

Definitiv! Inspectorii de integritate obțin la Constanța anularea unei hotărâri de consiliu local, pe fondul unui conflict de interese (MINUTA)

28 Jun 2023 665

Polițist din Mangalia pierde procesul cu inspectorii de integritate (MINUTA)

26 Jun 2023 996

Fostul arhitect șef al Primăriei Tulcea pierde procesul cu Agenția de Integritate, a decis Curtea de Apel Constanța (MINUTA)

21 Jun 2023 837

Agenția Națională de Integritate, verdict în așteptare la Curtea de Apel Constanța

20 Jun 2023 709

Curtea de Apel Constanța judecă dosarul fără precedent câștigat de Agenția Națională de Integritate

19 Jun 2023 1036

Judecătorii din Constanța, verdict în așteptare pentru fostul arhitect șef al Primăriei Tulcea

13 Jun 2023 888

Fosta șefă de la THR Marea Neagră, în prezent consilier local la Mangalia, în proces cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENT)

08 Jun 2023 1993

Constanța Consilierul județean Gianina Ionela Topolov, găsit în incompatibilitate de ANI

07 Jun 2023 1871

Dosarul fostului manager al SAJ Constanța, dr. Laurențiu Bădescu, ajuns la Curtea Supremă. Când va fi judecat procesul

30 May 2023 1080

Judecătorii din Constanța, anunț în procesul lui Filip Raicu, fost arhitect șef în Primăria Tulcea

30 May 2023 937

Averea unui fost polițist de frontieră din Constanța, pe masa judecătorilor de la Curtea Supremă

30 May 2023 1371

ANI Avere nejustificată de peste 800 de mii de lei pentru un director în cadrul Romatsa, fost secretar de stat la Transporturi

12 Apr 2023 830

Fostul arhitect șef al Primăriei Tulcea, la judecată cu Agenția Națională de Integritate, la Curtea de Apel Constanța

29 Mar 2023 1125