Polițist menținut în arest! Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă

 
Tribunalul Constanța a decis azi ca Alexandru Dîrmon, polițist al Secției 5 din Constanța, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, să rămână în arest preventiv.
 
Totodată, instanța a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar, formulată de inculpat, prin apărător
 
Oficial
 

Constată legalitatea luării măsurii arestării preventive față de inculpatul DIRMON ALEXANDRU. În baza art.207 alin.4 C.pr.penala menține măsura arestării preventive față de inculpatul DIRMON ALEXANDRU pe o durata de 30 de zile, măsura ce urmează a fi verificată până la data de 1.09.2021, inclusiv. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau cu masura controlului judiciar, formulată de inculpat, prin apărator. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat și procuror. Pronuntata în sedință în cameră de consiliu.

 
Dîrmon este acuzat că la data de 04 iunie 2021, orele 13.15, i-ar fi aplicat persoanei vătămate, de sex masculin, în vârstă de 55 de ani, lovituri cu piciorul, la nivel capului, ocazie acesta a suferit mai multe leziuni.
 
Ulterior, persoana vătămată a decedat.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Salvatorii nu au mai putut face nimic Constanța. Un bărbat aflat în arest s-a sinucis (video)

01 Apr 2020 13036