Poliţişti de la Rutieră, reclamaţi la DNA Constanţa „Victima“ este un primar din Prahova. A fost condamnat

Judecătorii din Curtea de Apel Constanţa vor trebui să soluţioneze un dosar deschis în urmă cu aproximativ şapte ani. În cauză este vorba despre un cetăţean (primar din Prahova) care a fost condamnat în primă instanţă, la Tulcea, pentru săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare. În sarcina acestuia, magistraţii au stabilit un an şi patru luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit la doi ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
 
Decizia magistraţilor din Tulcea a fost contestată la Curtea de Apel Constanţa atât de către inculpat, cât şi de procurori. Primul termen în apelul cauzei a fost stabilit pentru finele lunii octombrie.
 
Conform rechizitoriului, în luna noiembrie 2011, inculpatul a fost surprins pe drumul Constanţa - Tulcea de un echipaj al Poliţiei Rutiere Tulcea, conducând un automobil cu viteza aproximativă de 140 de kilometri pe oră. După ce a fost tras pe dreapta, şoferul a susţinut la faţa locului că unul dintre poliţişti i-ar fi cerut suma de 20.000 de lei, pentru a scăpa de sancţiune. Mai mult decât atât, cel în cauză s-ar fi postat în mijlocul drumului şi ar fi încercat să oprească şi alţi participanţi la trafic. Pentru că nu a avut succes, inculpatul s-ar fi pus în faţa autospecialei de poliţie în timp ce aceasta era pusă în mişcare. În acest context, inculpatul a susţinut că poliţistul care se afla la maşina autospecialei ar fi ambalat motorul maşinii şi ar fi încercat să dea cu maşina peste el, însă oamenii legii prezenţi la faţa locului au susţinut contrariul.
 
După ce a fost sancţionat, şoferul a formulat o reclamaţie pe numele celor trei poliţişti care formau echipajul din teren, oamenii legii fiind acuzaţi de luare de mită, tentativă de omor calificat şi deosebit de grav şi abuz în serviciu.
 
În urma cercetărilor specifice, atât procurorii DNA Constanţa, cât şi cei ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au dispus clasarea plângerilor, pe motiv că faptele descrise în plângere nu există.
 
Unul dintre poliţiştii vizaţi de plângere au solicitat ca inculpatul să fie cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.
 
Trimis în judecată pentru această infracţiune, inculpatul s-a ales cu un an şi patru luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit la doi ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
 
Totodată, instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă (...), poliţist, şi a dispus obligarea inculpatului către omul legii la plata sumei de 5.000 de lei, reprezentând daune morale.
 

În prezent, dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Constanţa. 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 394

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 658

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 575

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 607

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 673

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1267

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 784

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 704

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1384

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 832

Oficial! Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin pleacă de la DNA Constanța

12 Apr 2024 5473

Tribunalul Constanța îl reabilitează pe Senol Zevri, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa! (MINUTĂ)

11 Apr 2024 614

Justiție Constanta Amânare de pronunțare în dosarul lui Meran Dorin, șeful Gărzii de Mediu Tulcea!

10 Apr 2024 396

Fost ofițer din IPJ Constanța acuzat de DNA de abuz în serviciu! Judecătorii disjung cauza sub aspectul laturii civile (DOCUMENT)

07 Apr 2024 8643

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 903