Povestea cutremurătoare a unui tânăr din Medgidia rămas fără o mână în timpul programului! Despăgubit cu sute de mii de euro

  • Tânărului i-a fost prinsă mâna la un tocător de deșeuri din furnir.
  • Judecătoria Medgidia a pronunțat prima sentință, prin care băiatul va fi despăgubit cu 200.000 de euro.
  • Hotărârea instanței a fost deja atacată, iar procesul va fi judecat la instanța de apel.
Cunoscută drept țara în care se glumește amar pe seama faptului că o persoană este chemată la verificări pentru a vedea dacă nu cumva i-a crescut membrul amputat, în cazul în care beneficiază de pensie de handicap, România nu pare a fi locul în care un cetățean ar putea primi despăgubiri pentru un accident de muncă.

Și totuși, judecătorii constănțeni au contrazis această idee, printr-o hotărâre în care au decis despăgubirea unui tânăr cu suma de 200.000 de euro, după ce acesta și-a pierdut mâna într-un accident de muncă. Mai mult decât atât, persoanele considerate răspunzătoare de către instanță pentru această situație au fost și ele trase la răspundere, judecătorii hotărând condamnarea lor pentru nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și vătămare corporală din culpă.

Cazul s-a aflat iniţial în atenţia procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, iar ancheta propriu-zisă a durat trei ani, din 2015 şi până în 2018, când s-a finalizat actul de inculpare, iar dosarul a fost trimis la instanță.
 

Dosarul, analizat de Judecătoria Medgidia

Acesta a fost înregistrat pe rolul Secţiei penale a Judecătoriei Medgidia la data de 18.04.2018, sub numărul 3152/256/2018. Magistraţii Judecătoriei au pronunţat o primă sentinţă în cauză în luna aprilie a acestui an, dar hotărârea a fost deja contestată, iar dosarul a ajuns acum în apel, la Curtea de Apel Constanţa, unde va fi analizat în toamnă.
În rechizitoriul întocmit de procurorii medgidieni se arată că două dintre angajatele societăţii unde a avut loc accidentul de muncă au fost deferite instanţei, fiind acuzate de nerespectatea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă şi, respectiv, vătămare corporală din culpă.
 

Date din rechizitoriu

În actul de sesizare a instanței, citat în Hotărârea 890/2020 a Judecătoriei, se arată că „s-a reținut în sarcina inculpatei C. I. că la data de 23 septembrie 2015 nu a respectat Instrucțiunile de lucru și protecția muncii pentru mașina de lucru tocător de deșeuri de fabricație furnir, (...), respectiv cele de la punctul 2 intitulat «Descrierea activităților - succesiunea operațiunilor» și a dat comanda de pornire numitei S.M. a benzii transportoare, în condițiile în care știa că acest lucru trebuie efectuat doar de către deservantul de la tocător, fapt care a condus la accidentarea numitului R. M.S., care a suferit un traumatism al brațului drept cu amputație 1/3 proximală a brațului drept produsă prin comprimare între corpuri dure care a necesitat 40 zile de îngrijiri medicale de la data producerii“.

Se mai arată în acelaşi act că „s-a reținut în sarcina inculpatei S.M. că la data de 23 septembrie 2015 nu a respectat Instrucțiunile de lucru și protecția muncă pentru mașina de lucru tocător de deșeuri de fabricație furnir (...), respectiv cele de la punctul 2 intitulat «Descrierea activităților - succesiunea operațiunilor» și a pornit banda transportoare la comanda numitei C. I., în condițiile în care știa că acest lucru trebuie efectuat doar de către deservantul de la tocător, fapt care a condus la accidentarea numitului R.M.S., care a suferit un traumatism al brațului drept cu amputație 1/3 proximală a brațului drept produsă prin comprimare între corpuri dure care a necesitat 40 zile de îngrijiri medicale de la data producerii“, potrivit www.rolii.ro.
 

S-au solicitat daune de 1 milion de euro

Iniţial, tânărul care şi-a pierdut mâna în accident s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând daune morale de 1.000.000 de euro şi daune materiale de 100.000 de euro.
În faţa judecătorilor, cele două persoane acuzate au declarat că îşi recunosc vina şi au cerut să fie judecate în baza probelor administrate în timpul anchetei.
La finalul procesului, magistraţii au decis condamnarea celor două persoane la câte un an şi două luni de detenţie, pedepsele fiind suspendate sub supraveghere. De asemenea, s-a decis ca acestea să presteze şi muncă în folosul comunităţii timp de 60 de zile.

În ce priveşte tânărul ce şi-a pierdut mâna, judecătorii au decis ca acesta să fie despăgubit cu suma de 200.000 de euro.
În hotărârea instanţei, citată pe www.rolii.ro, se arată că „în acest context, consecințele negative suferite de partea civilă în plan psihic și afectiv sunt extrem de dificil de cuantificat, fiind de netăgăduit suferința provocată persoanei vătămate, aspecte întărite și de martorii audiați“.

 

Ce a stabilit instanța

Astfel, conform sursei citate, „judecând în echitate în echitate, instanța apreciază că suma pretinsă (1.000.000 Euro) apare ca fiind excesivă și reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a părții civile, având în vedere traumele și urmările suferite“.

Potrivit Jurindex, „consideră instanța că, raportat la urmările infracțiunii în privința persoanei vătămate suma de 200.000 Euro este rezonabilă, motiv pentru care, în privința daunelor morale acțiunea urmează să fie admisă în parte“.


Judecătorii au stabilit ca suma să fie achitată de către societatea la care lucrau părţile din proces şi unde se produsese accidentul.
Aşa cum am precizat, hotărârea a fost atacată deja, atât de către firma pusă la plată, cât şi de către tânărul care a suferit accidentul. În aceste condiţii, procesul se va relua la instanţa de apel.


Citește și:

Constanța:
Bărbat de 46 de ani, decedat la locul de muncă. Ce s-a întâmplat

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Niciun candidat pentru conducerea Judecătoriilor Constanța și Mangalia

12 Apr 2021 588

Cal omorât într-un accident rutier. O victimă. Șoferul, băut, condamnat la Medgidia

31 Mar 2021 731

Decizie CSM de ultim moment Un șef de Parchet din Constanța se pensionează!

30 Mar 2021 963

Achitare după condamnare, la Constanța Verdict final în cazul bărbatului care a înjurat și scuipat o femeie ce îi blocase locul de parcare

17 Mar 2021 2772

Un fost director din CJC a cerut să fie eliberat condiționat! Răspunsul judecătorilor nu este definitiv

20 Feb 2021 1316

Tentativă la evadare, pedepsită de Judecătoria Medgidia

15 Feb 2021 670

Procurorii DNA Constanța se opun eliberării lui Florin Dicu, fost administrator al SC Dealul Negru SRL

27 Jan 2021 615

Închisoare pentru un tânăr care a condus fără permis. A fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă

30 Dec 2020 1145

Șef nou în Parchetul Tribunalului Constanța

25 Dec 2020 997

Polițist din Constanța, mușcat de un bărbat infectat cu HIV. Azi se decide libertatea inculpatului

18 Dec 2020 734

Amenințare pentru un loc de parcare Un bărbat din Medgidia, condamnat după ce a scuipat și a înjurat o femeie ce îi blocase accesul

14 Dec 2020 3311

​12 constănțeni acuzați că treceau faudulos granița pentru a fura din Bulgaria au scăpat de acuzații

04 Dec 2020 1233

Final de anchetă în cazul polițistului din Constanța mușcat de un bărbat infectat cu HIV

02 Dec 2020 901

Decizie definitivă în cazul tânărului din Medgidia care și-a pierdut brațul într-un accident de muncă. Ce daune morale va primi

25 Nov 2020 897

Afacerist condamnat în Dosarul Retrocedărilor din Constanța a pledat pentru eliberare

02 Nov 2020 1786