Prahova Primar reţinut într-un dosar care vizează furtul voturilor din arhiva Judecătoriei Mizil

  • Voicu este acuzat de instigare la sustragerea de probe, în aceeaşi cauză fiind reţinute alte două persoane, autorul furtului şi un complice.
Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu a fost reţinut, marţi, într-un alt dosar, în care este investigat furtul unor buletine de vot din sediul Judecătoriei Mizil, scrie agerpes.ro. , potrivit unor surse judiciare. 

Potrivit acestora, Voicu este acuzat de instigare la sustragerea de probe, în aceeaşi cauză fiind reţinute alte două persoane, autorul furtului şi un complice.

Cei trei vor fi prezentaţi, miercuri, Judecătoriei Ploieşti cu propunere de arestare preventivă.

Ancheta în acest dosar a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti de la Parchetul de pe lângă Judecătoria (PJ) Mizil. 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța anunță decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul de finalizare a reabilitării rețelelor termice

22 Apr 2024 307

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1192

În anul 2024, cartierul Palas din Constanța, praf și mocirlă după o simplă ploaie!

21 Apr 2024 443

Candidații PSD Constanța au participat la „Primăvara speranței în lupta cu boala Parkinson“

20 Apr 2024 646

Ce planuri are Horia Constantinescu pentru lucrările de pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța

20 Apr 2024 636

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidat USR la Primăria Ghindărești – „2024 este un an foarte greu din punct de vedere electoral” (VIDEO)

19 Apr 2024 480

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 781

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 527

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 501

Termoficare Constanța Revine apa caldă în municipiu!

19 Apr 2024 895

Decizie a Curții de Apel Constanța în procesul dintre UAT Isaccea și JT Grup SRL

18 Apr 2024 519

Scenariu rupt din SF Pasajul rutier de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu va avea 5 deschideri (DOCUMENT)

18 Apr 2024 4744

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 664

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4214

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 3583