Prefectul Județului Constanța se judecă cu primarul de la Dobromir. Iată soluția pe scurt a magistraților


 Pe rolul Tribunalului Constanța, a fost înregistrat dosarul 6261/118/2023, care are ca obiect acţiune prefect – tutelă administrativă anulare act administrativ / DISPOZIŢIA NR 147/28.04.2023.

Dosarul a ajuns pe masa magistraților la data de 13.09.2023, pe secția de contencios administrativ şi fiscal. Obiectul dosarului constă în acţiune prefect – tutelă administrativă anulare act administrativ / DISPOZIŢIA NR 147/28.04.2023, fiind în stadiul de fond.
 
Părți în dosar sunt Prefectul Județului Constanța, reclamant, Primarul Comunei Dobromir, pârât, Stroe Ecaterina, intervenient.
 
A fost stabilit termen în dosar data de 10.05.2024.

Magistrații au oferit următoarea soluție pe scurt:

În temeiul art. 242 alin. (1) din Codul de procedură civilă, suspendă judecarea cauzei. Cu recurs pe toata durata suspendării. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astăzi, 10.05.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia pârţilor de către grefa instanţei.

Document: Încheiere - Suspendare  10.05.2024- se arată pe Portal. 
 

În ședința de la data de 08.03.2024, soluția pe scurt a fost următoarea:

 Pentru a se cita partea nou-introdusă în cauză, se acordă termen la data de 10.05.202, ora 10.00.

Document: Încheiere de şedinţă  08.03.2024- se arată pe Portal.

 
PRECIZĂRI

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



 Citește și:

Alegeri locale 2024Candidații la primăria și consiliul local Dobromir, județul Constanța (DOCUMENTE)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța O firmă din Bacău va asigura excursia în Tulcea a elevilor de la Școala Profesională „Radu Prișcu” Dobromir (DOCUMENTE)

10 Jun 2024 556

Drumurile din comuna Dobromir, județul Constanța, reabilitate și modernizate de Transpetru Serv SRL și Mural Serv SRL (DOCUMENT)

05 Jun 2024 451

Licitații Constanța Primăria Dobromir a cumpărat aparatură și echipamente pentru atelierul de practică a elevilor din învățământul profesional și tehnic (DOCUMENT)

04 Jun 2024 472

Dosarul unui fost primar din județul Constanța, trimis în judecată de DNA, amânat pentru finele lunii septembrie 2024

24 May 2024 806

Hotărâre a Tribunalului Constanța în dosarul prefectului împotriva Primarului comunei Dobromir

21 May 2024 531

Justiție Constanța Prefectul Județului Constanța renunță la procesul intentat Primarului Comunei Dobromir

19 May 2024 550

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Dobromir, județul Constanța (DOCUMENTE)

17 May 2024 858

Licitații publice Chrome Computers va livra echipamentele digitale și mobilierul pentru unitățile de învățământ din comuna Dobromir, județul Constanța (DOCUMENT)

16 May 2024 542

Primăria Comunei Dobromir județul Constanța dotează cu mobilier și echipamente digitale școlile din comună (DOCUMENT)

14 May 2024 571

Licitații Constanța Dac Technology SRL furnizează dotări pentru unitățile de învățământ din Dobromir. Contract de peste 90.000 de euro cu primăria (DOCUMENT)

10 May 2024 799

Judecătoria Medgidia a respins contestația Iusein Visel poate candida la alegerile locale pentru Primăria comunei Dobromir

07 May 2024 814

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare în cazul fostului profesor din județul Constanţa, care și-ar fi atins elevii în zonele intime

06 May 2024 514

Licitații Constanța Comuna Dobromir investește peste 60.000 de euro, bani europeni, în dotări școlare (DOCUMENT)

17 Apr 2024 507

Licitații Constanța Străzile din comuna Dobromir și satul Lespezi, reabilitate și modernizate cu bani din PNDR (DOCUMENT)

15 Apr 2024 1022

Prefectul Județului Constanța pierde în instanță în fața Primarului comunei Dobromir

03 Apr 2024 718