Prefectul Judeţului Constanţa solicită anularea PUZ-ului care a „devorat“ spaţiile verzi de pe bulevardul Lăpuşneanu

Prefectul Judeţului Constanţa a contestat decizia Tribunalului Constanţa în dosarul 2900/118/2018, cauză în care Instituţia Prefectului a solicitat anularea actului administrativ HCLM NR 102/30.04.2015. Pe data de 2 noiembrie 2018, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea Prefectului Judeţului Constanţa, ca fiind tardivă.
 
Pe data de 20 decembrie 2018, Prefectul Judeţului Constanţa a contestat decizia Tribunalului Constanţa la Curtea de Apel, instanţă care nu a stabilit până în prezent primul termen de judecată. 
 
Amintim că, în luna aprilie a anului 2015, Consiliul Local Municipal adopta hotărârea cu nr. 102 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru zona delimitată de bulevardul Aurel Vlaicu, strada Soveja, bulevardul Al. Lăpuşneanu, aleea Umbrelor şi aleea Melodiei din municipiul Constanţa.  
 
Potrivit datelor oficiale, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, în zona Dobrogea, urma să fie ridicat un bloc S+P+4E, cu parcare în subteran şi spaţii comerciale la parter. Dezvoltator, SC Agexcom Internaţional Ltd SRL.
 
Agexcom voia să ridice pe 700 de metri pătraţi un bloc de şase etaje, cu spaţii comerciale şi apartamente, însă PUZ-ul era mare: peste 13,33 de hectare din zona de est a bulevardului Alexandru Lăpuşneanu, una dintre principalele artere care traversează oraşul. Amplasamentul construcţiei este pe bulevardul Alexandru Lapuşneanu, zona blocurilor 18 şi 20, având numărul cadastral 19277 şi o suprafaţă totală de 718,20 mp, aparţinând SC Agexcom International Ltd SRL.
 
Aşa cum arătam şi într-o ediţie anterioară, intervenţia Prefecturii vine la sesizarea Inspectoratului Regional în Construcţii Sud-Est - Inspectoratul Judeţean în Construcţii Constanţa, înregistrată la Instituţia Prefectului cu nr. 1126/2018. Facem menţiunea că pe aceeaşi speţă la Prefectura Constanţa a depus o petiţie şi Asociaţia „Constanţa Altfel“.
 
Mai multe despre Agexcom International Ltd SRL. pot fi citite accesând linkurile de mai jos:
 
Un afacerist asociat cu un coinculpat al lui Mazăre în Dosarul Retrocedărilor demarează investiţii imobiliare pe Lăpuşneanu
 

PUZ-ul care a „devorat“ spaţiile verzi de pe bulevardul Lăpuşneanu din Constanţa, atacat în instanţă de Instituţia Prefectului!

 

 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Instituţia Prefectului, recurs pentru revocarea PUZ-ului care a „devorat“ spaţiile verzi de pe bulevardul Lăpuşneanu din Constanţa

01 Nov 2021 2332

Magistrații de la Tribunalul Constanța au anulat parțial un PUZ important dintr-o zonă extrem de aglomerată din punct de vedere al investițiilor imobiliare

23 Aug 2021 3716

PUZ devorator de spații verzi de pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, suspendat de Curtea de Apel Constanța (document)

08 Nov 2018 3273

Răspuns şocant al proprietarului terenului de pe Lăpuşneanu unde au fost tăiaţi cei 15 copaci! Primăria oferă informaţii pe jumătate în acest caz. Unul dintre PUZ-uri este suspendat! (galerie foto + documente)

08 Aug 2018 9091

PUZ-ul care a „devorat“ spaţiile verzi de pe bulevardul Lăpuşneanu din Constanţa, atacat în instanţă de Instituţia Prefectului!

20 Jun 2018 4600

În 2006 făcea schimb de terenuri cu Primăria Constanţa Liberalii s-au abţinut de la votul în cazul PUZ-ului iniţiat de Agexcom-ul lui Burchi

30 Apr 2015 2158