Prefectura Constanţa cere în instanţă anularea unei autorizaţii eliberate de Primăria Agigea unui poliţist de la Transporturi

Pe rolul Tribunalului Constanţa, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost înregistrat recent dosarul nr. 3570/118/2018, care are ca obiect anulare act administrativ Autorizaţie nr 160/18.07.2017, stadiul procesual - fond.
 
În acest dosar, reclamant este Prefectul judeţului Constanţa, iar pârâţi, Primăria comunei Agigea prin Primar şi Constantin Daniel Guţan. Instituţia Prefectului a formulat plângerea ca urmare a unei verificări realizate în teren de inspectorii de la Inspectoratul Teritorial în Construcţii. Aceştia au acţionat în urma unei sesizări şi au verificat modul în care s-a respectat o autorizaţie de construire eliberată de autorităţile locale din Agigea.
 
Primarul comunei Agigea, Cristian Cârjaliu, spune că Daniel Constantin Guţan, de profesie poliţist, a fost de-a lungul timpului autorul mai multor situaţii neplăcute în relaţia cu autorităţile. După un ultim episod de acest gen, Cârjaliu spune că i-a făcut o reclamaţie la superiori, deoarece, în timpul programului, a venit la Primărie, cu maşina de serviciu, pentru a-şi rezolva o problemă legată de o autorizaţie. „A încercat în repetate rânduri să-şi intimideze atât vecinii, cât şi pe funcţionarii Primăriei. Nu ştiu despre acest dosar, dar vom anula autorizaţia, noi nu suntem specialişti în măsurători“, a explicat primarul din Agigea.
 
Precizăm că Daniel Constantin Guţan nu este la primul conflict cu administraţia locală din Agigea. Mai exact, în 2014, el a fost amendat de un poliţist local din Agigea - Dumitru Tofan -, la acea dată, pentru construirea unui padoc de câini (platformă beton) fără autorizaţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea, la judecată cu Eco Sud SA

24 Apr 2024 292

Justiție Constanța Daf Trans 2000 SRL și Garda de Mediu, la judecată. Procesul, pe rolul Curții de Apel Constanța

24 Apr 2024 328

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 454

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 334

Au început să dispară stâlpișorii din Peninsula Constanța! Procesul cu Poliția pe aviz, ajuns la Curtea de Apel (FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 749

Constanța. Daune morale definitive pentru un sandvici cu piept de pui și sârmă, la un peco din oraș (MINUTA)

23 Apr 2024 558

Decebal Făgădău, dat în judecată de administrația Chițac! Tribunalul Constanța amână procesul

22 Apr 2024 445

Fost consilier local din Văcăreni, Tulcea, angajată ulterior în Primăria Văcăreni, proces la Constanța cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 513

Proces între Land Power SRL și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. Dosarul, pe rolul Judecătoriei Constanța

21 Apr 2024 366

Un nou termen în dosarul dintre UAT Municipiul Constanța și Garda Națională de Mediu

21 Apr 2024 441

Justiție Constanța Decizie definitivă a instanței în procesul prin care Termica Distribuție Năvodari SRL vrea să scape de o amendă primită de la Garda de Mediu

20 Apr 2024 401

Primarul Municipiului Mangalia, la judecată cu SC ADytza Niko SRL. Ce au decis magistrații Tribunalului Constanța

20 Apr 2024 399

Procesul dintre Daf Trans 2000 SRL și Garda de Mediu Constanța, pe rolul Tribunalului Constanța

20 Apr 2024 486

Ce au decis judecătorii în procesul în care Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța a contestat amenda primită de la Garda de Mediu?

19 Apr 2024 504

Consiliul Local Constanța, obligat de judecători să modifice o hotărâre de acum 30 de ani! (MINUTA)

19 Apr 2024 702