Prefectura Constanța cheamă în judecată Ministerul Devoltării și Administrației. Se cere anularea parțială a unui normativ care vizează autorizaţiile de construire!



Instituția Prefectului județului Constanța a înregistrat două dosare pe rolul Tribunalului Constanța, secţia de contencios administrativ şi fiscal, referitor la stabilirea de către prefect a oportunității atacării în contencios a autorizațiilor de construire.

Primul are nr.1410/118/2023 și vizează     acţiune prefect – tutelă administrativă anulare act admistrativ iar cel de-al doilea, nr. 1411/118/2023, acţiune prefect – tutelă administrativă suspendare act administrativ.

Pârât în cele două dosare este Ministerul Devoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației.

În dosarul nr.1411/118/2023, instanța a stabilit primul termen de judecată pentru data de 10.03.2023, ora 09:30.

Potrivit biroului de presă al Prefecturii Constanța, în cele două dosare se solicită anularea/suspendarea parțială a Ordinului Ministrului Dezvoltării nr. 310/2022 pentru aprobarea procedurilor de control al statului privind respectarea prevederilor legale la emiterea certificatelor de urbanism, autorizaţiilor de construire/desfiinţare şi la avizarea şi aprobarea documentaţiilor de urbanism.

În articolul 2 din procedură, se specificată faptul că respectarea prevederilor legale la emiterea certificatelor de urbanism revine  Inspectoratul de Stat în Construcții, prin personalul cu atribuții de control, care verifică modul în care sunt respectate cerințele specifice prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 50/1991 și de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și locuinței nr. 839/2009, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, acuzată de șantaj, rămâne în stare de arest preventiv!

22 Sep 2023 393

Prefectura Constanța a atacat în instanță autorizația de construire emisă pentru imobilul ridicat de W Titanic Resort SRL

21 Sep 2023 2419

Primăria Constanța nu se lasă! Municipalitatea face apel în procesul deschis unui fost consilier local

20 Sep 2023 677

Amendă în pandemie ÎPS Teodosie a pierdut, în instanță, procesul cu IPJ Constanța! (MINUTA)

20 Sep 2023 4745

Proces pentru taluzul de la Plaja Modern, la Tribunalul Constanța! Lipsește expertiza care să stabilească dacă suprafața este sau nu faleză

19 Sep 2023 618

Ultima oră! Conflict de competență, la instanță, în procesul pentru uniforma de la Școala Gimnazială Nr. 39 Nicolae Tonitza Constanța (MINUTA)

19 Sep 2023 1948

Dr. Halichidis, la judecată cu Primarul Municipiului Constanța! S-a stabilit data pronunțării

19 Sep 2023 637

Banca Națională a României, în proces cu Primăria Constanța, la București! Când începe procesul

18 Sep 2023 2019

Judecătoria Constanța, în pronunțare în dosarul lui Dan Diaconescu, fostul patron OTV

18 Sep 2023 484

Mihai Pascu, tatăl lui Vlad Pascu, din accidentul de la 2 Mai, la Tribunalul București

18 Sep 2023 753

Parohie din Constanța, la judecată pentru terenul preluat abuziv de comuniști. Obiecțiuni la expertiză

17 Sep 2023 674

Constanța, orașul șantier! Regulamentul parcărilor din oraș contestat, din nou, la tribunal!

17 Sep 2023 3676

Tribunalul Constanța, o nouă amânare de pronunțare în dosarul fostului șef al RAJDP Constanța

17 Sep 2023 518

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila „Începe digitalizarea a sute de spitale cu bani din PNRR!”

16 Sep 2023 459

Prințesele Cantacuzino, în proces cu UAT Constanța! Când se pronunță instanța

15 Sep 2023 644