Prejudiciu de peste 80.000 lei Primăria Constanța, în instanță cu o asociație din București. Când are loc rejudecarea dosarului

  • Primăria Constanța se judecă din 2017 cu SC Asociația Dynamic Art SRL
  • Mărul discordiei, un prejudiciu de 85 mii lei.
  • Prejudiciul a fost cauzat prin comunicarea publică fără licență a operelor muzicale în cadrul spectacolelor
Pe 20 mai 2020, la Tribunalul Constanța a fost înregistrat dosarul 22726/299/2017, la secția de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect pretenții. Reclamantă este Primăria municipiului Constanța, în contradictoriu cu SC Asociația Dynamic Art SRL.
La acest proces a fost stabilit termen la 19 iunie 2020. Pe 19 martie 2020, Curtea de Apel Constanța a admis recursul depus de Primăria Constanța, și „casează în tot sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţei. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, 19.03.2020”.

Totul a pornit în 2017


Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 12.01.2017, reclamantul Municipiul Constanța prin Primar a solicitat instanței obligarea pârâtei Asociația Asociația Dynamic Art SRL la plata sumei de 85.084,02 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin comunicarea publică fără licență a operelor muzicale în cadrul spectacolelor desfășurate în perioada 10.03.2006 – 10.11.2010, potrivit sentinței civile nr.1854/2011.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 1854/2011pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, având ca obiect drepturi de autor, a fost obligată la plata sumei de xxxxx,41 lei plus TVA, reprezentând remunerație pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul festivalului World Music Mamaia 2008, și la plata penalităților de întârziere aferente în sumă de xxxxx,25 lei calculată până la data de 25.10.2010. Totodată, reclamanta a arătat că a fost obligată și la suma de xxxxxx,35 lei reprezentând remunerație pentru comunicarea publică a operelor muzicale menționate în raportul de expertiză, la plata penalităților de întârziere în cuantum de xxxxxx,11 lei, calculate până la data de 25.10.2010 precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.139,30 lei.
A mai învederat reclamanta că între părți s-a încheiat contractul nr. xxxxx/2009 privind organizarea unor evenimente, iar prin intermediul acestuia, pârâta s-a obligat la a respecta absolut toate reglementările în vigoare impuse de legislația în vederea realizării evenimentelor,  inclusiv de a răspunde pentru o eventuală culpă ce ținea de organizarea evenimentelor respective, astfel încât, ținând cont că prin sentința civilă mai sus menționată, instanța a constatat că organizatorul a procedat la organizarea unui eveniment fără a deține autorizația eliberată, privind licența neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale, reclamanta susține că a fost obligată la suportarea unui prejudiciu cauzat din culpa pârâtei, în calitate de organizatoare a evenimentelor respective.

S-a ajuns la București


Prin sentința civilă nr 6738 din 7.06.2017 Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Prin sentința civilă nr 6783 din data de 25.09.2017 Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanța Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, reținând că pretențiile rezultă dintr-un contract de achiziție publică, reclamanta având calitatea de autoritate contractantă, ceea ce atrage competența specială prev de OUG 34/2006. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 2.11.2017.

Înapoi la Constanța


Prin sentința civilă nr.286/26.02.2019 Tribunalul Constanța a  admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, excepție invocată de pârât. A fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă și a fost obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 3.600 lei, cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărârii a formulat apel, calificat de către instanța drept recurs reclamantul Municipiul Constanța prin Primar criticând soluția instanței de fond pentru netemeinicie și nelegalitate pentru mai multe considerente.
În final, Curtea de Apel Constanța a admis recursul declarat de Primăria Constanța și a trimis spre rejudecare, unde a fost înregistrat dosarul 22726/299/2017, cu termen în iunie 2020.

Despre Asociației Dynamic Art


Asociaţia Dynamic Art a fost înfiinţată de către Saviana Diamandi, Ion Diamandi şi Ilie Vladimir Constantin Masala, având ca scop realizarea unor activităţi culturale. Preşedintele asociaţiei este Saviana Diamandi, iar vicepreşedinte - Ilie Vladimir Constantin Masala.

Citește și:

S-a adresat instanţei de judecată Primăria Constanţa vrea să recupereze un milion de lei de la două societăţi comerciale şi o asociaţie

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 55

Atribuiri Constanța Primăria Năvodari achiziționează urnă mobilă. Ce firmă o va furniza (DOCUMENT)

28 Mar 2024 85

Felicia Ovanesian strânge semnături pentru candidatura la Primăria Constanța - „Constănțeni, am nevoie de ajutorul vostru!”

28 Mar 2024 316

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1370

Cât plătește administrația Chițac pentru conferințele Dilema de la Constanța (DOCUMENT)

27 Mar 2024 412

Cumpărări directe O firmă din Mureș va furniza tutori arbori pentru Primăria Constanța (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 321

Imobiliare Bucureștenii Floriștean și Chirănescu vor să construiască un bloc pe Bulevardul 1 Mai Vechi din Constanța. PUZ-ul a fost lansat în consultare publică (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 449

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 465

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 2531

Construirea noului CET antrenează licitații după licitații. Primăria Constanța caută supervizori !

27 Mar 2024 375

Certificat de urbanism, emis de Primăria Constanța Un bloc de două etaje, edificat Holiday Beach SRL pe bulevardul Aurel Vlaicu

27 Mar 2024 401

Primăria Constanța „Steagul României a fluturat pe străzile din Fort Lauderdale!”

27 Mar 2024 417

Constanța Ce firmă se va ocupa de serviciul de mentenanță a aplicației informatice pentru Biroul Registrul Agricol din cadrul Primăriei Constanța (DOCUMENT)

26 Mar 2024 553

Când vor fi anunțați candidații PSD la Primăria și Consiliul Județean Constanța

26 Mar 2024 888

Consiliul Local Municipal Constanța votează prima rectificare bugetară din acest an Se iau bani de la învățământ, protecția mediului și dezvoltare și se dau la asistență socială, cultură, recreere și religie!(DOCUMENT)

26 Mar 2024 591