Premieră în Justiţia din Constanţa! Judecătorii s-au pronunţat în dosarul Beirut

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanţa s-au pronunţat ieri în celebrul dosar al restaurantului Beirut, distrus de un incendiu, în data de 5 aprilie 2014. Atunci şi-au pierdut viaţa Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu. În cauză, George Karam, fostul patron al restaurantului Beirut, a fost condamnat, în primă instanţă, la zece ani de detenţie. În ceea ce priveşte partea civilă, instanţa a acordat despăgubiri de aproape opt milioane de euro, ceea ce reprezintă o premieră în Justiţia din Constanţa, având în vedere că infracţiunile sunt din culpă.
 
Revenind la decizia de ieri, Curtea de Apel Constanţa a admis, ieri, cererile inculpaţilor Gheorghe Nirlu, Sultana Nirlu, Mihaela Zdru şi a părţii civile Nicoleta Buirencu de administrare a probei cu înscrisuri.
 
Drept urmare, magistraţii au admis cererea părţii civile Nicoleta Buirencu de efectuarea a unui supliment la raport de expertiză medico-legală nr.2472/193/A1 agresiuni/2016 din 20.01.2017 întocmit de către SJML Constanţa cu următoarele obiective:
 
1. care sunt leziunile actuale ale căilor respiratorii ale părţii civile Buirencu Nicoleta.
 
2. care sunt deficitele funcţionale actuale ale părţii civile Buirencu Nicoleta, dacă reprezintă infirmitate fizică şi dacă au caracter permanent.
 
„Admite cererea inculpatului Pavel Constantin de efectuare de către Serviciul de Probaţiune Constanţa a unui referat de evaluare. Admite cererea inculpatului Karam George de administrare a următoarelor mijloace de probă: - audierea martorului Ahmaad Talaat, - audierea martorei Pop Georgiana Gabriana. Admite cererea inculpatei S.C. MIDDLE EAST PARTENERS S.R.L. de efectuare a unei expertize a întregii instalaţii electrice a imobilului din mun. Constanţa, bulevardul Tomis nr.122, cu următoarele obiective:
 
1. să se stabilească dacă instalaţia electrică a constituit o cauză a incendiului de la acest imobil din data de 04.04.2014;
 
2. să se stabilească dacă distrugerea instalaţiei electrice de la acest imobil s-a datorat modului în care a fost realizată instalaţia electrică sau datorită incendiului determinat de altă cauză, care nu are legătură cu modul de realizarea a instalaţiei electrice.
 

Admite cererile inculpatului Jurcă Dumitru şi părţii responsabile civilmente S.C. ENGIE ROMÂNIA S.A. de administrare a următoarelor mijloace de probă: - reaudiere a martorilor Boncotă Mircea, Maresi Filis, Enache Georgiana Mirabela, Bădescu Coca, Mihulcă Marian, - înscrisuri, constând în raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de către expert tehnic dr. ing. Dinu Florinel, - supliment la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de către INCD – INSEMEX Petroşani, cu următoarele obiective:
 1. să se stabilească, luând în considerare specificaţiile tehnice ale cuptorului de pâine, dacă acesta putea funcţiona fără a fi branşat la un coş de evacuare a gazelor;
2. să se stabilească dacă în data de 12.12.2013, dată la care inculpatul Jurcă Dumitru a efectuat revizia, cuptorul era un aparat de consum legal instalat, raportat la specificaţiile tehnice ale cuptorului de pâine;

 
3. să se stabilească dacă cele 2 ipoteze prezentate în raportul de expertiză râmân valabile şi în prezent, raportat la eventuale actualizări ale programului informatic folosit sau raportat la un program informatic nou. - emiterea unei adrese către Tribunalul Militar Bucureşti în vederea înaintării unei copii certificate a încheierii nr.82 pronunţată la data de 11.07.2017 în dosarul nr.67/753/2017.

Următorul termen a fost stabilit pentru data de 17 aprilie.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1427

Dosarul Beirut nu se va rejudeca!

11 Nov 2023 822

Dosarul Beirut - Curtea de Apel Constanța a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de un inculpat

02 Oct 2023 1006

Dosarul care a cutremurat Constanța s-ar putea rejudeca! Totul se decide luni, la Curtea de Apel

01 Oct 2023 989

Explozia din Crevedia, în atenția specialiștilor de la INSEMEX Petroșani! Ce tragedii au investigat la Constanța

28 Aug 2023 1359

Judecătorii explică de ce a intrat în insolvență Middle East Parteners SRL, firma pe care a funcționat restaurantul Beirut, din Constanța

07 Jul 2023 1449

Middle East Parteners SRL a intrat în insolvență! Firma care a deținut unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Constanța

08 Jun 2023 1517

Dosarul restaurantului Beirut, din Constanța, aproape de rejudecare! Cererea, admisă în principiu

19 May 2023 1425

În 2014, o tragedie a îndoliat Constanța! Firma care a deținut unul dintre cele mai cunoscute restaurante din oraș ar putea intra în insolvență!

24 Feb 2023 3708

Judecător nou la Tribunalul Constanța! Iată cine este și ce dosare cunoscute a judecat

20 Jan 2023 2766

Se cere rejudecarea dosarului „Beirut“! Când s-ar putea pronunța Curtea de Apel Constanța

10 Jan 2023 1490

Se cere rejudecarea celebrului dosar penal „Beirut“!

22 Aug 2022 2059

Legături cu celebrul dosar al restaurantului Beirut! G.N.K. Shipping & Trading LD SRL a intrat în faliment

08 Aug 2022 1356

Ruinele fostului Restaurant Beirut din Constanța au început să dispară (GALERIE FOTO)

14 Jun 2022 2560

Constanța George Karam, fostul patron al restaurantului Beirut, a murit!

16 May 2021 6369