Premieră la DNA Constanţa! Trei judecători de la Curtea Supremă au analizat ieri contestaţia procurorilor Anticorupţie

Andrei Claudiu RusSimona Cristina Neniţă şi Ioana Alina Ilie, toţi magistraţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, au analizat ieri cererea procurorilor DNA Constanţa prin intermediul căreia şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la procesul lui Marius Militaru, şeful Clinicii de Cardiologie şi Chirurgie Cardiovasculară din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Până la închiderea ediţiei, cei trei judecători de la Înalta Curte nu s-au pronunţat. De menţionat că este pentru prima dată când DNA Constanţa iniţiază un astfel de demers.
 
În prezent, Marius Militaru, şeful Clinicii de Cardiologie şi Chirurgie Cardiovasculară din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, este judecat de Marius Epure şi de Viorica Lungu, din Curtea de Apel Constanţa. Medicul a fost condamnat, în primă instanţă, la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru luare de mită.
 
Conform datelor oficiale, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au formulat o contestaţie a duratei procesului, cauza primind numărul unic 1877/1/2018. În cauză, DNA Constanţa are calitatea de contestator. Asta în timp ce Marius Militaru este inculpat.
 
Marius Militaru a fost trimis în judecată pe data de 13 ianuarie 2015, de Andrei Bodean, procuror al DNA Constanţa, pentru luare de mită. Pe data de 22 februarie 2016, Tribunalul Constanţa a decis, în primă instanţă, condamnarea lui Marius Militaru la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru luare de mită. În prezent, dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Constanţa, din data de 30 mai 2016.

Pe data de 14 iunie 2016, instanţa a admis cererea de abţinere formulată de judecătorii Cristian Deliorga şi Cătălin Jigău. Decizia a fost fără cale de atac.

Pe data de 28 noiembrie 2016, Curtea de Apel Constanţa a admis cererea formulată de Marius Militaru prin apărătorul ales şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: „Este funcţionar public în sensul art. 175 al. 1 lit. b teza a II-a Cod penal sau este considerată funcţionar public în sensul art. 175 al. 2 Cod penal, persoana fizică acţionând in calitate de medic şef de secţie la un spital public, prevăzut de art. 163 din Legea nr. 95/2006, în baza unui contract de administrare prevăzut de art. 185 al. 5 din Legea nr. 95/2006, fără a avea încheiat în acelaşi timp un contract individual de muncă, distinct pe o perioadă nedeterminată cu respectivul spital public, în ceea ce priveşte activitatea de medic curant în cadrul secţiei pe care o conduce“.

Pe data de 27 aprilie 2017, Curtea de Apel a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175, alin. 1, lit. b din Codul penal în raport de prevederile art. 16, alin. 1, art. 21, alin. 3 din Constituţia României şi art. 6 din CEDO, invocată de Marius Militaru, şi cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 175, alin. 1, lit. b, teza a II-a din Codul penal, astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 26/2014, pronunţată în dosarul nr.28/I/2014/HP de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în raport de prevederile art. 61, alin. 1 din Constituţia României.

Pe data de 9 martie a acestui an, Curtea de Apel Constanţa a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367, alin. 9 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. 5 şi art. 16 alin. 1 din Constituţia României, art. 6 din CEDO şi art. 47 alin. 2 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, aplicabile conform art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.

Pe data de 26 aprilie, judecătorii din Constanţa au dispus „sesizarea ÎCCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept, respectiv: dacă interdicţia absolută de suspendare a judecăţii cauzei, în materie penală, prevăzută de art. 367, alin. 9 Cod pr. penală, se raportează la interpretarea sintagmei «ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate» ca având înţelesul «invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate» sau «sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate», invocată în condiţiile cumulative prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, după statuarea preliminară de către instanţa de trimitere privind îndeplinirea condiţiilor pentru sesizarea Curţii Constituţionale“.

Pe cale de consecinţă, instanţa a suspendat judecata cauzei până la pronunţarea prealabilă pentru dezlegarea chestiunii de drept.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Constanța Carambol rutier pe strada Moldovei. O persoană este rănită

04 Jul 2022 1391

Fosta șefă a uneia dintre cele mai importante instituții din Tulcea, condamnată definitiv la Constanța (motivare)

02 Oct 2021 2742

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 31 august 2021

01 Sep 2021 3281

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 10 decembrie 2020

14 Dec 2020 2133

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 02 noiembrie 2020

04 Nov 2020 2417

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 07 iulie 2020

09 Jul 2020 2650

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 ianuarie 2020

20 Jan 2020 2079

Iată de ce a fost achitat pentru luare de mită medicul Marius Militaru, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Constanţa

01 Nov 2019 7583

Axiopolis Cernavodă, prima victorie în actuala ediție a Ligii a 3-a, după un meci nebun, cu nouă goluri!

05 Oct 2019 3168

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 09 septembrie 2019

10 Sep 2019 3655

Pilotul rănit grav în accidentul aviatic de la Tuzla a fost externat din Spitalul Județean Constanța

20 Mar 2019 2763

Achitare după un proces care a durat trei ani Judecătorii au decis că nu există probe împotriva lui Marius Militaru, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Constanța

07 Jan 2019 2980

Marius Militaru, şeful Clinicii de Cardiologie şi Chirurgie Cardiovasculară din Constanţa, a fost achitat

04 Jan 2019 17450

Marius Epure şi Cristina Marcu DNA Constanţa a recuzat completul care îl judecă pe Marius Militaru, şeful Clinicii de Cardiologie şi Chirurgie Cardiovasculară

21 Dec 2018 1972

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 10 decembrie 2018

11 Dec 2018 2619