Premieră! O femeie din Constanța, condamnată și obligată de judecători să-și demoleze balconul și să despăgubească Primăria

 
  • Inculpata a fost condamnată la pedeapsa de trei luni de închisoare, pentru infracţiunea de continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente.
  • Instanța a amânat aplicarea pedepsei de trei luni de închisoare în termenul de supraveghere de doi ani calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au decis, recent, condamnarea defintivă a unei femei din municipiu la pedeapsa de trei luni de închisoare, pentru infracţiunea de continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestor de către organele de control competente. Instanța a amânat aplicarea pedepsei de trei luni de închisoare în termenul de supraveghere de doi ani calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. Prin decizia de condamnare, Curtea de Apel Constanța a decis rejudecarea cauzei de prima instanţă, respectiv Judecătoria Constanța, doar sub aspectul laturii civile.
 
Vineri, Judecătoria Constanța, în rejudecarea cauzei, a dispus obligarea inculpatei la plata sumei de aproximativ 4000 de lei cu T.V.A., către părțile civile Municipiul Constanța prin Primar și Direcția Generală Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Constanța cu titlu de daune materiale.
 

Oficial

 
„Dispune restabilirea situației anterioare, în sensul desființării lucrărilor edificare de către inculpata fără a deține autorizație de construcție, pe terenul limitrof imobilului din (...) ce fac obiectul Procesului-verbal de contravenție nr. (...) și al Notei de constatare nr. 04732/16.11.2015. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Obligă inculpata la plata sumei de 416,50 lei, conform chitanței nr. (...) 2021, reprezentând onorariu avocat, către părțile civile Municipiul Constanța prin Primar și Direcția Generală Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Constanța. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08.07.2021“.
 
Decizia Judecătoriei Constanța a fost luată, potrivit datelor noastre, de completul de judecată prezidat de judecătoarea Alina Crasovschi.
  
Dosarul a fost soluționat în apel, potrivit datelor noastre, de judecătorii Marius Damian Mitea și Ciprian Coadă, de la Curtea de Apel Constanța. 
 

Măsuri de supraveghere

 
Mai trebuie precizat că, prin decizia de condamnare, Curtea de Apel a decis ca pe durata termenului de supraveghere inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei și orice deplasare care depăşeşte cinci zile, precum și întoarcerea, d) să comunice schimbarea locului de muncă, e) să comunice informaţii și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
 
Femeia a fost trimisă în judecată în decembrie 2019.
 
Pe scurt, în actul de sesizare a instanței, procurorii au reținut că, în 2015, Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Constanța a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța întrucât inculpata a continuat lucrările de executare a unui balcon la adresa din Constanța (...), după ce s-a dispus oprirea lucrărilor de către organele de control potrivit legii.
 

Conform portal.just.ro, nu mai există un al dosar cu acest obiect pe rolul instanțelor din Constanța soluționat prin aplicarea unei pedepse asemănătoare. 
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și
 
Accident transmis live pe Facebook
S-a motivat cea mai mare condamnare pentru ucidere din culpă aplicată vreodată în Dobrogea!

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premieră în justiția din Dobrogea! S-a anunțat cea mai mare pedeapsă pentru ucidere din culpă (video)

26 May 2021 4046

Premieră în justiția din Constanța! Trei luni de închisoare pentru continuarea unor lucrări la un balcon fără autorizație de construire

19 Jan 2021 3927

Premieră în justiția din Dobrogea! Decizia aparține magistraților din Tulcea

07 Sep 2020 2020

Este pentru prima dată când în justiţia din Constanţa se ia o astfel de decizie. Vizată - o tragedie rutieră (galerie foto+video)

15 Sep 2018 7405

Istoria în Justiţie, scrisă la Constanţa! CSM a decis. Ultimul cuvânt îl va avea preşedintele României (document)

30 Apr 2018 6710

Premieră în Justiţia din Constanţa! Despăgubiri de aproape opt milioane de euro pentru infracţiuni din culpă

08 Sep 2017 4893

Mare atenţie unde vă parcaţi maşinile! Puteţi fi acuzaţi şi condamnaţi pentru ucidere din culpă! Caz concret la Constanţa

07 Sep 2017 9055

Condamnaţi pentru ucidere din culpă după o parcare neregulamentară Premieră în Justiţie! Decizia luată la Constanţa, analizată la Înalta Curte

28 Feb 2017 2713

O nouă decizie istorică în Justiţia din România! Şoferii nu sunt obligați să aibă dovada RCA şi nici să o prezinte la control

25 Jan 2017 40963

Istoria în Justiţie, scrisă la Constanţa! Cum au fost condamnaţi pentru ucidere din culpă doi şoferi care şi-au parcat neregulamentar maşinile (document)

16 Jan 2017 9894

Premieră în justiţia din Constanţa! Doi şoferi care şi-au parcat neregulamentar maşinile, condamnaţi definitiv pentru ucidere din culpă

28 Nov 2016 50763

Exclusiv Premieră în Justiţia din Constanţa! Interceptări şi filaje SRI excluse de instanţă

13 May 2016 4522

Pentru prima dată în istoria Justiţiei din Constanţa Salonul de spital se transformă în sală de judecată, pentru Nicuşor Constantinescu (rechizitorii)

15 Apr 2016 3530

Premieră în justiţie în cazul unui român cu un credit în franci elveţieni

04 Jul 2015 1874

Premiera in Romania Primul presedinte de consiliu judetean, demis in urma unei decizii ANI

11 Feb 2014 2021