Prescripție sau achitare! Curtea de Apel a suspendat judecata în dosarul lui Nicușor Constantinescu


 
  • Decizia privind suspendarea este valabilă până la pronunțarea de către Înalta Curte a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în referire decizia Curţii Constituţionale nr. 358 din 26.05.2022, referitoare la prescripție.
 
Ciprian Coadă și Ștefania Pîrlogea, judecători ai Curții de Apel Constanța, au suspendat judecata în apelul dosarului (2973/118/2018) în care Nicușor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit!
 
În acest dosar, Nicușor Constantinescu a fost achitat în primă instanță, însă hotărârea a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Decizia privind suspendarea este definitivă și este valabilă până la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept ce constituie obiectul sesizării formulate două curți de apel din țară și înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în referire decizia Curţii Constituţionale nr. 358 din 26.05.2022, referitoare la prescripție.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța au reținut următoarea stare de fapt: „În perioada decembrie 2009 - noiembrie 2010, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, a achiziționat și a plătit servicii de publicitate în valoare de 401.700 lei. Suma respectivă reprezintă un prejudiciu adus bugetului Consiliului Județean Constanța concomitent cu obținerea de către firma prestatoare a serviciilor a unui folos necuvenit în același cuantum“.
 
„Concret, în perioada respectivă, Consiliul Județean Constanța a achiziționat servicii de publicitate în presa scrisă locală, pentru care a achitat integral un număr de 12 facturi fiscale. Ca urmare a dispozițiilor emise de Curtea de Conturi a României, Consiliul Județean Constanța s-a adresat instanței civile și a obținut o hotărâre judecătorească definitivă de obligare a inculpatului Constantinescu Nicușor Daniel la plata sumei de 401.700 lei, ce reprezintă întregul prejudiciu al faptei penale. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului“, se mai arată în actele DNA.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și  
 
Un fost consilier județean, trimis în judecată de DNA Constanța! Rechizitoriul, remediat
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 635

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 897

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 807

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 827

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1091

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1463

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1660

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 919

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1425

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1517

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 980

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 833

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1348

Curtea de Apel Constanța a suspendat intrarea în insolvență a companiei Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul - Sucursala Năvodari

01 Nov 2023 1070

Insolvență de răsunet la Constanța! Este vizată Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

19 Oct 2023 2339