Președintele CJ Călărași, trimis în judecată de DNA Constanța! S-a stabilit un nou termen în faza camerei preliminare (RECHIZITORIU)




Judecătorii de la Tribunalul București au stabilit un nou termen în faza camarei preliminare în dosarul în care procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Vasile Iliuță, la data faptelor și în prezent președinte al Consiliului Județean Călărași, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de abuz în serviciu, de fals intelectual în formă continuată și șantaj.

Conform portalului instanțelor de judecată, cauza a fost amânată pentru data de 17 octombrie 2022, în vederea continuării cercetării judecătoreşti.

Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel București.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

1. În perioada martie – iulie 2019, inculpatul Iliuță Vasile în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, în sensul că ar fi îngrădit dreptul la muncă al unui număr de 10 angajați din cadrul Consiliului județean Călărași.
Concret, inculpatul Iliuță Vasile nu a aprobat plata drepturilor salariale angajaților respectivi în condițiile în care magistrații Tribunalului Călărași au dispus suspendarea a două hotărâri ale Consiliului Județean Călărași în urma cărora cele 10 persoane fuseseră eliberate din funcția publică pe care o dețineau.
În aceeași perioadă și în același context, inculpatul ar fi semnat două documente despre care știa că sunt falsificate și în care, cu știință, nu fuseseră inserate perioadele lucrate de persoanele vătămate în modalitatea de mai sus.
Prin aceste demersuri, ar fi fost creat un prejudiciu în dauna angajaților respectivi în valoare totală de 134.203 lei, cuantificat în neplata drepturilor salariale.

2. La data de 20 decembrie 2019, inculpatul Iliuță Vasile ar fi exercitat constrângeri asupra unui procuror pentru a-l determina să nu dispună trimiterea sa în judecată într-o cauză penală în care avea calitatea de inculpat.


Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.


Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Rechizitoriul poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și

Premieră la DNA Constanța! Sala de judecată se mută în casa unui cetățean din Tulcea!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 547

Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, declarații după perchezițiile DNA Constanța - „Am încredere în justiție. Am avut mereu!“

22 Mar 2024 582

Procurorii DNA la sediul CJ Averea și interesele lui Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași! (DOCUMENT)

21 Mar 2024 7264

Procurorii DNA Constanța efectuează percheziții la Consiliul Județean Călărași!

21 Mar 2024 870

Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, trimis în judecată de DNA Constanța, achitat de Tribunalul București! Curtea de Apel București, primul termen în apel (DOCUMENT)

29 Dec 2023 1169

Procurorii DNA Constanța, nemulțumiți de achitarea lui Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași! (DOCUMENT)

21 Nov 2023 1293

Oficial! Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, achitat în dosarul DNA Constanța (DOCUMENT)

20 Nov 2023 1738

DNA Constanța l-a trimis în judecată pe Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași! Pronunțarea amânată (DOCUMENT)

29 Oct 2023 1476

Final de proces în cazul lui Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, trimis în judecată de DNA Constanța (DOCUMENT)

12 Sep 2023 2171

Termen nou în dosarul lui Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, trimis în judecată de DNA Constanța (DOCUMENT)

28 Aug 2023 2894

DNA Constanța l-a trimis în judecată pe șeful CJ Călărași. Dosarul, amânat pentru luna mai (DOCUMENT)

23 Apr 2023 2360

Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, trimis în judecată de DNA Constanța. Procesul continuă la Tribunalul București

15 Apr 2022 2096

Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, trimis în judecată de DNA Constanța! Începe audierea martorilor (DOCUMENT)

12 Mar 2022 4600

Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, trimis în judecată de DNA Constanța. În ce stadiu este dosarul (document)

04 Nov 2021 2511

Andrei Bodean, șeful DNA Constanța, l-a trimis în judecată pe Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași. Când se pronunța tribunalul

26 May 2021 2550