Preşedintele şi vicele Curţii de Apel Constanţa se luptă pentru un loc la Curtea Supremă. Când vor susţine interviul

 
Conducerea Curţii de Apel din oraş a fost convocată în faţa Secţiei pentru judecători a forului suprem al magistraţilor pentru a susţine interviurile pentru Curtea Supremă. Concret, atât preşedintele Marius Cristian Epure, cât şi vicepreşedintele Eleni Cristina Marcu s-au înscris în concursul pentru un post de judecător la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. Până la acest moment, cei doi magistraţi au participat la toate probele din cadrul examenului, ultima rămasă fiind susţinerea interviului pentru funcţie.
 
Cei doi judecători ce asigură în prezent conducerea Curţii de Apel Constanţa au optat în mod egal pentru unul din cele patru posturi scoase la concurs în cadrul Secţiei penale a Curţii Supreme. Contracandidaţi le sunt alţi patru judecători, din cadrul altor instanţe din ţară. Mai exact, este vorba despre preşedintele delegat al Curţii de Apel Braşov, judecător Elena Barbu, despre magistratul Mircea Aur Marian, din cadrul Curţii de Apel Galaţi, despre judecătorul Mircea Mugurel Șelea, de la Curtea de Apel Craiova şi, respectiv, despre magistratul Daniel Cristian Ursulescu, din Curtea de Apel Târgu Mureş.
 
Toţi cei şase candidaţi pentru Secţia penală a Curţii Supreme vor susţine interviul săptămâna viitoare, în cadrul şedinţei Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
După susţinerea interviurilor şi după calcularea punctajului total al fiecăruia dintre candidaţi de către comisia de examinare, vor fi făcute publice rezultatele finale ale concursului pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 
Potrivit anunţului iniţial privind concursul pentru funcţiile vacante de la Curtea Supremă, pentru Secţia penală sunt disponibile patru posturi, şapte locuri au fost puse la bătaie la Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi un singur post este disponibil la Secţia civilă. Au fost admise doar candidaturile judecătorilor ce au îndeplinit condiţiile de înscriere, anume să fi îndeplinit efectiv cel puţin trei ani funcţia de judecător la curtea de apel, să fi obţinut calificativul „foarte bine“ la ultimele trei evaluări şi să nu fi fost sancţionaţi disciplinar în ultimii trei ani. De asemenea, s-a solicitat o vechime în funcţie de cel puţin 18 ani.
 
Citeşte şi:
 
Judecătorii Epure şi Marcu rămân în cursa pentru Curtea Supremă
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, solicită rejudecarea! S-a fixat un nou termen în dosar

08 Mar 2024 810

Valentin Vrabie, fostul primar din Medgidia, primă victorie la Curtea Supremă! S-a admis în principiu cererea prin care solicită rejudecarea dosarului penal

17 Jan 2024 4302

Judecătorul Marius Cristian Epure, fost președinte al Curții de Apel Constanța, la pensie! Președintele a semnat decretul

02 Nov 2023 1939

Fostul senator Gigi Christian Chiru, din Constanța, acțiune extraordinară la Înalta Curte!

23 Oct 2023 904

Ultima oră! Judecătorul Marius Cristian Epure, fost președinte al Curții de Apel Constanța, „undă verde“ de la CSM pentru pensionare

18 Oct 2023 1334

CSM analizează azi cererea de pensionare a judecătorului Marius Cristian Epure, de la Curtea de Apel Constanța

17 Oct 2023 949

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă în dosarul lui Nicolae Dospinescu, fost consilier judeţean PSD!

13 Oct 2023 1026

Judecătorul Marius Cristian Epure, de la Curtea de Apel Constanța, se pensionează!

13 Oct 2023 1316

Motivarea judecătorilor în cazul lui Valentin Vrabie Prima condamnare, cu executare, apreciată „ca fiind prea aspră faţă de circumstanţele concrete ale cauzei, atât cele personale, cât şi cele reale“ (DOCUMENT)

11 Oct 2023 3617

Ce spune prefectul Silviu Coșa Radiografia dosarului în care Valentin Vrabie a pierdut Primăria Medgidia! (DOCUMENT)

10 Oct 2023 2389

Achitată în primă instanță Dosarul fostei șefe a Centrului de Servicii Comunitare „Cristina”, din Constanța, se va rejudeca!

08 Oct 2023 764

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 04 octombrie 2023

05 Oct 2023 1086

Breaking News Curtea de Apel Constanța, anunț de ultim moment în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia

27 Sep 2023 6595

Zi decisivă pentru Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, condamnat cu executare în primă instanță (DOCUMENT)

26 Sep 2023 2288

Trei judecători pentru Valentin Vrabie, condamnat cu executare în primă instanță! Primarul din Medgidia, așteptat la Curtea de Apel Constanța (DOCUMENT)

13 Sep 2023 9802