Presupusă corupţie la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ Constanţa. Judecătorii au redeschis azi dosarul

Azi, la Tribunalul Constanţa a avut loc un nou termen în dosarul în care procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari au dispus trimiterea în judecată a doi profesori de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ Constanţa, precum şi a doi studenţi.
 
Termenul de azi a fost stabilit pentru audierea martorilor din lucrări. Noul teren al cauzei a fost stabilit pentru data de 21 noiembrie.
 
În dosar, Iulian Antonescu, fost cadru didactic la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ Constanţa, este suspectat de luare de mită şi de trafic de influenţă, iar Camelia Ciobanu, de asemenea, fost cadru didactic al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ Constanţa, a fost trimisă în judecată pentru luare de mită. Mai departe, Daniel Gheorghiţă Alexa a fost deferit Justiţiei pentru dare de mită, complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită, iar Andrei Tudor Cantaroiu este suspectat de dare de mită.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii militari au reţinut că, „în perioada august - septembrie 2016, inculpaţii Antonescu Iulian şi Ciobanu Camelia, în calitate de cadre didactice ale Academiei Navale «Mircea cel Bătrân» Constanţa (ANMB), au primit de la mai mulţi studenţi (printre care şi inculpaţii Alexa Daniel Gheorghiţă şi Cantoriu Andrei Tudor), direct sau prin intermediari, sume de bani cuprinse între 200 de lei şi 200 de euro sau alte foloase necuvenite, în total, 1.546 de lei şi 600 de euro - Antonescu Iulian, respectiv 200 de lei, 300 de euro şi 50 de dolari - Ciobanu Camelia“.
 
„Foloasele respective au fost primite pentru a le acorda studenţilor respectivi note de promovare la examenele restante ce urmau a fi susţinute în perioada respectivă. În acelaşi context, inculpatul Antonescu Iulian a pretins şi a primit de la un alt student (martor în cauză) suma de 600 de lei pentru a interveni pe lângă un coleg - cadru didactic în cadrul ANMB, astfel încât studentul să primească o notă de promovare la un examen restant“, conform DNA.
 
De menţionat că procurorii militari au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpaţii: Acsinciuc Radu Emanuel, Stanciu Lucian Stoica, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, Irimia Vasile, Ion Ana şi Ghirase Alexandru Georgian, pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la luare de mită, complicitate la dare de mită. În prezenţa apărătorilor aleşi, cei cinci inculpaţi au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cazarma 1369 Constanța va f reabilitată. Contractul de peste 450.000 de lei, scos la licitație de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" (DOCUMENT)

25 Apr 2024 345

Licitații Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” a atribuit un contract pentru repararea instalațiilor de bord a Navei Școală Mircea. Iată ce firmă a câștigat (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 582

Licitații Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și o firmă din județul Prahova au parafat un contract de aproape 30.000 de euro. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

17 Apr 2024 456

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța Echipa de volei, medaliată la Campionatul Militar (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 698

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” modernizează instalația de propulsie la Nava Școală Sprijin Acțiuni Militare 281, proiect ZK 923 (DOCUMENT)

07 Feb 2024 841

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța cumpără echipamente de scanare și imprimare. Pragma Computers, NS Copiers SRL și Formwerk au câștigat contractul (DOCUMENT)

30 Dec 2023 940

Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, contract cu Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare Turbomotoare COMOTI! Iată despre ce e vorba (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1004

Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ cumpără simulatoare de realitate virtuală (VR) și realitate mixtă (MR)!

23 Dec 2023 930

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța, Pro Optica SA și Navtron SRL, acord pentru aproape 3 milioane de euro. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

21 Dec 2023 1013

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța cumpără laptopuri de peste 400.000 de lei (DOCUMENT)

20 Dec 2023 887

Detalii din contract Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ Constanța cumpără echipamente de specialitate de la AS Computer Craiova SRL! (DOCUMENT)

20 Dec 2023 856

Locuri de muncă Constanța Unitatea Militară nr. 02192 Constanța angajează. Iată ce trebuie să faci

14 Dec 2023 1762

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța contractează servicii de reparații la amfiteatrele și sălile de curs din pavilionul C. Valoarea ajunge la aproape 9 milioane de lei (DOCUMENT)

06 Dec 2023 949

Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ a bătut palma cu Dacor Plast SRL! (DOCUMENT)

18 Nov 2023 957

ZIUA LIVE Mircea Geoană - „Am un job de făcut la NATO până la finalul mandatului însă am și obligații ca lider politic și vreau să dau din experiența mea" (VIDEO)

13 Nov 2023 1531